Asigurari - Sectia REI

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Asigurari - Sectia REI.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 40 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Asigurari

Extras din document

CAPITOLUL I

APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ASIGURĂRILOR

1.1. Originea şi evoluţia asigurărilor pe plan internaţional

Încă din primele stadii, omul a căutat să prevină apariţia pericolelor şi a evenimentelor nedorite, astfel că originile asigurărilor nu pot fi stabilite cu mare exactitate. Omul a căutat să se protejeze pe el însuşi, familia sa, apoi, pe măsură ce a acumulat un patrimoniu (locuinţă, animale, bunuri gospodăreşti, etc.) sfera asigurării s-a lărgit şi mai mult.

Astfel, încă din antichitate apar instituţii apropiate de cele care asigură protecţia individului şi a bunurilor sale din zilele noastre. Este vorba de existenţa societăţilor de întrajutorare naturală a cioplitorilor în piatră din Egiptul Antic, de organizarea transporturilor în caravane, prin repartizarea costurilor datorate furturilor între toţi comercianţii care participau la transportul respectiv, de organizarea de asociaţii a căror activitate consta în a da ajutor membrilor săi şi familiilor acestora în caz de incendiu, deces, boală. O formă de dispersie a riscului (nu şi de protecţie) o reprezintă cea practicată de negustorii chinezi, care îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să o transporte, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă să fie supusă pierderii. Aceste activităţi care se aproprie de asigurările moderne se practicau încă din sec. al V-lea Î.H.

În Evul Mediu, o dată cu dezvoltarea schimburilor comerciale, cu amplificarea acordării de împrumuturi, au apărut regulile principale care au stat la baza asigurării moderne. Evoluţia asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor maritime, care au influenţat în mare măsură toate celelalte tipuri de asigurări, în special, asigurările de transport.

Primele poliţe de asigurare maritimă sunt scrise în limba italiană şi reprezintă modelul pe baza căruia s-au dezvoltat ulterior contractele de asigurare, inclusiv poliţele Lloyd’s (din Anglia). Cel mai vechi contract de asigurare care s-a păstrat a fost subscris la Genova, în 1347, iar prima companie de asigurări maritime datează din anul 1424, tot la Genova. Într-o poliţă din anul 1385 se acopereau următoarele categorii de riscuri: calamităţi naturale, riscurile mării, incendiu, aruncarea încărcăturii peste bordul navei, confiscare de autorităţi locale.

Cuvântul poliţă, care deserveşte astăzi desemnării contractului de asigurare, provine de la cuvântul italian poliz, care înseamnă certificat, atestare. Cuvântul primă provine tot dintr-un termen italian prima, care presupune suma plătită înainte, mijlocind transferul riscului asiguratului asupra asigurătorului.

Secolul al XIX-lea, desemnează începutul asigurărilor moderne. Din punct de vedere istoric, prima asigurare care a apărut sub o formă modernă este asigurarea maritimă. După aceea, s-au dezvoltat alte categorii de asigurări.

Au urmat asigurările de viaţă, a căror bază a fost creată de către finanţistul italian Tonti, care a creat în Franţa primele tontine. Tontinele sunt asociaţii constituite pe o perioadă determinată de timp, în decursul căreia membrii asociaţiei vărsau la fondul comun o cotizaţie anuală care varia în funcţie de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituită asociaţia, suma rezultată din capitalizarea cotizaţiilor de-a lungul perioadei era repartizată între membrii supravieţuitori. Reprezenta asigurarea de supravieţuire din zilele noastre.

La Londra, după marele incendiu din 1666, au fost create primele asigurări contra incendiilor. Apoi, pe parcurs, au apărut progresiv alte ramuri ale asigurării, şi anume: asigurarea împotriva accidentelor, mortalităţii animalelor, asigurarea cailor de cursă, asigurarea împotriva furtului, asigurarea de răspundere civilă.

Însă, timp îndelungat, reticenţele de ordin moral au încetinit dezvoltarea anumitor categorii de asigurări. Este cazul asigurărilor de viaţă, faţă de care anumiţi jurişti considerau că este imoral să închei pacturi asupra vieţii umane. De asemenea, asigurările de răspundere civilă erau criticate, întrucât, s-a crezut că dacă o persoană sau o întreprindere se asigură împotriva consecinţelor greşelii sau neglijenţei sale, ar determina o conduită expusă riscurilor şi ar multiplica pagubele în loc să le prevină (ceea ce astăzi se numeşte risc moral).

În concluzie, factorii determinanţi care au condus la apariţia asigurărilor sunt cei economici şi sociali.

Dintre factorii economici se pot enumera:

a) schimbarea condiţiilor economice generale, trecerea de la o economie exclusiv agricolă la una diversificată (breaslă, industrie, comerţ), care au dus la creşterea şi adâncirea raporturilor dintre oameni şi a cauzelor generatoare de pagube. Importanţa banilor în relaţiile comerciale a favorizat ideea compensaţiei băneşti a pagubelor;

b) dezvoltarea schimburilor comerciale, succesul marilor târguri, înmulţirea expediţiilor pe mare au arătat necesitatea asigurării mărfurilor şi navelor împotriva riscurilor pe timpul transportului.

Dintre factorii sociali amintim:

a) accentuarea procesului de urbanizare, concentrarea populaţiei în oraşe şi apariţia noilor tipuri de locuinţe, care au încurajat apariţia fenomenelor producătoare de pagube;

b) organizarea breslelor, care au favorizat solidaritatea acestor grupuri, în care membrii îşi acordau ajutor reciproc în caz de pagube.

Apariţia asigurărilor moderne pe plan internaţional a fost determinată de dezvoltarea calculului actuarial, ale cărui etape principale sunt:

- legea numerelor mari: Blaise Pascal, în anul 1654;

- primul tabel de mortalitate: Christiaan Huyghens, în anul 1657;

- primul calcul de rente viagere: Jean de Witt, în anul 1660;

- primul tratat de actuariat: Richard Price, la mijlocul sec. al XVIII-lea.

Deci, pe plan internaţional, de la începutul secolului al XVIII-lea şi până în secolul al XIX-lea, s-au practicat trei mari forme de asigurări: asigurări maritime, de incendiu şi de viaţă. Amplificarea şi diversificarea acestora este legată de dezvoltarea activităţii economice şi evoluţia dreptului.

1.2. Evoluţia asigurărilor în România

A. Istoricul asigurărilor în România

În ţara noastră, o formă rudimentară de asigurare, manifestată încă din timpuri străvechi este asigurare animalelor denumită Hopşa, care consta în întrajutorarea reciprocă a locuitorilor din aceeaşi comună în cazul accidentării unei vite. Astfel, aceasta era tăiată, iar carnea era împărţită între locuitorii comunei, fiecare plătind o sumă de bani pentru partea ce-i revenea. Prin aceasta, proprietarul păgubit îşi acoperea dauna suferită.

Începuturile asigurării de persoane, cu caracter de mutualitate şi întrajutorare, le reprezintă breslele din Transilvania, înfiinţate în secolul al XIV-lea, în care fiecare membru era obligat să plătească o taxă de înscriere, iar apoi cotizaţii periodice. Sumele astfel strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de înmormântare ale unui membru şi pentru plata de ajutoare văduvei şi copiilor celui decedat.

S-au înfiinţat şi s-au dezvoltat asociaţii pentru stingerea incendiilor care funcţionau cu aportul şi în favoarea mai multor comune învecinate. Este cazul Casei de Incendii, organizată la Braşov în anul 1744, fiecare membru trebuind să plătească trimestrial o sumă de bani, pe seama căreia puteau fi despăgubiţi cei care sufereau de pe urma unui incendiu.

Au luat fiinţă asociaţii de înmormântare, care, pe baza cotizaţiei plătite de membrii săi, se acopereau cheltuielile legate de decesul acestora.

Prima organizaţie de asigurare propriu-zisă a fost întemeiată de către Asociaţia Meseriaşilor din Braşov (1844), sub denumirea de Institutul General de Pensii din Braşov. Acest institut avea caracter specific de asigurări de viaţă.

Începuturile asigurărilor moderne în România se situează cu peste 125 de ani în urmă, prin înfiinţarea în anul 1871 societăţii de asigurare Dacia. În anul 1873 a fost înfiinţată societatea România, iar în anul 1882, cele două societăţi de asigurare au fuzionat sub denumirea de Dacia - România. Tot în acest an s-a înfiinţat societatea de asigurări Naţionala.

Până la primul război mondial, au luat fiinţă şi au funcţionat un număr relativ mare de societăţi de asigurare, care au avut un caracter sporadic, nereuşind să se consolideze şi să acorde despăgubiri sau sume asigurate, care să ajute efectiv populaţia şi întreprinderile iar riscurile cuprinse în asigurare erau relativ restrânse. S-au practicat, în principal, trei categorii de asigurări: asigurări de viaţă, de incendiu şi transporturi fluviale şi maritime.

Între cele două războaie mondiale, activitatea în domeniul asigurărilor s-a intensificat şi s-a diversificat, practicându-se toate tipurile de asigurare, având loc o pătrundere a capitalului străin în sectorul asigurărilor din România.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurari - Sectia REI.doc