Asigurari si Protectie Sociala

Imagine preview
(7/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Asigurari si Protectie Sociala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 25 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Asigurari

Extras din document

Capitolul IV. Securitatea socială din România în perspectiva aderării la Uniunea

Europeană

În perioada de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, ţările

candidate depun eforturi pentru modificarea cadrului legislativ şi instituţional specifice

sistemelor politice comuniste, adaptându-se principiilor şi standardelor din Statele

Membre ale UE. Concomitent, ţările candidate trebuie să se adapteze şi modificărilor

permanente din Uniunea Europeană, caracteristice procesului de aprofundare a

integrării.

Unul dintre criteriile de aderare la Uniunea Europeană îl reprezintă preluarea

acquis-ului comunitar. Acest criteriu este dificil de realizat de către ţările candidate

deoarece presupune atât negocieri bilaterale pe capitole de legislaţie europeană, cât

şi procese interne de adaptare legislativă şi instituţională.

Orice stat are obligaţia de a-şi proteja cetăţenii. De aceea, numărul mare şi în

creştere al cetăţenilor români care lucrează în străinătate a generat creşterea

preocupărilor statului român pentru protecţia socială a acestor persoane. Importanţa

politică a integrării europene pentru România şi necesitatea protejării intereselor

cetăţenilor români impun o analiză a modului în care se desfăşoară, în domeniul

securităţii sociale a lucrătorilor migranţi, aderarea României la Uniunea Europeană.

În România, pregătirea pentru aplicarea regulamentelor comunitare de

coordonare a sistemelor de securitate socială se realizeză prin încheierea şi aplicarea

de acorduri bilaterale cu Statele Membre, acorduri care respectă principiile

coordonării. De asemenea, cadrul legal şi instituţional din România a fost modificat în

vederea aplicării regulilor de coordonare de la data aderării la Uniunea Europeană.

Eforturile naţionale în această direcţie trebuie, însă, continuate astfel încât aplicarea

regulamentelor de coordonare să nu genereze probleme.

În acest capitol sunt investigate progresele înregistrate în procesul de adaptare

a cadrului legislativ şi instituţional din România la prevederile comunitare în domeniul

coordonării sistemelor de securitate socială, astfel încât să poată fi identificate

punctele tari şi slabe ale procesului de pregătire a aderării în acest domeniu şi

modalităţile în care deficienţele existente pot fi corectate.

De asemenea, prezentarea efectelor aplicării regulamentelor comunitare de

coordonare a sistemelor de securitate socială în alte State Membre, după aderarea

acestora la Uniunea Europeană, poate fi utilă pentru a estima impactul aplicării

acestora în România de la data aderării.

4.1. Evoluţia sistemului de securitate socială din România

Dreptul securităţii sociale are în vedere norme juridice care reglementează o

redistribuire financiară urmărind, pe de o parte, constituirea unor fonduri specifice şi,

pe de altă parte, repartiţia acestor fonduri către beneficiarii care se confruntă cu

anumite riscuri sociale, pentru o perioadă de timp. Conceptului de „drept al securităţii

sociale” îi este asociată noţiunea de „sistem de securitate socială”. Securitatea

socială poate include, pe lângă asigurările sociale, şi asistenţa socială.

Asigurările sociale sunt partea componentă a sistemului de securitate socială,

având ca obiectiv principal acordarea unor prestaţii în bani sau servicii persoanelor

asigurate aflate în imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale în anumite situaţii de

risc (incapacitate temporară sau permanentă de muncă, maternitate, bătrâneţe,

şomaj, etc.). Sistemul de asigurări sociale se bazează pe colectarea fondurilor de la

asiguraţi şi distribuirea prestaţiilor către cei confruntaţi cu situaţia de risc asigurată

sau către urmaşii acestora.

Spre deosebire de prestaţiile de asigurări sociale, care sunt contributorii,

prestaţiile de asistenţă socială sunt necontributorii.

În cadrul sistemului naţional de securitate socială, asigurările sociale şi

asistenţa socială acoperă riscurile sociale cu care se poate confrunta un cetăţean.

Imediat după apariţia primului sistem de protecţie socială, în Germania, în

1883, au fost adoptate şi în România primele reglementări privind protecţia

lucrătorilor

248

.

Astfel, în 1885, a fost adoptată legea minelor, care instituia asigurările sociale

obligatorii pentru mineri şi lucrătorii din industria petrolieră, precum şi înfiinţarea unor

248

Într-un raport al OIM din 1965, România este menţionată printre cele patru ţări (alături de Germania,

Luxemburg şi Suedia) în care au existat, înainte de primul război mondial, regimuri de pensii bazate pe

asigurarea socială obligatorie.

________________________________________

case de ajutor şi a unei case de pensii, ale căror fonduri erau constituite din

contribuţia egală a patronilor şi muncitorilor.

În 1902 a fost adoptată legea meseriilor, care prevedea un sistem de asigurări

sociale pe baze corporatiste, beneficiarii fiind exclusiv meseriaşii.

Legea pentru asigurările muncitoreşti din 1912 reglementa asigurările

obligatorii. Beneficiarii erau asiguraţi pentru maternitate, boală, bătrâneţe, accidente

de muncă. Potrivit acestei legi, acoperirea riscului în caz de accident cădea în sarcina

patronului, iar riscurile provenite din boală cădeau în sarcina muncitorului.

Contribuţiile pentru pensia de bătrâneţe erau plătite în părţi egale de către muncitor,

patron şi stat.

În 1918, în România funcţionau deja trei legi de asigurări: legea românească în

vechiul regat (legea Neniţescu din 1912), o lege maghiară în Ardeal şi una austriacă

în Bucovina.

249

Cea mai importantă reglementare din perioada interbelică a fost legea

Ioniţescu, din 1933, care stabilea unificarea asigurărilor sociale pe întreg teritoriul

naţional. De asemenea, legea prevedea plata cotizaţiilor de asigurări sociale în părţi

egale de către patron şi salariaţi, asimilarea bolilor profesionale cu accidentele de

muncă, plata ajutoarelor pentru incapacitate de muncă din prima zi de boală. Spre

deosebire de reglementările anterioare, legea Ioniţescu nu prevedea acordarea de

pensii de bătrâneţe, acest drept fiind reintrodus în 1938.

După instaurarea regimului comunist, toate fondurile de asigurări sociale

publice sau private au fost incluse în bugetul de stat, prin Legea nr. 10/1949. După

1949, asigurările sociale devin pilonul de bază al protecţiei sociale în România,

alocaţiile de şomaj şi cele de asistenţă socială nefiind recunoscute.

250

Cheltuielile

pentru protecţie socială se concentrau pe diverse categorii de pensii (de bătrâneţe,

invaliditate, urmaş), dar se acordau şi alte prestaţii (pentru boală, deces, maternitate).

S-a creat, totuşi, baza unui sistem modern de securitate socială, cu grad ridicat de

acoperire a lucrătorilor şi o gamă variată de prestaţii.

249

Marian Preda (coord.), „Sistemul de asigurări de pensii în România în perioada de tranziţie:

probleme majore şi soluţii”, Studiul nr. 9, Institutul European din România – Studii de impact (PAIS II),

Bucureşti, 2004

250

Marian Preda (coord.), op. cit.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurari si Protectie Sociala.doc