Asigurari si Protectie Sociala

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Asigurari si Protectie Sociala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 47 de pagini .

Profesor: Utureanu Simona

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Asigurari, Sociologie

Extras din document

Capitolul I

SISTEMUL PUBLIC NAŢIONAL DE ASIGURĂRI SOCIALE

Conţinutul economic al asigurărilor sociale

Asigurările sociale constituie acea parte a relaţiilor social-economice cu ajutorul cărora, în procesul repartiţiei produsului naţional brut, se formează, se repartizează, se gestionează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii obligatorii a salariaţilor şi pensionarilor, a persoanelor aflate în incapacitate temporară sau permanentă de muncă, în caz de bătrâneţe şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Asigurările sociale cuprind un sistem de ocrotire, de protecţie şi de ajutorare a cetăţenilor activi, a pensionarilor şi membrilor lor de familie, care constă în acordarea de către stat sau anumite organizaţii de indemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la odihnă, la tratament balnear şi alte gratuităţi, în perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de muncă sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară.

Primele forme de asistenţă socială în România au fost organizate de biserică. Până în secolul al XVI-lea, majoritatea acţiunilor de ajutorare a diferitelor categorii de persoane aflate în impas aveau loc în cadrul mânăstirilor. Pe lângă unele mânăstirii au fost organizate aziluri pentru bolnavii săraci, pentru invalizi, pentru bătrânii săraci şi cerşetori.

În secolul al XVI-lea au apărut instituţii de asistenţă socială denumite „calcii”. Astfel de aşezăminte înfiinţează domnitorul Negru Vodă la Bucureşti, de asemenea, „Fundaţia Pantelimon” înfiinţată de Grigore Ghica construieşte spitalul cu acelaşi nume, pe lângă care funcţionează un orfelinat pentru copii săraci, prima instituţie din ţară cu acest profil.

În anul 1751, domniţa Balaşa, fiica lui Constantin Brâncoveanu, fundează biserica şi azilul de femei „Domniţă Bălaşa”, destinat fetelor sărace şi orfane. Sub domnia lui Mihail Şuţu, se înfiinţează, în anul 1780, „Episcopia Obştei” care se ocupă cu ajutorarea săracilor.

După Regulamentul Organic (1831), pe lângă „Fundaţia Colţea” întemeiată de spătarul Mihai Cantacuzino şi clucerul Colţea, au fost construite o mânăstire şi primul spital cu o capacitate de 24 de paturi.

De fapt, Regulamentul Organic este primul document oficial care stabileşte o reglementare a instituţiilor de asistenţă socială existente, respectiv Institutul copiilor sărmani şi Casa de ajutorare a săracilor.

Între cele două războaie mondiale, în urma distrugerilor înregistrate, problemele de asistenţă socială s-au amplificat ca o consecinţă a stării de pauperizare a populaţiei, bolnavii s-au înmulţit, mulţi copii au pus probleme de îngrijire specială, numărul săracilor a crescut.

În perioada 1930-1936 în scopul, participării la acţiunea naţională de ocrotire socială au fost înfiinţate societăţi de binefaceri. Aceste societăţi aveau prevăzut în statutul de funcţionare: ocrotirea mamei şi a noului-născut, ocrotirea copiilor, a tinerilor, asistenţa copiilor abandonaţi şi a persoanelor cu deficienţe fizice şi psihice. Ele aveau atribuţiile stabilite prin statut aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, iar statul subvenţiona cu un fond de până la 20% din totalul veniturilor realizate prin mijloace proprii de către fiecare societate în parte.

Începând cu anul 1923 apar în România legi privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de asistenţă socială.

Primul recensământ în domeniul asistenţei sociale în România s-a efectuat în anul 1936. S-au identificat atunci 521 de unităţi, dintre care 50 de stat şi 471 particulare. Aceste unităţi aveau un număr redus de asistaţi, cele mai multe având capacitatea sub zece persoane asistate.

Din anul 1923 şi până în 1943, problemele de asistenţă socială au fost reglementate şi coordonate de Ministerul Sănătăţii Publice, Muncii şi Ocrotirilor Sociale. Prin Decretul-Lege nr.189 din martie 1943 privind organizarea sanitară şi ocrotirea statului, se înfiinţează Ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. El avea o direcţie a ocrotirilor sociale cu trei servicii (ocrotirea familiei, ocrotirea mamei şi copilului, asistenţă socială), iar în teritoriu funcţionau servicii sanitare şi de ocrotire judeţene. În coordonarea acestora din urmă funcţionau, în teritoriu, centre pentru ocrotirea copiilor, leagăne de copii, cămine de zi, colonii de vacanţă, aziluri pentru bătrâni şi persoane cu handicap. În afara acestor servicii, funcţionau şi servicii sanitare şi de ocrotire urbane, care aveau în subordine circumscripţii sanitare şi centre de sănătate.

În anul 1947, se înfiinţeză, prin scindarea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Muncii Asistenţei şi Asigurărilor Sociale. Prin Decretul nr.75 din 1951, o serie de atribuţii trec de la Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale la alte ministere. Astfel, casele de copii şi şcolile pentru deficienţi au trecut la Ministerul Învăţământului, reeducarea copiilor cu tulburări de comportament a trecut în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurari si Protectie Sociala.doc

Alte informatii

Universitatea Ovidius, FB III