Suport de curs bazele asigurărilor

1.1. Necesitatea, conditiile aparitiei si evolutia asigurarilor

Aparitia asigurarilor este legata de existenta unor evenimente posibile, dar incerte, care ameninta bunurile materiale, precum si integritatea corporala si chiar viata oamenilor, asa cum sunt calamitatile naturale, incendiile, bolile, accidentele.

Ca urmare, oamenii s-au solidarizat pentru a gasi în comun mijloace de prevenire, dar si de eliminare sau atenuare a consecintelor unor asemenea evenimente (riscuri). Desi pe parcursul evolutiei societatii, a stiintei si tehnicii, au aparut mijloace eficiente de prevenire si limitare a consecintelor evenimentelor ce ameninta bunurile si persoanele, exista înca asemenea evenimente ce nu pot fi prevazute, prevenite sau oprite în desfasurarea lor. Mai mult, însasi evolutia societatii a produs noi evenimente generatoare de pagube semnificative ca marime, datorate, de exemplu, aparitiei marilor aglomerari urbane, intensificarii transporturilor rutiere si aeriene, concentrarii pe spatii restrânse a unor instalatii si utilaje de mare valoare etc.

În adoptarea unor masuri de protectie pentru acoperirea pagubelor materiale sau pentru asigurarea unor conditii de viata decente persoanelor care si-au pierdut capacitatea de munca, s-au conturat doua cai, care au aparut înca din antichitate si coexista si în prezent: solidaritatea si asigurarea.

În conditiile în care diferite evenimente ameninta întreaga colectivitate, dar nu se produc efectiv decât asupra unor bunuri sau a unor membri ai colectivitatii, solidaritatea are în vedere acoperirea de catre colectivitate a pagubelor suferite de catre unii membri, dupa producerea lor. În acest caz, functioneaza principiul reciprocitatii, în sensul ca o persoana, ajutând sinistratii, poate spera la o contributie asemanatoare din partea celorlalti membri ai societatii.

Spre deosebire de aceasta, asigurarea are în vedere constituirea prealabila, prin contributia membrilor colectivitatii, a unui fond destinat sa acopere pagubele viitoare ale persoanelor afectate de producerea riscurilor.

Înca din antichitate, oamenii s-au reunit pentru a face fata consecintelor calamitatilor naturale sau accidentelor.

Codul lui Hammurabi (aprox. 2000 î. Hr.) contine asemenea prevederi. De asemenea, acum circa 3400 de ani, în Egiptul antic, functiona un fond de solidaritate al taietorilor de piatra, constituit din contributia tuturor, pentru acoperirea unor pagube.

Comerciantii din antichitate practicau unele forme de protectie, pentru acoperirea pierderilor produse în timpul transportului marfurilor. În legislatia maritima a insulei Rhodos (aprox. 916 î. Hr.), se prevedea ca pierderile produse prin aruncarea peste bord a unei parti din încarcatura, pentru a salva restul încarcaturii, nava si echipajul, sunt suportate în comun de toti proprietarii marfii, prevedere care se mentine si astazi, sub denumirea de avarie comuna.

Si în Roma antica, existau asociatii bazate tot pe principiul solidaritatii, care interveneau dupa producerea pagubelor datorate unor anumite evenimente. Tot aici, apar si elementele unui contract incipient de asigurare, un gen de contract de împrumut, împrumutul respectiv acoperind sau garantând un transport de marfuri la mare distanta. Daca marfurile nu ajungeau la destinatie, creditorul pierdea suma împrumutata. Aceasta practica se extinde si în Evul Mediu timpuriu sub forma împrumutului pentru marea aventura. Pentru a efectua un transport maritim, negustorii aveau nevoie de mari sume de bani, pe care le împrumutau de la bancheri. Daca nava naufragia, bancherul pierdea suma împrumutata, dar în caz de reusita, împrumutul era rambursat, cu o dobânda corespunzatoare riscului asumat (pâna la 40%). Acest gen de împrumut a fost interzis de biserica (papa Grigore al IX-lea) în anul 1237, datorita abuzurilor pe care le genera prin practicarea de dobânzi excesive.

În aceste conditii, s-a gasit un alt sistem de protectie din care s-au nascut actualele asigurari maritime: asociatii de comercianti garantau, în caz de pierdere, valoarea navei si a încarcaturii, în schimbul platii anticipate a anumitor sume de bani, înscrisul contractului purtând deja denumirea de polita (cu sensul de dovada). Cel mai vechi contract de asigurare pastrat a fost întocmit în 1347 în Italia, la Genova. În Franta, se pastreaza o polita emisa la Marsilia în 1437, de catre asiguratorii genovezi.

Au aparut apoi primele forme de asigurari de viata (sec. al XV-lea si al XVI-lea) si cele de incendiu, un secol mai târziu. Astfel, ca urmare a unor incendii devastatoare, a fost creata în 1696, la Londra, prima companie de asigurari contra incendiilor. Asigurarile de accidente s-au dezvoltat abia în secolul al XIX-lea.

Asigurarile moderne s-au nascut odata cu aparitia calculelor actuariale. Astfel, se descopera legea numerelor mari (1654, Blaise Pascal), se elaboreaza primul tabel de mortalitate (1657, Christian Huygens), primul calcul de rente viagere (1660, Jean de Witt) si primul tratat de actuariat (1750, Richard Price). Ca urmare a acestor progrese, apare în 1762 la Londra întâia societate de asigurari de viata care practica prime diferentiate dupa vârsta asiguratilor.

În secolul al XIX-lea, asigurarile se dezvolta deplin, ca urmare a dezvoltarii economice, a cresterii nivelului de viata, a extinderii salarizarii, a cresterii valorii bunurilor, a amplificarii si diversificarii riscurilor. Se manifesta si tendinta cresterii ponderii societatilor de asigurare pe actiuni, precum si de diversificare a formelor de asigurare, a riscurilor si obiectelor asigurate.

Asigurarile s-au dezvoltat atât cantitativ, prin cresterea numarului societatilor de asigurare si volumului activitatii lor, cât si structural, prin diversificarea si modificarea ponderii diferitelor forme de asigurare. Au aparut noi forme de asigurare cu dezvoltare rapida, ca de exemplu, asigurarea autovehiculelor, nascuta în perioada primului razboi mondial, dar care detine, în prezent, unul dintre primele locuri ca pondere în ansamblul activitatii de asigurare pe plan mondial.

În prezent, diversificarea continua a obiectelor si riscurilor asigurate a facut ca în aceasta activitate sa fie cuprinse riscuri si bunuri din cele mai variate domenii. Astfel, se practica asigurari ale masinilor si instalatiilor, filmelor, cinematografelor, creditelor, asigurari de fidelitate a angajatilor întreprinderilor, asigurari pentru riscuri financiare si politice, asigurari ale navelor cosmice etc. Aceleasi fenomene se manifesta si în domeniul asigurarilor de persoane, unde, alaturi de asigurarile clasice de viata si de accidente, sunt larg raspândite asigurari de sanatate, natalitate, nuptialitate, asigurari de asistenta etc.

Mai mult, lumea asiguratorilor este, în ultimele decenii, foarte sensibila la noile manifestari ale riscurilor. Pe de o parte, este vorba de amplificarea frecventei, intensitatii si efectelor unor riscuri existente si cunoscute, atât naturale (taifune, uragane, tsunami, inundatii, cutremure), cât si tehnice (accidente în industriile chimica, petroliera, în transporturi terestre, maritime si aeriene). Pe de alta parte, asiguratorii sunt preocupati de noile riscuri emergente  efectele radiatiilor solare, ale câmpurilor electromagnetice, ale nanotehnologiei, ale modificarilor genetice privind plantele si animalele. În plus, este vorba si de schimbarea caracteristicilor altor riscuri, cum ar fi riscul de terorism, care dupa 11 septembrie 2001, a fost denumit hyperterorism si poate deveni cyberterorism . Aceste evolutii pun în fata asiguratorilor si reasiguratorilor probleme dificile  asigurabilitatea unor asemenea riscuri, primele de asigurare ce trebuie practicate, participarea puterii publice la acoperirea acestor riscuri.