Transport și asigurări

1. Risc şi modalitãţi de evitare a acestuia în afacerile economice. Riscul este o categorie ce defineşte un eveniment viitor posibil dar incert, pãgubitor material sau moral şi ale cãrui efecte odatã produse nu mai pot fi înlãturate. Riscurile se pot împãrţi: riscuri previzibile – generate de factori ce pot fi prevãzuti înainte de asumarea obligatiilor contractuale. Pentru acestea sunt incluse în contract clauze specifice care permit evitarea sau diminuarea ; riscuri imprevizibile – cele generate de factori necunoscuţi în momentul asumãrii obligatiilor contractuale. Ex.: evenimete de forţã majorã sau evenimente fortuite din relaţiile între membrii societãţii (naţionalizãrile). în functie de teritoriu - pot fi : riscuri interne – care se manifestã în interiorul statului de care aparţine firma ; riscuri externe – care au loc pe teritoriul statului partener sau al altor state Cãi de diminuare : a) includerea în contractul comercial a unor clauze care sã faciliteze elasticizarea ieşirii din contract a oricãreia din pãrţi. b) utilizarea clauzelor contractuale asiguratorii – care prevãd modul de platã sau compensare a eventualelor pierderi sau întãrzieri de partea în culpã; c) utilizarea asistenţei bancare – pentru garantarea îndeplinirii unor obligatii ale pãrţilor conform contractului comercial (acreditivul documentar); d) constituirea de rezerve compensatorii – prin alocarea de cãtre firmã a unei pãrţi din preţul produselor cãtre un fond special care va fi utilizat numai în scopul acoperirii unor pierderi pentru care nu existã altã sursã de acoperire; e) utilizarea în relatiile cu partenerii de afaceri în cazul creditãrii acestora a garantãrii prin gaj şi ipotecã (asigurarea de cauţiune); f) alocarea de cãtre stat a unor fonduri în cazul contractelor de interes naţional; g) acoperirea riscurilor asigurabile prin contracte specifice încheiate cu asiguratori.

2 Conceptul de asigurare. Asigurarea este un serviciu prestat de companii specializate numite asigurãtori pe baza unor contracte specifice încheiate cu asiguraţii (persoane fizice sau juridice) prin care v-or fi acordate indemnizatii în cazul producerii riscurilor (numite asigurãri) plãtindu-se preţul numit primã de asigurare. Autoasigurarea (propria asigurare) – prin care se constituie un fond propriu al asiguratului care va fi utilizat pentru acoperirea unor daune care nu au altã sursã de acoperire (de compensare). Coasigurarea – procedeul constã în încheierea de cãtre companiile ce doresc sã asigure sume foarte importante în acelaşi timp a mai multor contracte de asigurare cu asigurãtori diferiţi, aceştia preluând fiecare o anumitã proportie din totalul sumei asigurate. În aceeaşi proporţie se va plãti cãtre acestia şi prima de asigurare iar plata eventualei despãgubiri va fi suportatã în aceeaşi masurã. Reasigurarea – aceasta reprezintã un serviciu prestat de companii specializate (reasigurãtori) şi cãtre care companiile de asigurãri directe ce devin reasiguraţi cedeazã o parte din riscurile acumulate de la proprii clienţi. Reasiguratul va putea solicita plata de despãgubire din partea reasigurãtorului conform condiţiilor contractului încheiat, dar numai dupã ce face dovada cã a efectuat plãţile corespunzatoare de indemnizaţii cãtre proprii asigurati. Retrocedarea – reprezintã serviciul prin care companiile care au preluat riscuri în reasigurare pot sã cedeze la rândul lor cãtre alte companii din sistem care devin retrocesionari pentru contractul respectiv iar compania care cedeazã riscul devine retrocedent.

3. Elementele de esenţã ale asigurãrii sunt: existenţa riscului asigurabil – riscul asigurabil este acel eveniment la producerea cãruia societatea de asigurãri despãgubeşte; existenţa comunitãţii de risc; constituirea fondului de asigurare din primele plãtite de asiguraţi şi utilizarea acestuia potrivit principiului mutualitãţii.

4. Functiile asigurãrii: acoperirea pagubelor datorate riscurilor cuprinse în contractele de asigurare; prevenirea producerii unor riscuri utilizându-se 2 cãi diferite: includerea în contractele de asigurare a unor clauze care sã permitã acordrea despãgubirii numai în condiţiile respectãrii de cãtre asigurat a obligatiilor sale (conduitã preventivã permanentã); alocarea de fonduri ce vor fi utilizate în scopul desfãşurãrii de activitãţi menite sã scadã probabilitatea de producere a unor fenomene (fonduri pentru îndiguiri, desecãri); financiarã - asiguratorii investesc fondurile proprii şi pe cele constituite din prime de asigurare pe pieţele de capital în scopul obţinerii de profituri care contribuie la creşterea capacitãţii financiare proprii în scopul acordãrii de despãgubiri conform contractelor; alte funcţii: de diminuare a costurilor statului legate de plata unor despãgubiri; de economisire în cazul asigurãrilor de persoane; susţinerea activitãţii altor servicii (comerţul şi turismul prin produse specifice).

5. Clasificarea asigurãrilor. în funcţie de obiectul asigurãrii: asigurãri de bunuri; asigurãri de persoane: de viaţã; altele decât cele de viaţã; asigurãri de rãspunderi - prevãd acoperirea pentru asigurat a riscului de diminuare a propriului patrimoniu prin plãţi de despãgubiri facute cãtre terţi, pãgubiţi de catre asigurat. Rãspunderea asiguratului conform contractului este preluatã de asigurãtor (asigurarea obligatorie auto RCA). asigurarea de riscuri financiare – preluarea riscului de neplatã de cãtre asigurãtor în activitãţile ce presupun creditarea partenerilor de afaceri sau acoperirea altor tipuri de pierderi financiare. în functie de teritoriu de care este oferitã asigurarea: interne – pe teritoriul naţional; externe – pe teritoriul altor state. în functie de regimul juridic al asigurarilor: asigurãri obligatorii (prin efectul legii) – care se presteazã potrivit normelor emise de organismul de supraveghere (Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor) valabilã pentru fiecare an de asigurare şi care stabilesc ce condiţii trebuie sã îndeplineascã o persoana pentrua avea obligatia deţinerii unei asigurãri; stabilesc care sunt condiţiile în care va funcţiona asigurarea precum şi sancţiunile celor care nu vor deţine asigurarea respectivã; asigurãri facultative (contractuale) – se presteazã potrivit clauzelor stabilite în contractul de asigurare pe care orice persoanã îl poate solicita potrivit propriului interes; în funcţie de natura raporturilor între pãrţile contractante: asigurarea directã – prin care asiguratul cedeazã riscurile numite în contract catre asigurãtorul direct; asigurarea indirectã – prin care o parte din riscurile preluate de asigurãtorul direct sunt cedate printr-un contract specific catre firme specializte numite reasigurãtori.

6. Caracterele juridice ale contractului de asigurare: consensual – se încheie prin simplul acord de voinţã al pãrţilor farã a fi necesarã o anumitã forma de manifestare a acesteia. Forma contractului este cea scrisã, dar lipsa acesteia nu atrage nulitatea contractului ci doar limitarea posibilitãţilor de a cunoaşte în detaliu conţinutul acestuia. În practicã, poliţa, certificatul de asigurare sau chiar dovada plãţii primei de asigurare constituie elemente care atestã existenţa asigurãrii; unicitatea – înseamnã cã, contractul va fi valabil în forma iniţialã indiferent de modalitatea de platã a primei de asigurare. Prima de asigurare totalã este determinatã considerându-se întreaga perioadã de asigurare (de obicei 1 an); executare suiccesivã – în cazul rezilierii contractului din vina asiguratului acesta nu va primi partea din prima achitatã; contract oneros – ambele pãrţi urmãrind un interes material; contract de adeziune – deoarece clauzele sale sunt anteformulate de asigurãtor (în condiţiile de asigurare specifice produsului respectiv) urmând ca asiguratul sã adere la acel conţinut (eventual putând solicita unele modificãri). Observatii: ambii parteneri trebuie sã respecte la încheierea şi pe parcursul derulãrii contractului principiul bunei credinţe; legislaţia fiecãrui stat conţine norme specifice care exprimã modul în care trebuie sã funcţioneze diferitele tipuri de contracte de asigurare (în România Legea 136/1995). Condiţiile de validitate : capacitatea parţilor de a contracta. Pentru persoanele juridice, contractul trebuie încheiat printr-un reprezentant legal numit în acest sens; consimţãmântul pãrţilor – fãra violenţã, viclenie, dol; obiectul contractului – trebuie sã fie determinat sau determinabil; cauza contractului – sã fie licitã.

7. Elementele contractului de asigurare: subiectele contractului – sunt de 2 categorii: principale (asiguratul/asigurãtorul) – asiguratul este persoana care ar putea sã suporte o daunã datorita riscului; secundare – pe de o parte beneficiarul asigurãrii iar pe de altã parte contractantul asigurãrii; obiectul contractului – poate avea 4 forme: bunuri, rãpunderi, persoane, riscuri financiare; interesul asigurat : în cazul asigurarilor de bunuri: interesul este generat de raporturile juridice ale persoanei fatã de bunul respectiv, iar pentru a fi asigurabil, interesul trebuie sã fie economic şi evaluabil în bani; în cazul asigurãrilor de persoane - interesul este reprezentat de protecţia economicã a beneficiarului sau asiguratului; în cazul asigurãrilor de raspunderi – interesul este reprezentat de protecţia patrimoniului asiguratului faţã de diminuãri prin plãţi de despãgubiri în cazul afectãrii unui terţ de cãtre asigurat; în cazul asigurãrilor de riscuri financiare – interesul este reprezentat de obţinerea unor compensaţii în cazul unor pierderi bãneşti ale asiguratului (neplata creditelor).