Astronomie

Steaua sistemului nostru planetar se numeşte Helios dar în mod curent o numim Soare, şi reprezentă unica noastră sursă de energie şi de viaţă. Temperatura estimată la suprafaţa acesteia este de 6.000º K. Ca orice stea, Soarele are două părţi componente:

- atmosfera solară compusă, din interior spre exterior din următoarele straturi:

○ fotosfera;

○ cromosfera;

○ coroana solară.

- corpul solar în cadrul căruia, masa este puternic concentrată spre centru, la o presiune de miliarde de atmosfere, o temperatură de 14.000.000º K, motiv pentru care, este perfect ionizată, aflându-se în stare de plasmă, comportându-se ca un gaz perfect şi prezentând următoarea compoziţie chimică: 79% hidrogen, 20% heliu, 1% impurităţi.

Ca orice corp ceresc, Soarele are o mişcare de rotaţie în sens direct (al acelor de ceasornic) în jurul axei sale iar datorită compoziţiei sale fluide, perioada unei rotaţii este de:

— 25 de zile la nivelul ecuatorul solar;

— 35 de zile la nivelul polilor solari.

În afară de energie, Soarele emite şi corpusculi mari, ce sunt reţinuţi atât de atmosfera sa cât şi de atmosfera altor planete şi au ca rezultat diferite fenomene. Astfel, la nivelul atmosferei solare se remarcă: pete solare, fascicule, protuberanţe, radiaţii coronale. Drept consecinţă, în atmosfera terestră se produc: aurorele polare, fenomene geomagnetice (de exemplu furtunile magnetice) şi brâuri de radiaţii puternice (acestea din urmă fiind puse, ulterior în evidenţă, prin intermediul sateliţilor artificiali).

Soarele se află în centru sistemului nostru planetar iar masa lui este mai mare decât a oricărui corp ceresc al acestui sistem, fapt ce le impune, acestora din urmă (conform legilor atracţiei universale) efectuarea unor mişcări de revoluţie, pe orbite eliptice.

Steaua sistemului nostru planetar se numeşte Helios dar în mod curent o numim Soare, şi reprezentă unica noastră sursă de energie şi de viaţă. Temperatura estimată la suprafaţa acesteia este de 6.000º K. Ca orice stea, Soarele are două părţi componente:

- atmosfera solară compusă, din interior spre exterior din următoarele straturi:

○ fotosfera;

○ cromosfera;

○ coroana solară.

- corpul solar în cadrul căruia, masa este puternic concentrată spre centru, la o presiune de miliarde de atmosfere, o temperatură de 14.000.000º K, motiv pentru care, este perfect ionizată, aflându-se în stare de plasmă, comportându-se ca un gaz perfect şi prezentând următoarea compoziţie chimică: 79% hidrogen, 20% heliu, 1% impurităţi.

Ca orice corp ceresc, Soarele are o mişcare de rotaţie în sens direct (al acelor de ceasornic) în jurul axei sale iar datorită compoziţiei sale fluide, perioada unei rotaţii este de:

— 25 de zile la nivelul ecuatorul solar;

— 35 de zile la nivelul polilor solari.

În afară de energie, Soarele emite şi corpusculi mari, ce sunt reţinuţi atât de atmosfera sa cât şi de atmosfera altor planete şi au ca rezultat diferite fenomene. Astfel, la nivelul atmosferei solare se remarcă: pete solare, fascicule, protuberanţe, radiaţii coronale. Drept consecinţă, în atmosfera terestră se produc: aurorele polare, fenomene geomagnetice (de exemplu furtunile magnetice) şi brâuri de radiaţii puternice (acestea din urmă fiind puse, ulterior în evidenţă, prin intermediul sateliţilor artificiali).

Soarele se află în centru sistemului nostru planetar iar masa lui este mai mare decât a oricărui corp ceresc al acestui sistem, fapt ce le impune, acestora din urmă (conform legilor atracţiei universale) efectuarea unor mişcări de revoluţie, pe orbite eliptice.

Ecliptica străbate un număr de 12 constelaţii dispuse spre interiorul şi exteriorul ei pe o fâşie cu lăţimea de aproximativ 9º cunoscută sub numele de zodiac. În cadrul acesteia, constelaţiile şi-au primit numele, încă din antichitate: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul, Peştii.

Ecliptica taie ecuatorul ceresc, conform figurii nr. 3 în două puncte, numite puncte echinocţiale, şi anume:

• punctul vernal, ce se notează cu , în care Soarele trece din emisfera australă în emisfera boreală şi de la declinaţii negative la declinaţii pozitive; considerăm acest punct ca fiind originea ascensiilor drepte şi a timpului sideral;

• punctul autumnal, ce se notează cu , în care Soarele trece din emisfera boreală în emisfera australă şi de la declinaţii pozitive la declinaţii negative.