Audit Bancar

Imagine preview
(9/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Audit Bancar.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 408 de pagini .

Profesor: Sorin V. Mihăiescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Banci

Cuprins

Capitolul 1. Notiunea de audit, caracateristicile si obiectivele auditului bancar 6
1.1. Consideraţii etimologice si contextul apariţiei şi evoluţiei notiunii de audit 6
1.2. Definirea conceptului de audit bancar 11
1.3. Caracteristicile auditului bancar 16
1.4. Obiectivele si modalitatile de actiune ale auditului bancar 22
Capitolul 2. Principiile, cadrul normativ şi de organizare a activităţii de audit bancar 27
2. 1. Principiile auditului bancar 27
2.2. Cadrul normativ al activităţii de audit bancar 35
2.3. Cadrul de organizare a activităţii de audit bancar 41
2.4. Tipologia misiunilor de audit bancar 50
2.5. Externalizarea activităţii de audit 57
Capitolul 3. Tehnici, proceduri şi instrumente utilizate în auditul bancar 61
3.1. Caracteristicile elementelor probante utilizate în auditul bancar 61
3.2. Tehnicile de colectare a elementelor probante utilizate de auditul bancar 64
3.3. Proceduri de verificare a conturilor anuale utilizate în auditul bancar 92
3.4. Procedura examinării evenimentelor posterioare închiderii exerciţiului financiar 98
3.5. Instrumentele 103
Capitolul 4. Metodologia derulării misiunii de audit bancar 119
4.1. Faza preliminară a misiunii de audit- cunoasterea clientului 119
4.2. Stabilirea termenilor şi condiţiilor contractului de audit 133
4.3. Determinarea domeniilor, sistemelor şi pragului de semnificaţie 141
4.4. Identificarea riscurilor în auditul bancar 147
4.5. Strategia de organizare a auditului bancar 159
4.6. Orientarea şi planificarea auditului bancar 162
4.7. Acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit bancar 175
Capitolul 5. Succesiunea operaţiunilor în derularea unei misiuni de audit 178
5.1. Pregătirea misiunii de audit intern 181
5.2. Intervenţia la faţa locului 201
5.3. Raportul de audit intern 216
5.4. Urmărirea recomandărilor 224
Capitolul 6. Auditul şi evaluarea sistemului de control bancar 229
6.1. Consideraţii generale privind evaluarea sistemului de control bancar (intern) 229
6.2. Definirea şi obiectivele controlului bancar 234
6.3. Elementele de bază ale sistemului de control bancar 237
6.4. Sfera de cuprindere şi componentele controlului bancar intern 255
6.5. Etapele evaluării controlului bancar 261
6.6. Evaluarea sistemelor de control bancar intern de către autorităţile de supraveghere 276
Capitolul 7. Auditul şi evaluarea sistemului de contabilitate bancară 279
7.1. Definirea şi evaluare sistemului de contabilitate bancară 279
7.2. Programul de control al conturilor 287
7.3. Probele de audit 292
Capitolul 8. Auditul sistemelor bancare informaţionale 299
8.1. Auditul securitatii fizice a sistemului informatic din domeniul bancar 299
8.2. Auditul profilelor utilizatorilor sistemelor informatice din domeniul bancar 304
8.3. Verificarea păstrării datelor şi planului de rezervă-salvare (backup) in domeniul bancar 307
8.4. Precauţii de recuperare după dezastru sau planuri de contingenta in domeniul bancar 310
8.5. Auditul controalelor aplicatiilor in domeniul bancar 315
8.6. Auditul securitatii tranzacţiilor in domeniul bancar 317
Capitolul 9. Auditarea proceselor şi tehnicilor de evaluare a riscurilor 324
9.1. Consideratii generale privind evaluarea riscurilor bancare 324
9.2. Matricea riscurilor. Suport pentru stabilirea planului de audit 329
Capitolul 10. Raportul de audit bancar 333
10.1. Documentarea lucrărilor de audit bancar 333
10.2. întocmirea raportului de audit bancar 340
10.3. Raportul de audit bancar standard 351
10.4. Raportul de audit modificat 354
Capitolul 11. Relaţia dintre autoritatea de supraveghere şi auditul bancar (intern şi extern) 359
11.1. Rolul autorităţii de supraveghere 359
11.2. Relaţia dintre autoritatea de supraveghere si departamentul de audit intern 361
11.3. Relaţia dintre autoritatea de supraveghere şi auditorul extern 363
11.4. Rolul auditorului extern al băncii 365
11.5. Relaţia dintre auditorii interni şi auditorii externi 370
Capitolul 12. Activitatea de audit bancar - abordare practică 372
12.1. Activitatea de creditare 372
12.2. Trezorerie şi Pieţe de Capital 374
12.3. Trade Finance (pasive contigente) 376
12.4. Plăţi 378
12.5. Contabilitate 381
12.6. Furnizori/Cheltuieli 381
12.7. Personal/Resurse umane 382
12.8. Administrarea clădirilor şi mijloacelor fixe 387
12.9. Auditul de conformitate 403
Bibliografie 407

Extras din document

Capitolul 1. Notiunea de audit, caracateristicile si obiectivele auditului bancar

1.1. CONSIDERAŢII ETIMOLOGICE SI CONTEXTUL APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIEI NOTIUNII DE AUDIT

Deşi cuvântul audit a pătruns în limbajul cotidian al societăţii româneşti în forma sa englezească, se pare că originile acestuia se găsesc în latinescul auditus, care înseamnă a asculta, a audia. Acest termen avea chiar o conotaţie financiară, în Roma antică fiind practicată verificarea verbală a fondurilor sau ascultarea fondurilor.

Termenul de audit provine din limba latină de la cuvântul audit-auditare, care are semnificaţia „a asculta” dar despre audit se vorbeşte de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau a lui Eduard I al Angliei. Activităţi de audit s-au realizat în decursul timpului şi în România, dar purtau alte denumiri.

În general prin audit (în sesn modern) se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente prin raportarea ei la un criteriu (standard, normă) de calitate, în vederea satisfacerii nevoilor unor utilizatori de informaţii.

Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate de recesiune economică şi trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.

Marile întreprinderi americane foloseau deja serviciile oferite de Cabinete de Audit Extern, organisme independente care aveau misiunea de a verifica conturile şi bilanţurile contabile şi a certifica situaţiile financiare finale. Pentru a-şi îndeplini atribuţiile, cabinetele de audit efectuau o serie de lucrări pregătitoare de specialitate, şi anume: inventarierea patrimoniului, verificarea conturilor, verificarea soldurilor, diferite sondaje, etc., care au crescut semnificativ costurile auditării.

Întreprinderile au început să-şi organizeze propriile Cabinete de Audit Intern, în special pentru reducerea cheltuielior, prin preluarea efectuării lucrărilor pregătitoare din interiorul entităţi, iar pentru realizarea activităţii de certificare au apelat în continuare la Cabinete de Audit Extern, care aveau dreptul unei supervizări a activităţii întreprinderlor. Pentru a se distinge între auditorii cabinetelor de audit extern şi cei ai organizaţiei supuse auditului, primii au fost numiţi auditori externi, iar cei din urmă au fost numiţi auditori interni, deoarece făceau parte din întreprindere.

După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizaţi în continuare, deoarece dobândiseră cunoştinţele necesare şi foloseau tehnici şi instrumente specifice domeniului financiar-contabil. În timp, ei au lărgit mereu domeniul de aplicare al auditului şi i+au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea necesităţii existenţei unei funcţii a activităţii de audit intern în interiorul organizaţiilor.

Noua funcţie de audit intern va mai păstra mult timp conotaţiile financiar-contabile în memoria colectivă, datorită eredităţii sale, respectiv activitatea de certificare a conturilor.

Rolul şi necesitatea auditorilor interni a crescut continuu şi a fost unanim acceptat, motiv pentru care aceştia au simţit nevoia de a se organiza şi de-aşi standardiza activităţile practice. Astfel, în anul 1941, s-a creat în Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni – I.I.A. care a fost recunoscut internaţional. Ulterior, a aderat Marea Britanie, iar în 1951 Suedia, Norvegia, Danemarca şi alte state. În prezent, la acest institut s-au afiliat peste 90 de institute naţionale ale auditorilor interni şi membri din peste 120 ţări, în urma obţinerii calităţii de C.I.A. – Auditor Intern Certificat, acordată de I.I.A., pe baza examene profesionale.

În România, auditul intern a fost adoptat ca un termen la modă în domeniul controlului financiar, însă cu timpul s-a reuşit decantarea conceptelor de control intern şi audit intern. În prezent, există o problemă cu înţelegerea sistemului de control intern, care fiind obiect al auditului intern, înglobează toate activităţile de control intern realizate în interiorul unei entităţi şi riscurile asociate acestora.

Scopul iniţial al Institutului Auditorilor Interni – I.I.A. a fost acela de standardizare a activităţii de audit intern, plecând de la definirea conceptelor, stabilirea obiectivelor şi continuând cu organizarea şi exercitarea acestuia.

Înceând din 1950, I.I.A., a emis norme proprii de audit intern, diferite de cele ale auditului extern. În timp, acestea s-au generalizat şi din 1970 au devenit standarde de audit intern, care sunt într-o permanentă mişcare datorită evoluţiei societăţii ce se confruntă mereu cu noi provocări.

În 1941, .B. Thurston, primul preşedinte al Institutului Internaţional al Auditorilor Interni, declara cu o previziune uimitoare că perspectiva cea mai strălucită a auditului intern va fi „asistenţa managerială” . În 1991, Josaph J.Mossis – preşedintele Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie, reia aceeaşi remarcă, dar în termenul mult mai exacţi: „este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcţiei de Audit Intern că aceasta are un rol vital de jucat, ajutând conducerea să ia în mână hăţurile controlului intern.”

Auditul intern este considerat ca fiind ultimul nivel al sistemului de control intern al entităţii. Auditorii interni izolaţi sunt ineficienţi şi de aceea ei trebuie să lucreze în echipă.

Competenţele profesionale ale auditorului intern produc adevărate benefici pentru entitate, printr-o evaluare sistematică, pe baza standardelor de audit şi a celor mai bune practici, a politicilor, procedurilor şi operaţiilor realizate de entitate.

Activitatea de audit intern se bazează pe un cadru de referinţă flexibil, recunoscut în întreaga lume, care se adaptează la particularităţile legislative şi de reglementare ale fiecărei ţări, cu respectarea regulilor, specifice ce guvernează diferite sectoare de activitate şi cultura organizaţiei respective.

Fisiere in arhiva (1):

  • Audit Bancar.docx