Compensarea interbancară

In sistemul bancar au loc, zilnic, foarte multe operatiuni de plati intre banci, ca urmare a relatiilor financiare care se stabilesc intre clienti, de natura comerciala sau necomerciala. Aceste operatiuni reprezinta, de fapt, transferuri de fonduri intre banci si prin numarul si valoarea lor antreneaza valori foarte mari care intra in circuitul bancar. Pentru a avea o imagine mai concreta, recurgem la datele statistice ale bancii centrale care arata ca, in ultimii ani, volumul decontarilor in tara noastra a fost de 4-5 ori mai mare decat volumul produsului intern brut (PIB).

Pentru a reduce volumul de fonduri si a simplifica procedurile de lucru, bancile au folosit sistemul de compensare a platilor prin infiintarea caselor de compensatie. Casele de compensatie au o istorie destul de veche, primele fiind infiintate in anii 1760 la Edimburg si 1773 la Londra, ca asociatii ale bancherilor din aceste localitati. Ulterior, case de compensatii se infiinteaza la New York in 1853, la Paris in 1872, in unele orase din Italia in 1881, la Berlin in 1883. La Bucuresti, “Casa de compensatiune” incepe sa functioneze la 20 februarie 1920, cu participarea a 14 banci importante, ca asociatie a bancilor, condusa de Banca Nationala a Romaniei printr-un delegat.

6.1 CONCEPTUL DE COMPENSARE

Compensarea a fost definita pe parcursul timpului in mai multe variante cu acelasi continut. In varianta moderna acceptata de institutiile internationale de specialitate Compensarea inseamna stingerea obligatiilor de plata catre o banca cu drepturile de creanta pe care le are de incasat de la aceiasi banca si stabilirea unui sold care se deconteaza prin casa de compensatie. Economistul Stefan Dumitrescu, unul din cei mai distinsi economisti din perioada interbelica care a studiat sistemul de plati national si a adus importante contributii la elaborarea acestuia, defineste compensarea ca “un sistem de lichidare de creante prin concentrarea tuturor debitelor pentru toti debitorii si tuturor creantelor pentru toti creditorii, catre un singur debitor si creditor, unde facandu-se apoi diferenta se obtine, pentru fiecare participant, un simplu si un singur sold debitor sau creditor, dupa natura soldului operatiunilor compensate" (St. Dumitrescu, Platile fara numerar, 1931).

Casele de compensatii sunt institutii specializate in asemenea operatiuni si pot fi de stat sau particulare, dar sub controlul bancii centrale. De cele mai multe ori, casele de compensatii apartin asociatiilor bancare, actionarii fiind bancile din cadrul asociatiei. Ele sunt organizatii nonprofit care presteaza servicii, reciproc utile, pentru membrii sai. Controlul bancii centrale se exercita prin contul dechis la aceasta de casa de compensatie prin care transfera fondurile bancilor in conturile lor de la banca centrala. La sfarsitul compensarii soldul casei de compensatii devine nul.

In sistemul centralizat exista o singura casa de compensatii care organizeaza decontarea in mod centralizat pe baza soldurilor nete ale bancilor participante iar decontarea se face prin banca centrala. In sistemele descentralizate exista mai multe case de compensare care calculeaza pozitia neta a doua sau mai multe banci, iar decontarea se face prin alte banci, de regula banci de prim rang agreate de banca centrala. Indiferent de sistem, casele de compensatii se numesc agenti de compensare iar bancile care asigura decontarea, agenti de decontare. Deci, compensarea reprezinta numai prima etapa a decontarii derulata printr-o entitate nonbancara, iar etapa a doua o constituie transferul de fonduri intre bancile participante prin intermediul unei institutii bancare, alta decat bancile participante, transfer care finalizeaza plata

6.2 TIPURI DE COMPENSARI SI DECONTARI

Din punct de vedere al sistemului de operare, compensarile sunt de doua feluri:

- compensari bilaterale;

- compensari multilaterale.

Compensarile bilaterale presupun relatii reciproce intre perechi de banci si se fac atunci cand exista un volum apreciabil de operatiuni intre cele doua banci si cu caracter de permanenta. Agentul de compensare stabileste soldurile debitoare si creditoare si le comunica agentului de decontare care efectueaza transferurile de fonduri in conturile deschise de cele doua banci la acesta. Fiecare banca are insa relatii cu mai multe banci si atunci va avea atatea compensari bilaterale cate banci corespondente are. Sa presupunem ca avem patru banci A, B, C, D, fiecare banca avand relatii cu celelalte trei banci, o singura casa de compensatie si un singur agent de decontare. In total, vom avea sase perechi de decontari bilaterale: A-B, A-C, A-D, B-C, B-D si C-D, cu o valoare totala de 450 u.m. care in urma compensarii se reduce la 250 u.m. (A-B 20, A-C 40, A-D 70, B-C 50, B-D 30, C-D 40), conform schemei 6.1.