Controlul Financiar - Bancar

Bazele teoretice ale controlului financiar

1.1 Functia de control a finantelor - premisa pentru organizarea si exercitarea controlul financiar

Teoria si practica financiara admit ca finantele îndeplinesc doua functii care le definesc continutul,

si anume: functia de repartitie si functia de control. În sinteza, functia de control a finantelor consta în

folosirea raporturilor financiare ca mijloc de exercitare a unui control în forma baneasca asupra

ansamblului de procese ale reproductiei sociale. Ea vizeaza procesele si fenomenele cu continut

financiar, caracteristice formarii si repartizarii de fonduri financiare constituite la nivelul diferitelor

structuri organizatorice din economie, din care rezulta si se mobilizeaza, sau catre care sunt dirijate spre

utilizare resursele financiare.

Acest suport obiectiv al controlului prin finante este la rândul sau asigurat de exprimarea valorica

(prin bani) a proceselor economice si de corelatiile dintre procesele materiale si cele valorice, inclusiv

cele financiare. Manifestarea functiei de control a finantelor se întrepatrunde astfel cu îndeplinirea

functiilor caracteristice ale banilor. Controlul posibil care se exercita prin finante are deci la baza

exprimarea valorica a proceselor materiale ale reproductiei, dar aceasta nu presupune suprapunerea

acestei functii cu functiile banilor. Functiile banilor se manifesta în raport cu pozitia de echivalent

general ce revine acestora, iar faptul ca produsul national îmbraca si o forma baneasca, sta la originea

formei valorice de realizare a proceselor financiare. Rezulta ca prin finante se exprima într-un mod mai

sintetic, derularea proceselor de ansamblu ale reproductiei. Totodata, faptul ca prin procesele financiare

se reflecta ansamblul reproductiei sociale, asigura premisele necesare exercitarii controlului de pe pozitia

finantelor, inclusiv ca o faza a procesului decizional si de conducere.

În abordarea acestei functii s-au exprimat si opinii dupa care controlul ar trebui considerat numai ca

o functie a activitatii persoanelor puse în situatia de a-l exercita. Principalul argument adus în sprijinul

acestei aprecieri consta în aceea ca oamenii poseda însusirea de a efectua activitatea concreta de control,

însusire pe care categoriile economice, inclusiv finantele, nu le pot avea. O asemenea abordare ignora

tocmai suportul obiectiv al controlului financiar, cu elementele subiective privitoare la organizarea

activitatii de control sau desemnarea anumitor persoane pentru efectuarea acestuia. Or, este evident ca

exercitarea atributiunilor de control financiar de catre o persoana sau alta devine posibila numai acolo si

în masura în care acestea actioneaza în baza anumitor procese financiare aflate la rândul lor în raporturi

de conditionare reciproca cu alte procese economice. Rezulta cu claritate ca controlul financiar nu se

poate exercita acolo unde nu se manifesta relatii, procese si raporturi financiare. Concretizarea efectiva a

functiei de control a finantelor presupune exercitarea controlului financiar atât asupra proceselor si feno-

menelor de natura financiara caracteristice constituirii si repartizarii fondurilor banesti la nivelul

diferitelor structuri organizatorice, cât si asupra altor procese ale reproductiei sociale din care rezulta si

se mobilizeaza sau catre care sunt dirijate spre utilizare resursele financiare.

Acest aspect pune în evidenta faptul ca functia de control a finantelor (inclusiv controlul financiar)

se manifesta pe o sfera mai larga decât sfera activitatilor financiare. Aceasta extensie data controlului

financiar se justifica tot în mod obiectiv, asigurând finalitatea sa. Constatarile ce rezulta din exercitarea

controlului financiar evidentiaza nu numai caracterul legal sau ilegal, corectitudinea sau incorectitudinea

unor operatiuni financiare, cât mai ales cauzele evolutiei negative în plan financiar. Aceste cauze îsi au

adesea radacinile în derularea celorlalte procese ale reproductiei sociale. În acest sens, controlul prin

finante are finalitate în masura în care stabileste cauzele reale ale unei situatii financiare date si pe

aceasta baza, posibilitatea de interventie în derularea acestor procese.

Fiind concretizarea practica a functiei de control a finantelor, controlul financiar nu se

individualizeaza ca o stiinta cu un domeniu de cercetare de sine statator, si de aceea apreciem ca

arsenalul metodologic utilizat vizeaza mai multe discipline financiare si economice, fiind de fapt o

însumare a unor asemenea tehnici si procedee. De aceea exercitarea efectiva a controlului financiar

6

include procese economice si adesea, procese sociale care nu sunt toate de esenta financiara, dar asupra

carora se poate exercita o anumita influenta prin finante.

1.2 Principiile si functiile care stau la baza controlului financiar

1.2.1. Principiile controlului financiar

Realizarea nemijlocita în practica a activitatii de control financiar se bazeaza pe o serie de principii

si functii de maxima generalitate care, indiferent de modificarile obiective pe care le suporta aceasta

activitate în conditii politice, economice, sociale existente la un moment dat, sa permita utilizarea cu

eficienta a resurselor publice si private.

- Principiul integrarii controlului financiar în structura organizatorica si de conducere a

economiei nationale presupune exercitarea sa de la verigile de baza pâna la nivelul de ansamblu al

economiei nationale, actionând în sistem piramidal.

- Principiul autonomiei, competentei si autoritatii controlului trebuie sa raspunda la mai

multe cerinte, dintre care:

- organizarea controlului sa fie astfel facuta încât sa dea posibilitatea ca cine conduce sa

si controleze. Aceasta cerinta presupune ca fiecare structura organizatorica sa poata dispune de

propriile organe pentru urmarirea obiectivelor stabilite, în mod permanent si sistematic, cu scopul de

a obtine informatii asupra propriilor rezultate si corectarea eventualelor deficiente;