Gestiunea Riscurilor Bancare - Cadru General

Riscurile au facut dintotdeauna obiectul studiilor societatilor bancare. Activitatea bancara privita ca o activitate organizata in scopul obtinerii de profit nu se poate delimita de existenta unor factori de risc. Noutatea in gestiunea riscurilor vizeaza intensificarea activitatii de prevenire a pierderilor si incercarile de a face din risc, ca marime abstracta, intangibila, un element ce poate fi cuantificat. Se trece astfel de la decizia luata din inspiratie la decizia luata pe informatie.

Pentru gestiunea riscurilor bancare este necesara in primul rand definirea individuala a acestora. Odata definite, ele pot fi masurate, urmarite si controlate.

Pe ansamblu, cele mai multe riscuri sunt financiare, ele fiind rezultatul variatiilor unor parametrii de piata. Aici putem include si riscul de credit, prin consecintele sale puternic financiare, chiar daca el poate fi considerat un risc comercial, aparut ca rezultat al unor alegeri in segmentele clientelei. Exista, de asemenea si o categorie de riscuri operationale sau tehnice care apar in urma unor disfunctionalitatilor existente in interiorul bancii.

Se pot individualiza urmatoarele riscuri:

1. riscul de credit – numit si risc de contrapartida sau risc de insolvabilitate a clientului este cel mai important risc cu care se confrunta banca. El consta in probabilitatea de a pierde din nerespectarea de catre clientul debitor a clauzelor contractuale. Pierderea poate sa fie totala sau partiala. Acest risc creste odata cu numarul de clienti, cu volumul creditului acordat si cu nivelul ratei dobanzii. In gestiunea acestui risc, bancile urmaresc intocmirea si analizarea unui dosar de creditare, stabilesc reguli de diviziune a riscului si cauta sa-si diversifice portofoliul de credite.

2. riscul de lichiditate – reprezinta riscul de a nu putea onora cererilor de plata si de retragere ale clientilor. Problema lichiditatii se poate pune pe mai multe niveluri. In varianta cea mai acceptabila lichiditatea este legata de imposibilitatea de a face rost de resurse la un cost normal. In varianta extrema ea poate duce chiar la falimentul bancii. Gestiunea acestui risc se bazaza pe crearea de rezerve usor lichidabile, la care banca sa poata apela in caz de nevoie si pe o corecta previzionare a nevoilor de finantare in ceea ce priveste amploarea si regularitatea acestora.

3. riscul de dobanda – reprezinta riscul de depreciere a rezultatelor bancii in urma variatiei ratelor dobanzii. Acesta este un risc important in activitatea bancara, deoarece veniturile si cheltuielile sunt in cea mai mare parte rezultatul unor dobanzi incasate sau platite de catre banca. Pentru a se proteja de astfel de posibile pierderi, bancile utilizeaza rate de dobanda variabile si urmaresc o echilibrare a activului bilantier cu pasivul, din punct de vedere al ratei dobanzii. Astfel, in cazul unei modificari de rata a dobanzii de piata, clauzele contractuale sa-i permita bancii modificarea dobanzilor, iar eventualele pierderi sa se compenseze cu castiguri.

4. riscul valutar – acesta este asemanator cu riscul de dobanda, insa pierderile bancii sant determinate de variatia ratei de schimb. El se poate intalnii in mare masura si la societatile nebancare cu activitate internationala. In cazul bancii riscul valutar este cu atat mai mare cu cat bilantul sau cuprinde mai multe valori exprimate in monede straine. Mai mult chiar, riscul se poate extinde si in afara bilantului prin angajamentele extrabilantiere acceptate sau acordate de banca. Gestiunea sa urmareste mentinerea unui echilibru intre active si pasive, respectiv intre angajamente primite si acordate de banca, astfel incat pierderile datorate modificarii cursului de schimb sa se compenseze cu castiguri din partea cealalta a bilantului. Este bine ca acest echilibru sa se realizeze pentru fiecare deviza in parte.

5. riscul de piata – este rezultatul activitatii bancii pe pietele de capital si presupune eventuale pierderi inregistrate in urma evolutiei nefavorabile a angajamentelor asupra diferitelor active nelichidate. El creste odata cu instabilitatea parametrilor de piata (rata a dobanzii, indici bursieri, curs valutar), instabilitate ce se exprima prin notiunea de volatilitate a pietei. Pentru a controla acest risc, banca trebuie sa aleaga o structura adecvata a portofoliului de active, care sa permita mentinerea valorii acestui portofoliu cat mai constanta.

6. riscul de solvabilitate – numit si risc de faliment, reprezinta riscul bancii de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru a acoperii eventualele pierderi. Acest risc poate fi rezultatul unor fonduri proprii insuficiente, dar si al asumarii unor riscuri prea mari. Pentru evitarea lui este necesar sa se gaseasca un optim intre acesti doi factori, optim sintetizat sub notiunea de adecvare a capitalului. Un rol important il joaca, in acest caz, reglementarile prudentiale bancare, care obliga bancile sa detina un minim de fonduri proprii in functie de riscurile asumate. In plus, fiecare banca este libera sa stabileasca daca acest minim ii este suficient sau nu.

7. riscul de tara – reprezinta posibilitatea de a inregistra pierderi dintr-o relatie cu un partener strain, datorita unor evenimente ce depind, total sau partial, de controlul guvernului strain. Aceste evenimente sunt legate, in general, de factori politici (razboi, revolte pe motive ideologice, revendicari teritoriale), factori sociali (revolte cu substrat etnic sau religios, actiuni sindicale generale) sau factori de natura economica (ca rezultat al aplicarii unor politici economice eronate sau dezavantajoase). In unele cazuri pot fi incluse aici si catastrofe natural care se produc cu o anumita regularitate.