Managementul operațiunilor de creditare

CAPITOLUL I

CREDITUL ÎN ECONOMIA CONTEMPORANĂ

1.1. Conceptul de credit şi formele creditului în economia de piaţă

Relaţiile de credit au apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării producţiei de mărfuri, şi anume atunci când această dezvoltare a permis trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător, fără ca în acel moment să aibă loc şi un transfer de valoare în sens invers, acest transfer urmând să se facă ulterior, cu un decalaj de timp.

În literatura de specialitate, conceptul de credit este abordat din două puncte de vedere, şi anume:

- unul juridic, potrivit căruia creditul exprimă o convenţie între creditor şi debitor care serveşte procesul de producţie şi de circulaţie a mărfurilor;

- unul economic, conform căruia creditul exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din venitul naţional în vederea satisfacerii unor anumite nevoi de capital.

Definiţia creditului şi accepţiunile care i se acordă în literatura de specialitate, străină şi română, sunt multiple şi diferite, dintre care amintim câteva. Un mod simplu de a defini conceptul de credit este acela prin care “creditul este o formă specială de mişcare a valorii, vânzarea de mărfuri cu plata amânată sau cu transferarea temporară de monedă cu titlu de împrumut”. În concepţia economistului român Virgil Madgearu, noţiunea de credit este legată de faptul că pe piaţă se schimbă nu numai mărfurile şi serviciile între ele, ci şi bunurile prezente contra unor obligaţii viitoare. Una din cele mai complete definiţii este cea dată de economistul german F. Wagner conform căruia “creditul se concretizează în acel act de schimb privat-economic, prin care un subiect cedează unui alt subiect valori economice ca: bunuri materiale sau monedă, cu rezervarea dreptului de a avea pretenţii asupra lor”.

În esenţă, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. Deci, creditul este o "relaţie bănească ce apare în legătură cu acordarea de credite unor persoane juridice sau fizice, care urmează a se rambursa ulterior, la scadenţă"

Operaţiunea de acordare a creditului exprimă o conexiune directă între producător şi consumator, între ofertă şi cerere şi între cei doi agenţi economici reprezentativi ai economiei: furnizorul şi beneficiarul, această relaţie dintre cei doi parteneri definind întreaga relaţie a procesului de creditare. Sub un alt aspect, creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă, din aceasta perspectivă creditul reprezentând o pârghie a desfăşurării oricărui proces economic. La nivelul agentului economic se constată că, pe lângă capitalul propriu, acesta contractează şi împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului. Lărgirea şi modernizarea producţiei spre care tinde orice manager, crearea condiţiilor pentru a rezista concurenţei şi, nu în ultimul rând, obţinerea unui profit care să-i asigure desfăşurarea normală a activităţii sunt de neconceput fără existenta creditului.

Victor Slăvescu, oferind o amplă motivare a creditului, accepta unele interferenţe ale sferei acestuia cu sfera noţiunii de bani, surprinzând totuşi elemente de conţinut specific ale acestui concept (scadenţa, dobânda). Astfel, în opinia lui V. Slăvescu, creditul şi operaţiunea de credit constituie acel fapt economic prin care se cedează o suma de bani, efectuata la un moment dat din partea unui subiect economic, în folosinţa altui subiect economic, cu obligaţia acestuia din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primită, plus o sumă de bani, care se cheamă interes sau dobândă.