Piata Creditului pe Termen Scurt

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Piata Creditului pe Termen Scurt.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 87 de pagini (in total).

Profesor: Maria Oroian

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Banci

Cuprins

1.1. Piaţa creditului pe termen scurt – abordarea conceptuală
1.1.1. Conceptul de credit
1.1.2. Tipologia creditelor
1.1.3. Piaţa creditului pe termen scurt
1.1.3.1. Piaţa monetară şi piaţa creditului pe termen scurt
1.1.3.2. Piaţa monetară şi pieţele paralele
1.2. Piaţa naţională a CTS în contextul Noului Acord de Capital, Basel II
1.2.1. Noul Acord de Capital Basel II – caracteristici şi implicaţii
1.2.1.1. Scurt istoric al conceptului
1.2.1.2. Implicaţiile majore şi obiectivele proiectelor derivate din Acordul Basel II
1.2.1.3. Responsabilităţi pentru executivii băncilor care îşi asumă Acordul Basel II
1.2.1.4. Impactul Acordului Basel II asupra unor domenii de activitate
1.2.2. Implementarea Basel II in Europa Centrala si de Est
1.2.3. Implementarea Basel II în România
1.3. Piaţa europeană a CTS şi evoluţia tehnologiei informaţiei
1.3.1. Sistemul european al băncilor centrale
1.3.2. Operaţiuni pe piaţa europeană a CTS
1.3.3. Instituţii participante (contrapartidele)
1.4. Tehnici de creditare pe pieţele financiare internaţionale
1.5. Piaţa interbancară
1.5.1. Piaţa interbancară românească
1.5.2. Piaţa interbancară europeană

Extras din document

I. PIAŢA CREDITULUI PE TERMEN SCURT ŞI ROLUL ACESTEIA ÎN SCHIMBURILE COMERCIALE INTERNAŢIONALE

1.1. Piaţa creditului pe termen scurt – abordarea conceptuală

1.1.1. Conceptul de credit

Creditul sau relaţia de credit reprezintă o categorie importantă a relaţiilor economice de piaţă. Operaţiunile economice din care decurge această relaţie sunt: vânzarea de mărfuri sau prestarea de servicii a căror plată urmează să se facă la o dată ulterioară, numită scadenţă şi acordarea de împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice pe o perioadă determinată.

Sub aspect economic, creditul constă în cedarea unor valori de întrebuinţare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor.

Termenul de credit provine din limba latină, de la creditum, participiul trecut al verbului credere, semnificând încrederea celui care dă unei persoane anumite bunuri, lucrări sau servicii, că va primi în schimb valori corespunzătoare. Această origine a noţiunii de credit scoate în evidenţă un element psihologic absolut necesar existenţei unei operaţiuni de împrumut, “încrederea”. În limba română, cuvântul credit a pătruns în secolul XVIII, preluat din limba franceză prin cuvântul credit.

Analiza apariţiei cuvântului evidenţiază faptul că, pe măsura instituţionalizării funcţiei monetare ca mijloc de plată, a avut loc decalarea în acest timp a actului de vânzare-cumpărare. Acest fenomen explică o conexiune directă între producător şi consumator, între ofertă şi cerere şi între cei doi agenţi economici reprezentativi ai economiei:furnizorul şi beneficiarul. Această relaţie dintre cei doi constituie întrega esenţă a procesului de creditare.

Sub alt aspect, creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă, din acest punct de vedere creditul reprezentând o pârghie a desfăşurării oricărui proces economic. La nivelul agentului economic se constată faptul că, pe lângă capitalul propriu, acesta contractează şi împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului.

Într-o altă formulare, creditul este considerat operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, de regulă însoţită de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător .

Depăşind sfera de interese a agentului economic intern, creditul se extinde şi în relaţiile cu partenerii externi .

În literatura de specialitate accepţiunile creditului sunt diferite. Cu toate acestea, le putem grupa în trei categorii:

creditul ca încredere;

creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire;

creditul ca formă a relaţiilor de schimb.

Creditul ca încredere - este o concepţie care plasează la baza relaţiilor de credit ideea de încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora. Considerarea creditului ca încredere se fundamentează pe definiţiile date acestui concept, pe etimologia acestui termen. În practică, această încredere se concretizează în relaţiile dintre creditor şi debitor, în sensul că cel din urmă trebuie să prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului.

Creditul ca expresie a relaţiilor de schimb - reprezintă „un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare” . Unei asemenea abordări a creditului, îi sunt aduse contraargumente dintre care cel mai puternic este acela potrivit căruia creditul nu este o formă a schimbului, nici din punct de vedere al scopului şi nici al conţinutului material al valorii.

Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire - reprezintă o abordare care porneşte de la conţinutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei părţi din produsul social de la unii din participanţii la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relaţiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele şi taxele, care au caracter definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relaţii, prin caracterul temporar al transferului din economie.

Definirea completă a creditului poate fi realizată prin luarea în considerare şi corelarea acestor trei abordări, ceea ce poate duce la următoarea formulare:

Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din PIB sau din venitul naţional, prin care se mobilizează şi se distribuie disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi al realizării unor obiective ale politicii economice.

Considerăm că în definirea creditului trebuie luate în considerare trei aspecte :

a) existenţa unor disponibilităţi de monedă la unii agenţi economici

b) pierderea temporară a unor drepturi de către cel ce acordă împrumutul

c) obligativitatea împrumutatului de a restitui împrumutul la termen, numit scadenţă, insoţit în mod obligatotiu de dobândă.

Legea bancară nr. 58/1998 defineşte creditul ca fiind orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursare a sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau de orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.

Trăsăturile caracteristice creditului, ca relaţie economică, sunt următoarele:

1) creditul aduce în planul relaţiilor economice două subiecte distincte: creditorul – cel care dă cu împrumut sau vinde pe credit şi are de primit o valoare la scadenţă şi debitorul – cel care primeşte împrumutul sau marfa şi trebuie să restituie suma primită sau să plătească, la scadenţă, valoarea bunului primit.

2) rambursabilitatea lui la o dată reciproc convenită, denumită scadenţă. Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit presupune riscuri şi necesită angajarea unor garanţii.

3) termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate; la termene foarte scurte (24 ore – se practică între bănci pe pieţele monetare) şi încheindu-se cu termene de la 30 la 50 ani şi chiar 100 ani (în soluţii recente pentru împrumuturile privind construirea de locuinţe). Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate întreprinderilor sau pentru creditele de consum este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă, iar pentru creditele pe termen mijlociu şi lung, rambursarea eşalonată, adică pe parcurs, la termene stabilite, lunare, trimestriale, odată cu părţile cuvenite pentru dobânzi se rambursează şi o parte din împrumut (principal).

4) creditul purtător de dobândă, concretizată în suma de bani plătită de debitor, pentru creditul primit. Sub aspectul stabilităţii, dobânda poate fi fixă, atunci când nivelul ei nu se modifică pentru toată perioada de creditare şi variabilă (sensibilă), care se modifică anual sau chiar la intervale mai scurte (de câteva luni) ca măsură de protecţie a creditorului sau debitorului împotriva pierderilor ce ar putea rezulta din caracterul rigid al nivelului dobânzii pentru o perioadă de timp îndelungată. Dobânda este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu elementele timp şi risc. În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

5) creditul are o garanţie reală (materială) atunci când un bun existent poate fi vândut în cazul nerambursării creditului sau garanţie personală, în cazul în care este suficient angajamentul personal al debitorului

Fisiere in arhiva (3):

  • CTS cap1.doc
  • CTS cap2.doc
  • CTS cap3.doc