Plasamente de Capital

I N T R O D U C E R E

Autorul lucrãrii ºi-a propus tratarea unui subiect pe care l-a considerat de actualitate, interesant ºi atractiv pentru deþinãtorii de capitaluri disponibile. Titlul însuºi încearcã sã surprindã permanenta preocupare din partea investitorilor, fie ei persoane fizice sau juridice, de-a cãuta ºi gãsi cele mai bune oportunitãþi de plasament pentru economiile lor.

Deoarece tema este deosebit de generoasã din punct de vedere al multiplelor posibilitãþi de abordare, demersul pe care îl întreprindem nu are pretenþia cã acoperã în totalitate vastul domeniu cercetat. Tocmai de aceea, precizãm de la început cã ne-am oprit asupra unui aspect mai puþin abordat în literatura de specialitate din þara noastrã ºi anume, acela al economiilor populaþiei ºi a modalitãþilor de fructificare a acestora. Aceasta deoarece considerãm cã problema plasãrii resurselor financiare acumulate la nivelul populaþiei, în vederea protejãrii acestora împotriva efectelor eroziunii monetare, în condiþii acceptabile de risc, reprezintã o problemã presantã în perioada actualã.

Suntem siguri cã un sondaj de opinie care ar chestiona subiecþii în ceea ce priveºte principalele surse de disconfort ale acestora, vis-a-vis de situaþia lor economicã ºi de siguranþa zilei de mâine, ar plasa pe unul dintre primele locuri problema protejãrii ºi plasãrii în siguranþã a economiilor realizate cu trudã ºi din ce în ce mai greu de cãtre aceºtia.

Realitatea ultimului deceniu, de tranziþie postcomunistã, a demonstrat cã, deseori, rezultatul strãdaniilor depuse de români o viaþã întreagã poate dispare de la o zi la alta. Cauzele sunt multiple, dar în principal trebuie menþionatã înclinaþia spre obþinerea unor câºtiguri cât mai consistente ºi în timp scurt, fãrã a se þine seama de nivelul de risc presupus de oportunitãþile de investire respective. Dacã la aceasta adãugãm ºi cultura economicã precarã a populaþiei, slaba cunoaºtere sau nivelul de înþelegere redus al mecanismelor unei economii de piaþã (aflatã de altfel într-o prelungitã tranziþie), ne putem cu uºurinþã explica succesul unor aºa-ziºi specialiºti în “inginerie financiarã” ºi al produselor de investiþie pe care aceºtia le-au promovat, începând cu Caritas ºi ajungând la F.N.I.

Din pãcate, seria ºi frecvenþa crescutã a “tunurilor” financiare nu ne îndreptãþesc în a fi optimiºti în ceea ce priveºte siguranþa economiilor populaþiei. Mai mult, activitatea persoanelor menþionate anterior a avut ca rezultat discreditarea, în ochii oamenilor de rând, a unor forme sau produse de plasament viabile, care în alte þãri se bucurã de un mare succes (ex: fondurile de investiþii).

Acestea sunt motivele pentru care, în cuprinsul lucrãrii, pe lângã prezentarea surselor, a modului de constituire ºi structurii patrimoniului deþinut de populaþie, a principalelor oportunitãþi de

plasament ale economiilor, am alocat o parte importantã unei pledoarii pe care o facem în favoarea apariþiei ºi dezvoltãrii unei noi profesii, aceea de “consilier în gestionarea patrimoniului”. Menþionãm cã este vorba de o consultanþã oferitã de cãtre persoane specializate, care vizeazã administrarea globalã a patrimoniului persoanelor fizice. Ea presupune o abordare multidisciplinarã, vizând analiza aspectelor de naturã financiarã, juridicã ºi fiscalã ridicate de gestionarea veniturilor ºi averii.

Noþiunea de patrimoniu este la fel de veche ca ºi omenirea, iar gestionarea eficientã a acestuia prezintã interes nu doar pentru deþinãtorul lui, dar ºi pentru bãnci, instituþii financiare ºi nu în ultimul rând pentru stat.

Astfel, în þãrile occidentale dezvoltate, factori precum: erodarea marjelor, constrângerile de bilanþ ºi creºterea riscurilor pe piaþa întreprinderilor, au determinat bãncile sã se reorienteze cãtre populaþie. Ele ºi-au regândit strategiile în sensul diversificãrii produselor ºi serviciilor oferite, aceastã reorganizare fiind acompaniatã de apariþia unor noi specialiºti în domeniul bancar precum consilierii în administrarea patrimoniului.

La aceºtia se adaugã un anumit numãr de intervenienþi non – bancari care sunt reuniþi de împãrtãºirea interesului pentru piaþa gestionãrii patrimoniale, precum:

- profesioniºti care cautã sã valorizeze o expertizã într-un anumit domeniu (consilieri juridici, experþi contabili, notari etc.);

- specialiºti care urmãresc sã-ºi valorifice fondul lor de comerþ asupra unei pãrþi a ofertei patrimoniale (agenþi imobiliari, agenþi de asigurãri etc.);

- profesioniºti ai pieþelor financiare (consultanþi în valori mobiliare).

Datoritã acestor elemente ºi a existenþei unei reale cereri din partea clientelei – persoane fizice, în aceste þãri piaþa consilierii patrimoniale cunoaºte o puternicã expansiune.

Considerãm cã România ar trebui sã se alinieze la aceastã tendinþã generalã, apariþia unei noi profesii de tip liberal, aceea de consilier sau de specialist în gestionarea patrimoniului este nu numai necesarã ci ºi urgentã. Statul ar trebui nu doar sã constate efectele negative ale acþiunilor diferiþilor escroci sau aventurieri care opereazã pe piaþa de capital, ci sã încurajeze (inclusiv prin stimulente de naturã fiscalã) activitatea unor persoane specializate ºi autorizate în consultanþã patrimonialã.

Încercând a da rãspuns la delicata întrebare: Ce facem cu banii noºtrii? autorul acestei lucrãri numeºte speranþa cã ea poate fi un ghid util atât pentru posesorul de economii neavizat, cât ºi pentru viitorii consilieri autohtoni în gestionarea patrimoniului.

Partea I – PATRIMONIUL

Cap. 1: Veniturile, cheltuielile ºi economiile populaþiei

1.1. Corelaþii macroeconomice între venituri, cheltuieli, economii ºi P.I.B.

La nivelul unei economii naþionale se poate afirma, prin definiþie, cã produsele realizate (ca produse finite) în cadrul acesteia, în expresie bãneascã, sunt egale cu veniturile obþinute, respectiv cu suma diferitelor forme de utilizare a acestora. Vânzarea produselor compenseazã eforturile depuse pentru realizarea acestora, venitul astfel obþinut acoperind costul utilizãrii diferiþilor factori de producþie, care vor primi remuneraþia cuvenitã (salariu, dividend, profit, rentã etc.).

Aceste remuneraþii, la rândul lor, vor fi cheltuite sau vor fi economisite. Sumele cheltuite la nivel macroeconomic vor finanþa producþia, închizând astfel cercul fluxurilor valorice, în timp ce sumele economisite, vor avea tendinþa sã iasã din circuitul economic, urmând ca ulterior sã fie reintroduse în aceasta, pe diverse cãi (prezentate ulterior).

Acest circuit poate fi analizat din mai multe puncte de vedere, cel mai relevant fiind descrierea, prin modalitãþi diferite, a principalului agregat macroeconomic al contabilitãþii naþionale, ce reflectã performanþele acesteia, adicã a produsului intern brut (P.I.B.). Acest indicator poate fi definit prin urmãtoarele metode:

a) din punctul de vedere al cheltuielilor efectuate pentru obþinerea de produse finite:

P.I.B. = C + I + G + (E - M), unde:

P.I.B. = produsul intern brut (preþuri de piaþã);

C = cheltuielile de consum final ale populaþiei ºi agenþilor economici;

I = cheltuielile brute efectuate pentru investiþii în cadrul economiei naþionale

(formarea burtã de capital fix);

G = sumele cheltuite de administraþia publicã pentru achiziþionarea de bunuri ºi

servicii;

E = exporturi;

M = importuri;

(E - M) = exportul net.

b) din punct de vedere al veniturilor din care se formeazã P.I.B-ul, se poate construi relaþia:

P.I.B. = w + i + r + p + d + t, unde:

w = venituri salariale;