Pretul si Mecanismul Preturilor

Imagine preview
(6/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Pretul si Mecanismul Preturilor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 34 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Banci

Cuprins

1. Conceptul de preţ
2. Teoriile preţului
2.1. Teoria obiectivă a preţului
2.2. Teoria subiectivă a preţului
2.3. Teoria mixtă sau teoria contemporană
3. Funcţiile preţului în economia concurenţială
MECANISMUL PREŢURILOR
1.Factori de influenţă
2. Mecanismul preţurilor
2.1.Abordarea sistemică a preţurilor
2.2. Interdependenţa piaţă-preţ
2.2.1. Piaţa
2.2.2. Cererea
2.2.3. Oferta
2.2.4. Interacţiunea cererii cu oferta şi formarea echilibrului pieţei
2.3. Preţul liber – preţ de echilibru al pieţei
2.4. Concurenţa –premisa a formării preţului liber.

Extras din document

PREŢUL

Conceptul de preţ

Definit în termenii cei mai generali, preţul reprezintă o sumă de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic, preţul este expresia bănească a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului şi constituie o categorie economică.

Preţul exprimă relaţiile băneşti care apar şi se derulează între agenţii economici, între aceştia şi populaţie, între cetăţeni, între diferite firme şi state etc., cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul schimbului.

În condiţiile contemporane preţul este un instrument al pieţei reprezentând cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta poate sa i-l ofere pe piaţă şi exprimă, în cea mai mare măsură sub aspect calitativ şi structural, un ansamblu de informaţii furnizate reciproc de către participanţii la schimb, în funcţie de raportul dintre cerere şi oferta, pe de o parte, şi în cadru legislativ, pe de alta parte, având caracter dinamic, divers şi reglementat.

O definiţie a preţului, unanim acceptată este cea formulată încă din antichitate de către Aristotel şi Xenofon care reprezintă preţul ca o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferii producătorului (vânzătorului) în schimbul bunului pe care acesta i-l prezintă pe piaţă. Acesta este preţul absolut. De obicei preţul este exprimat în termeni băneşti (preţ absolut), dar poate fi exprimat în termenii cantităţii din alt bun la care trebuie să renunţe pentru procurarea produsului necesar (preţul relativ).

Indiferent de optica sub care este privit, preţul măsoară ceva. La întrebarea “ce măsoară preţul” principalele şcoli economice au dat explicaţii diferite cunoscute ca teorii ale preţului.

Teoriile preţului

Teoria obiectivă a preţului

În teoria economică clasică, preţul exprimă valoarea economică a bunurilor supuse tranzacţiilor, valoare determinată de consumul de factori de producţie şi de remuneraţiile revendicate de către posesorii acestora.

Teoria obiectivă a valorii are la bază munca încorporată în marfă pe de o parte, iar pe de altă parte utilitatea mărfii.

Această teorie a fost elaborată şi susţinută de reprezentanţii de seamă ai economiei politice clasice: William Petty, Adam Smith şi David Ricardo.

Munca este considerată, în opinia economiştilor clasici, ca fiind singura măsură reală ce poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor. Ea constituie preţul real (natural) al unei mărfi, în timp ce cantitatea de bani care o măsoară defineşte preţul nominal. Dar în preţ intervin elemente de acumulare a capitalului (renta, profit) şi de fiscalitate, care modifică raportul dintre preţul natural ale mărfurilor şi conţinutul său exprimat în costul muncii.

În ceea ce priveşte utilitatea mărfii, aceasta este dependentă de carecteristicile intrinseci ale produsului dar şi de suficienţa cantitativă a acestuia.

Teoria subiectivă a preţului

Şcoala neoclasică a fundamentat teoria subiectivă a preţului după care acesta este determinat de utilitatea marginală şi raritatea bunului, de cantitatea în care bunul se afla comparativ cu trebuinţele şi cererea solvabilă. Valoarea economică şi preţul unui bun sunt cu atât mai mari cu cât el are o utilitate marginală mai mare şi este mai rar.

Conform teoriei utilităţii marginale valoarea unei mărfi este determinată de utilitatea pe care consumatorii o atribuie bunurilor dorite, mărimea ei fiind o funcţie şi a rarităţii mărfii respective. Altfel spus, bunurile nu au valoare pentru că ele costă, ci oamenii le atribuie o valoare pentru că au nevoie de ele. Utilitatea nu mai este intrinsecă, aşa cum era la clasici, ci este exogenă, apare numai în relaţia dintre bunuri şi nevoile oamenilor, iar oamenii se conduc după morala utilitaristă: comportamentul lor este un calcul între plăceri şi pierderi, ceea ce face ca utilitatea să apară ca proprietatea unui bun de a satisface o plăcere sau de a evita o pierdere.

Bunurile economice nu sunt utile în acelaşi grad şi ca atare valoarea este dată nu numai de intensitatea dorinţelor omului ci şi de raritatea lor. Valoarea apare ca întruchipare a două elemente: unul subiectiv - dorinţă, şi altul obiectiv - raritatea. Omul nu doreşte deopotrivă şi cu aceeaşi intensitate mulţimea bunurilor economice, deoarece pe măsura satisfacerii trebuinţelor se reduce intensitatea lor şi, implicit, utilitatea şi valoarea acestora.

Prin urmare, conform teoriei subiective a valorii se apelează la valoarea estimativă, valoare apreciată (aproximativă) pe care omul o ataşează diferitelor bunuri dorite în funcţie de gradul de satisfacere al nevoilor de consum, calitatea şi raritatea lor precum şi dificultăţile de procurare de către consumator. Valoarea estimativă medie se exprimă în preţul pieţei .

Preţurile în teoria subiectivă se formează la fel ca şi valoarea, crescând sau micşorându-se în funcţie de prioritatea trebuinţelor şi de raritatea sau abundenţa lor.

Ca măsură a preţului serveşte acel ultim grad de satisfacere a nevoii, reflectat de utilitatea marginală care îi dă valoare.

Dacă teoria obiectivă a valorii vizează criteriile raţionalităţii producţiei, teoria subiectivă fundamentează deciziile agenţilor economici, în special în calitatea lor de consumatori ori beneficiari.

La adepţii acestei teorii accentul cade aşadar pe valoarea estimativă pe care indivizii o atribuie bunurilor dorite, în funcţie de anumite criterii cum sunt aptitudinea de a satisface o anumită nevoie şi dificultăţile de procurare.

În procesul schimbului are loc confruntarea valorilor estimative atribuite bunului de participanţii la tranzacţie, realizându-se egalizarea valorilor estimative pentru o unitate din bunul schimbat. Valoarea estimativă medie se transformă în valoare de schimb ca mărime estimată, dar exprimată în preţul pieţei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Pretul si Mecanismul Preturilor.doc