Riscuri și Perfomante Bancare

CURS 1

PERFORMANŢE ŞI RISCURI BANCARE

1. Introducere

Etimologia cuvântului „performanţă”, provine din substantivizarea verbului din limba engleză „to perform”, care în traducere aplicabilă contextului de afaceri, înseamna „a îndeplini”, a executa o sarcină, în vreme ce substantivul „performance” semnifică doar actul, procesul îndeplinirii sarcinilor.

Performanţa poate fi definită ca fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activităţii unei bănci, caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natură şi un trend normal de creştere al profiturilor de la o perioadă de analiză la alta.

Managementul performanţelor se intersectează cu cel al domeniului de management bancar, calitatea reflectându-se în performanţele bancare, legate nemijlocit de managementul activelor şi pasivelor bancare, şi care se reflectă în bilanţul propriu şi contul de profit şi pierdere.

Analiza performanţelor bancare îşi pierde din însemnătate atunci când suntem puşi în faţa unui caz de neperformanţă, consecinţă a unor politici manageriale incorecte. Dacă nivelul performanţei se determină pe baza unui sistem de indicatori, în cazul neperformanţei, acesta este relativ uşor de detectat de către un avizat din însăşi structura bilanţului băncii.

Astfel, o pondere mare a activelor pe termen scurt, o repartizare neechilibrată a plasamentelor din portofoliu, o pondere mare a activelor fixe în total, nivelul provizioanelor, nivelul redus al capitalului comparativ cu obligaţiile, sunt indicii vizibile ale unei expunerii a băncii la risc, a unei proaste gestionări a activelor şi pasivelor băncii.

În cazul lipsei de performanţă, practica bancară a definit unele componente ale bilanţului unei bănci în legătura lor directă cu profitul şi cu riscul. Astfel, unele active pot fi performante sau neperformante în vreme ce activele care nu generează venituri nu primesc acest atribut, nefiind în legatură directă cu plasamentele (asociat riscului).

Neperformanţa activelor, ca o derivată a conceptului de performanţă, poate fi definită în relaţie directă cu riscul de pierdere a resurselor plasate şi a veniturilor realizate dar neîncasate.

Managementul performanţei evaluat prin indicatori are un conţinut informaţional limitat având nevoie de norme sau standarde de comparare. În acest sens se analizează tendinţele în ceea ce priveşte performanţa şi se fac comparaţii cu alte bănci similare pe anumite intervale de timp.

Radiografia performanţei bancare poate fi pusă în evidenţă de modelul clasic de analiză – sistemul Du Pont, care compară profitul obţinut de bancă cu riscul, prin echilibrarea câştigurilor cu pierderile rezultate în urma producerii riscului (vezi figura nr. 1.).

Figura nr. 1: Schema relatională Du Pont

unde:

ROE = return on investment (equity) = rata rentabilităţii financiare

ROA = return on assets = rata rentabilităţii economice

Nivelul profiturilor generate de o bancă este influenţat atât de factori controlabili cât şi de factori necontrolabili.

Factorii controlabili sau endogeni, pe care managementul îi poate influenţa, includ mixul de afaceri (vânzarea en-gros, en-detail ), înregistrarea de venituri (limitele venitului net din dobânzi, serviciul de distribuire a veniturilor şi profiturilor din tranzacţiile făcute), calitatea împrumutului şi controlul cheltuielilor .

Factorii necontrolabili sau exogeni care influenţează performanţele bancare includ: nivelul ratelor dobânzii, condiţii economice generale şi schimbării în mediul concurenţial în care banca îşi desfăşoară activitatea.

Băncile nu pot controla aceşti factori externi dar ele îşi pot constitui planuri flexibile pentru a reacţiona la manifestarea negativă a acestor factori.

Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi cuantificate printr-un sistem de indicatori, riscuri care reprezintă o consecinţă directă a dezechilibrelor permanente asupra carora managementului băncii are un control.

Riscurile nonfinanciare (comerciale, de mediu) sunt generate de factori exogeni asupra cărora managementul băncii fie are un control limitat, fie nu are un control.

Profitul, în ultimă instanţă o sumă în expresie absolută, trebuie să fie raportat la principalele lui determinante pentru a evidenţia interdependenţele în evoluţia performanţelor bancare şi a pune în lumină pârghiile de acţionare pentru îmbunătăţirea acestora .

Instrumentele de analiză şi apreciere sunt aliniate celor ce se utilizează în alte sfere, dar specificul le imprimă aşa cum se va vedea o individualitate proprie.

În aprecierea performanţelor bancare se utilizează atât rata profiturilor din active cât şi rata profiturilor din capital.

Profiturile obţinute din utilizarea activelor (ROA – Return On Assets) sunt definite ca veniturile nete împărţite la valoarea medie a activelor. Acest indicator denumit “rată a rentabilităţi economice” (ROA) se apreciază ca fiind cea mai bună măsură a eficienţei bancare, întrucât exprimă direct rezultatul activităţii de optimizare a operaţiunilor active, în funcţie de un anumit volum de resurse date.

Profitul obţinut din capital (ROE – Return On Equity) este definit ca fiind profitul net împărţit la numărul mediu al investiţiilor acţionarilor. Din punct de vedere al proprietarilor, profiturile din capital reprezintă cel mai important indicator.

Analiza diferitelor categorii de riscuri, la care banca este expusă, se bazează pe analiza corelată a activelor şi a pasivelor bancare, ceea ce impune adaptarea permanentă a bilanţului băncilor la nivelul riscurilor considerate acceptabile.

Deoarece riscurile bancare constituie o sursă de cheltuieli neprevăzute, analiza, cuantificarea şi diminuarea acestora pot stabiliza veniturile în timp, având rol de amortizor de şoc.