Sisteme Bancare Comparate

Imagine preview
(9/10 din 7 voturi)

Acest curs prezinta Sisteme Bancare Comparate.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 6 fisiere doc de 185 de pagini (in total).

Profesor: Barbu Teodora

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Banci

Cuprins

CAPITOLUL 1 CONFIGURAŢIA SISTEMELOR BANCARE CONTEMPORANE
CAPITOLUL 2 SISTEMELE BANCARE DIN ŢĂRILE DEZVOLTATE
CAPITOLUL 3 SISTEMUL BANCAR DIN UNIUNEA EUROPEANĂ
CAPITOLUL 4 SISTEMELE BANCARE ALE ŢĂRILOR EMERGENTE
CAPITOLUL 5 BCE SI ASPECTE ALE INDEPENDENTEI BANCILOR CENTRALE
CAPITOLUL 6 PARTICULARITATI ALE SISTEMULUI BANCAR DIN ROMANIA

Extras din document

CAPITOLUL 1 CONFIGURAŢIA Sistemelor Bancare Contemporane

În ultimii 20 de ani şi mai ales anii ’90, în Statele Unite şi în alte ţări dezvoltate se desfăşoară o adevărată “revoluţie financiară”, bazată pe inovaţie şi pe o diversificare extraordinară a instrumentelor financiare şi a serviciilor de investiţii. Pretutindeni în lume, activitatea tradiţională a băncilor de a primi depozite şi de a acorda împrumuturi se află în declin, ca expresie a procesului de “dezintermediere”. Pe de o parte, populaţia se îndreaptă într-o mai mare măsură spre fondurile mutuale şi inclusiv fondurile monetare. Pe de altă parte, răspândirea tehnologiei informaţiei şi progresele înregistrate în cadrul teoriei financiare au ca efect faptul că pentru marile societăţi este mai ieftin să mobilizeze resurse de pe pieţele de capital decât de la bănci. În aceste condiţii, aproape jumătate din gospodăriile americane îşi plasează economiile în piaţa de capital, fie direct, fie prin intermediul fondurilor mutuale, în afară de contribuţiile lor la fondurile de pensii şi la societăţile de asigurări, care în bună măsură se valorifică în aceleaşi perimetre.

În Statele Unite ale Americii, de exemplu, structura activităţilor financiare a cunoscut evoluţii dramatice. Ponderea băncilor comerciale s-a redus de la aproape 40% în 1970 la ceva peste 20% în 1999. În acelaşi interval, ponderea fondurilor de pensii a crescut de la circa 15% la aproximativ 30%, iar a fondurilor mutuale de la 5% (în 1955) la peste 20%. În Statele Unite ale Americii, investitorii au în gestiune fonduri care întrec de două ori valoarea produsului intern brut şi de trei ori valoarea activelor din sistemul băncilor comerciale. În acelaşi timp, corporaţiile îşi asigură resursele de capital necesare fie prin autofinanţare, fie recurgând la emisiunile de acţiuni şi mai ales de obligaţiuni. Sistemul financiar american este un sistem market-based, un sistem bazat pe piaţa de capital, spre deosebire de sistemul european şi japonez care mai sunt încă bank-based, sisteme bazate pe bănci.

Economiştii au dezbătut îndelung avantajele şi dezavantajele sistemelor financiare bank-based faţă de cele market-based. În sisteme bank-based ca cele din Germania şi Japonia, băncile joacă un rol major în mobilizarea economiilor, alocarea capitalurilor, supravegherea deciziei de investire a corporaţiilor şi în furnizarea de produse pentru managementul riscurilor.

În sistemele market-based, ca cele din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, piaţa de capital, alături de sistemul bancar facilitează transferul economiilor societăţii către companii.

Dezvoltarea rapidă a pieţelor de capital în lumea a treia este parte a revoluţiei financiare aflate în plină desfăşurare. În anii ’70, International Finance Corporation, componentă a Băncii Mondiale, a sprijinit acest proces pentru a crea un pandant al structurilor din ţările dezvoltare şi a crea un teren pentru plasamentele financiare care trebuiau efectuate pentru reciclarea petrodolarilor şi diversificarea prudentă a plasamentelor fondurilor din ce în ce mai mari ale investitorilor instituţionali. Ca urmare, între 1988 şi 1996 capitalizarea bursieră pe pieţele emergente a crescut de la 488 miliarde dolari la 2200 miliarde dolari. Este adevărat că, în urma crizei de pe aceste pieţe, cota respectivă în capitalizarea mondială s-a redus de la 14% în 1996 la numai 8,5% în prezent . Dar modelul american a rezistat la acest cataclism, iar previziunile pentru următoarele două-trei decenii arată că perspectivele de dezvoltare pe aceste pieţe apar ca extrem de promiţătoare.

În concluzie, pieţele financiare şi, în cadrul acestora, pieţele de capital au un rol din ce în ce mai important în generarea şi întreţinerea dinamismului economic, dar şi în sporirea instabilităţii în lume. Aşezarea economiei pe fundamente solide şi asanarea sistemelor financiare sunt în prezent principalele modalităţi de a preveni efecte catastrofale ale turbulenţelor financiare ca surse globale.

Pentru a înţelege cum poate influenţa sistemul financiar creşterea economică trebuie să revedem funcţiile acestuia:

1. Mobilizarea economiilor. Piaţa financiară asigură mobilizarea economiilor, pentru a permite finanţarea investiţiilor la o scară mai mate, care ar fi dificil de efectuat în alte condiţii. Adresându-se unei instituţii financiare, firmele în căutare de investitori nu vor fi nevoite să cheltuiască pentru a contacta direct grupuri de economisitori. La fel, economisitorii nu vor fi nevoiţi să cheltuiască pentru a evalua fiecare potenţial împrumutat.

2. Alocarea economiilor. Piaţa financiară permite alocarea fondurilor rezultate din economiile mobilizate, determinând care dintre solicitanţii de împrumuturi vor primi aceste fonduri.

3. Reducerea riscului prin plasarea fondurilor în mai multe oportunităţi de investiţii. Astfel se realizează diversificarea riscului şi reducerea expunerii la nesiguranţa implicată de investiţiile unice. Reducerea riscului investiţional încurajează procesul de economisire.

4. Garantarea lichidităţii. Piaţa financiară permite investitorilor să-şi vândă rapid titlurile, cu costuri mici şi fără incertitudine în ce priveşte reglementarea tranzacţiei. Unele investiţii foarte profitabile presupun imobilizarea capitalurilor pe termen lung; dar unii investitori pot avea nevoie de economiile lor la un moment dat. Interesele investitorilor şi emitenţilor pot fi uneori antagoniste. Din fericire, când sistemul financiar colectează fondurile disponibile, el va aloca o parte din ele către investiţii pe termen scurt şi altă parte în investiţii pe termen mediu şi lung. Astfel, investitorii obţin câştiguri mai mari decât în cazul în care ar fi avut acces numai la investiţii pe termen scurt, dar totuşi au acces la economiile lor în cazul în care au nevoie de acestea.

5. Obţinerea informaţiilor. Piaţa financiară furnizează informaţii investitorilor despre calitatea firmei emitente. Investitorii găsesc informaţii pertinente în vederea plasării mijloacelor lor băneşti în proiecte cât mai rentabile, prin aceasta pieţele financiare contribuind la creşterea economică.

6. Controlul emitenţilor. Piaţa financiară exercită şi un control asupra activităţii şi deciziilor managerilor societăţilor emitente. Cursul titlurilor este foarte sensibil la calitatea managementului societăţii emitente. Eficienţa unei pieţe (mai bine zis capacitatea acesteia de a reflecta informaţia privată şi publică în cursul titlurilor), va permite stabilirea remunerării performanţei managementului societăţii emitente, astfel că echipa managerială va lua decizii cât mai bune. Pe lângă aceasta, riscul unei potenţiale răscumpărări a titlurilor emitentului va determina managerii să alinieze interesele societăţii cu cele ale acţionarilor.

Fisiere in arhiva (6):

  • cap 1.doc
  • cap 2.doc
  • cap 3.doc
  • cap 4.doc
  • cap 5.doc
  • cap 6.doc

Alte informatii

Ase - Finante Banci- Curs Sisteme bancare comparate