Sistemul Monetar European

1. Sistemul Monetar European: etape premergatoare

Începuturile procesului de integrare europeana se plaseaza în deceniul al 6lea, când sunt

semnate doua tratate esentiale în crearea unei comunitati economice:

- anul 1951, când se semneaza, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea Economica

a Carbunelui si a Otelului (la care participa 6 tari: Franta, Germania, Italia, Belgia,

Olanda, Luxemburg);

- anul 1957, când se semneaza, la Roma: Tratatul privind crearea Comunitatii

Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Tratatul privind crearea Comunitatii

Economice Europene (CEE).

Astfel, Tratatul de la Roma a pus în functiune un mecanism de cooperare economica,

care ulterior a necesitat o coordonare a activitatii monetare.

Obiectivele CEE, catre care a fost orientata întreaga politica comunitara au vizat:

- realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protectii comune tarifare fata de terti;

- realizarea libertatii de circulatie a capitalurilor, a fortei de munca si a serviciilor;

- realizarea unei politici comunitare în domeniul agriculturii.

Integrarea monetara în cadrul SME este initiata prin mecanismul „sarpelui monetar”,

(1972), continuata cu înfiintarea SME (în 1979) si urmata de procesul înfiintarii monedei unice

EURO, cu începere din anul 1993.

- Sarpele monetar

Acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale monedelor s-au

modificat de la ± 1% la ± 2,25%, n-a asigurat decât o stabilitate limitata a ratelor de schimb.

Daca o moneda se afla la limita superioara, în timp ce o alta se afla la limita inferioara (respectiv,

moneda este la nivelul „plafon” sau la nivelul „planseu”) rezulta ca cele doua monede

înregistreaza o abatere a cursului de 4,5 % vis a vis de definitia oficiala. Daca o moneda care se

afla la nivelul plafon trece la nivelul planseu, în timp ce o alta moneda urmeaza o traiectorie

inversa, rezulta ca ecartul ajunge la 9%.

- Sa presupunem ca definitia oficiala a francului francez corespunde egalitatii: 1 $ = 5,5

FF, în timp ce definitia marcii corespunde egalitatii 1 $ = 2 DM. Se poate deduce astfel ca:

2,75FF

2

1DM = 5,5 = .

- Practicarea marjelor de fluctuatie de ± 2,25% are ca efect situarea francului la nivelul

sau cel mai scazut atunci dolarul valoreaza: 5,5 + (5,5 × 0,0225) = 5.623 FF. De asemenea,

francul înregistreaza cel mai bun nivel al sau, atunci când dolarul valoreaza:

5,5 – (5,5 × 0,0225) = 5,376 FF.

Marca cunoaste cel mai bun curs al sau, atunci când dolarul valoreaza:

2 – (2 × 0,0225) = 1,955 DM, si

cel mai scazut nivel al cursului este atunci când dolarul reprezinta:

2 + (2 × 0,0225) = 2,04 DM.

Daca se determina cursul DM fata de FF se poate constata ca 2,876FF

1,955

1DM = 5,623 = .

Capitolul 3 – Sistemul Monetar European: etape premergatoare

Comparativ cu situatia precedenta, cursul DM exprimat în functie de FF s-a modificat

cu:

100 4,58%

2,75

2,876  2,75 × =

- Daca FF se apreciaza pâna la nivelul maxim autorizat de sistem, rezulta ca dolarul

reprezinta: 5,5 – (5,5 × 0,0225) = 5,376 FF.

În acelasi timp, daca marca urmeaza o traiectorie inversa, în sensul deprecierii, rezulta

ca dolarul valoreaza:

2 + (2 × 0,0225) = 2,044 DM.

În acest caz, 1 DM reprezinta 2,62FF

2,045

5,376FF = .

Trecând de la 2,876 FF la 2,62 FF, rezulta ca nivelul cursului marcii, exprimat în franci,

a înregistrat o diminuare de 8,9%. În cazul invers, cel în care, cursul trece de la 2,62 FF la

2,876 FF, cursul DM fata de FF, cunoaste o crestere de: 9,7%.

Amploarea acestor fluctuatii poate fi redata grafic, prin analiza situatiilor observate în

momentele t1 si t2, ceea ce permite explicarea vointei tarilor europene de a restrânge marjele de

fluctuare.