Sistemul Plăților Interbancare

7.1 SISTEMUL DE PLĂŢI

Prin natura lor, relaţiile in cadrul unui sistem de plăţi sunt relaţii pecuniare, exprimate prin monedă şi se consideră îndeplinite numai când plata a devenit definitivă şi irevocabilă. Relaţiile din cadrul sistemului de plăţi au şi o importanţă juridică deosebită întrucât asigură transferul de proprietate asupra activului bani de la cumpărător la vânzător. Acest serviciu de intermediere presupune calitatea de mandatar a bancherului pentru transmiterea la timpul fixat a unui activ monetar. Plăţile se bazează pe fiduciaritatea in monedă şi sistemul monetar a tuturor participanţilor la circuitul monetar şi pe responsabilitatea asupra monedei asumată de stat prin banca centrală.

Sistemul de plăţi reprezintă un set de aranjamente pentru descărcarea obligaţiilor asumate de agenţii economici cu ocazia procurării de resurse reale ori financiare, altfel decât prin barter, deci prin transferul titlului de proprietate asupra unor active, care sunt larg acceptate si cunoscute sub numele de bani.

Sub aspect teoretic, sistemul de plăţi are două funcţii complementare: intermedierea tranzacţiilor monetare şi garantarea plăţilor în scopul finalizării schimbului.

Participanţii la un sistem de plăţi se pot grupa în cinci categorii. Baza sistemului o formează agenţii economici şi populaţia care desfăşoară activităţi ce dau naştere la obligaţii de plată şi acceptă serviciile băncilor. A doua treaptă o reprezintă sistemul bancar la care agenţii economici şi populaţia au conturile, precum şi agenţii nonbancari care efectuează operaţiuni de transferuri de fonduri. Treapta a treia o constituie casele de compensaţie care stabilesc raporturile dintre bănci, plătitoare sau beneficiare. Treapta a patra este agentul de decontare, de regulă una din băncile de primă mărime din economie sau chiar banca centrală, în funcţie de capacitatea de a gestiona un sistem de plăţi. Ultima treaptă este banca centrală care are rolul de supraveghetor si garantor.

Într-un sistem de plăţi se face distincţie între transfer de fonduri şi plată. Transferul de fonduri se referă la orice mişcare a unor sume de la o bancă la alta fără un scop economic. Plata reprezintă însă un transfer de fonduri cu un anumit scop economic şi care are ca efect stingerea unei obligaţii financiare între părţile participante la o tranzacţie, precum şi schimbarea statutului juridic al fondurilor.

Transferurile de fonduri pentru efectuarea plăţilor pot avea loc între bănci diferite şi în acest caz acestea se numesc transferuri interbancare sau pot avea loc în cadrul aceleiaşi bănci de la o sucursală la alta se numesc transferuri intrabancare

Decontarea este o noţiune care se foloseşte în practica bancară şi se referă la incărcarea/descărcarea de gestiune a băncilor participante la transferul bancar, indiferent dacă sunt simple transferuri sau plăţi. . Decontările se împart în doua mari categorii după valoarea plăţilor: decontări pe bază brută şi decontări pe bază neta . Decontările pe bază brută sunt cele care se efectuează operaţie cu operaţie şi sunt specifice plăţilor de valori mari, în timp ce decontările pe bază netă sunt cele de valori mici supuse compensării.

Sistemul de plăţi în România. Prin infiinţarea Băncii Naţionale a României în anul 1880 s-a reglementat circulaţia monetară şi s-a impus semnul monetar al ţării. In anul 1919 se înfiinţeaza Cassa de Compensaţiuni în Bucureşti. In anul 1926 se înfiinţează Serviciul Naţional de Viramente al BNR după modelul serviciilor similare existente la băncile centrale din Germania, Belgia si Franţa. În 1990, sistemul bancar se reorganizează pe două nivele, banca centrală şi băncile comerciale şi din 1995 se introduce un nou sistem de decontare şi compensare. Totodată, se crează sistemul naţional de plăţi interbancare în care banca centrală avea rol conducător. In 2005 s-a implementat sistemul electronic de plăţi cu componentele de compensare automată pentru plăţile de mică valoare si plăţile cu decontare brută in timp real pentru cele de mare valoare.