Bolile infecțioase ale rumegătoarelor

Antraxul

Antraxul este o boală gravă ce afectează mai multe categorii de animale ierbivore (vaci, oi, capre, cai), omnivore (suine și om) și mai rar alte specii. Este produsă de Bacillus anthracis, un bacil definit de capacitatea sa de a rezista zeci de ani în sol sub formă sporulată. Virulența sa este dată de o capsulă alcătuită din acid poliglutamic care rezistă fagocitozei și lizei de către celulele din sistemul macrofagic-monocitar, a unei toxine care acționează ca factor edematogen, de protecție antigenică și ca factor de letalitate. Acești trei factori formează frecvent o combinație letală deoarece ei ucid celulele fagocitare, distrug capilarele și interferează coagularea sângelui. Evoluează un cerc vicios compus din capilare hiperpermeabilizate, tromboze, septicemie și edeme care duc în final la moartea animalelor.

Sursa de infecție este de obicei solul poluat cu bacili sporulați, vegetația de pe solurile contaminate dar și produsele și subprodusele de abator provenite de la animalele bolnave. Un studiu american atrage atenția asupra a numeroase cazuri de antrax localizat (buba neagră) la nivelul pielii la turiștii care au achiziționat obiecte de marochinărie artizanală în timpul călătoriilor în țări africane.

Calea de infecție este obișnuit orală la animale, transcutanată la om prin purtarea de mănuși, brățări, curele de ceas, etc manufacturizate din piei de la animale bolnave de antrax. Contaminarea orală cu spori de pe sol și vegetație duce la colonizare epiteliilor digestive care prezintă mici abraziuni și la evoluția septicemică. Contaminarea plăgilor cutanate duce la evoluții cutanate localizate (cărbunele malign). Inhalarea sporilor poate apărea la animale și ocupațional la dărăcitorii de lână și evoluează adesea fatal.

Tablou clinic

Forma supraacută de antrax evoluează atât de rapid încât moartea pare să fie cauzată de trăsnet, de hemoragie internă fatală, de infecții clostridiene, deplasare de cheag sau afecțiuni metabolice. Sângele negricios care se scurge din orificiile naturale este o constatare frecventă la cadavrele animalelor moarte de antrax în formele acute și supracute, fapt care poate duce la confuzia cu moartea cauzată de trombozarea venei caudale, de ulcere abomasale sângerânde, sindromul hemoragic al jejunului, otrăvirea cu arsenic sau salmoneloza supraacută.

Forma acută este febrilă, apare tulburarea stării generale: lipsa apetitului și a producției de lapte, depresie, prezența sângelui în toate secrețiile și excrețiile organismului. Apar tahicardie, dispnee și uneori tulburări nervoase. Animalele netratate cu antibiotice și terapie de suținere la debutul bolii mor în 1-2 zile. Cadavrele animalelor suspecte de antrax (cu semne clinice de sângerare prin orificii și evoluție rapidă spre moarte) sau cele cu moarte fulgerătoare nu se deschid până când testele de laborator infirmă antraxul.

Diagnostic

De la cadavrele proaspete nedeschise se trimite la laborator sânge pentru citologie și cultivarea bacililor pentru identificare. Sângele mai poate fi examinat prin tehnici de imunofluorescență și imuno-enzimatice (ELISA). De la cadavrele mai vechi de 12 ore sângele nu mai are nicio relevanță datorită creșterii luxuriante a clostridiilor, fapt ce împiedică diagnosticul corect. De la cadavrele mai vechi sau de la cele deschise se trimite la laborator un os lung nedeschis, din măduva căruia se vor recolta probe de sânge și măduvă care vor fi folosite în scop de diagnostic. În cazul unui diagnostic pozitiv se notifică medicul oficial responsabil teritorial care va dispune măsurile de incinerare a carcasei și substraturilor poluate cu secreții, excreții și sânge în scopul limitării posibilității de răspândire a bolii.

Măsuri de combatere a focarelor de antrax

Animalele afectate de antraxul septicemic prezintă evoluții foarte rapide (ore sau 1-2 zile) și foarte rar pot fi tratate și salvate folosind antibiotice (peniciline, tetracicline) în doze foarte mari, de 3-4 ori doza uzuală. Animalele cu forme localizate pot fi vindecate. Baza profilaxiei o reprezintă imunizarea animalelor cu o tulpină apatogenă, acapsulogenă dar imunogenă (tulpina Stamatin 1190R, tulpina Sterne) de Bacillus anthracis, anual, pe toată durata vieții animalului, începând cu vârsta de 8 săptămâni (pentru mai multe informații vezi vaccinarea anticărbunoasă în prevederile Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor. Programul strategic poate fi consultat la adresa https://cmvro.ro/files/download/legislatie/program-strategic/Ordinul_ANSVSA_35_2016.pdf).

Animalele din colectivitatea în care a apărut cazul de antrax se carantinează și se vaccinează. Suprafețele care au venit în contact cu animalul bolnav se decontaminează, solul se decopertează și se sterilizează termic.

Tuberculoza bovină

Tuberculoza bovină (TBC) este produsă de Mycobacterium bovis, bacil acido-alcoolo-alcalo rezistent ce poate produce forme de boală la mai multe specii de animale, inclusiv la om. Tuberculoza osoasă la om produsă de M. bovis și transmisă prin laptele de vacă crud a fost foarte frecvent întâlnită în Anglia victoriană. Dintre bovine, cea mai mare sensibilitate față de infecția cu M. bovis o au rasele ameliorate pentru producția de lapte. Boala are o evoluție lungă, insidioasă, asimptomatică în ciuda leziunilor interne grave. Tratamentul bolii, deși posibil, este interzis datorită duratei prea mari și a prezenței bacililor în lapte, aerul expirat și secrețiilor nazale. Un animal bolnav poate excreta 40 de milioane de bacili zilnic. Se practică diagnosticarea anuală prin intradermoreacție Acesta constă în inocularea a câte 0,1ml de tuberculină - extract din M. bovis și M. avium în grosimea pielii în două puncte separate, tuberculina A sus și tuberculina B jos, în treimea mijlocie a gâtului la 12 cm distanță de partea dorsală a gâtului și 12 înaintea spetei, în centrul unui pătrat cu latura de 10 cm pregătit în prealabil prin tundere și măsurarea grosimii pliului cutanat cu un șubler numit cutimetru. Încă din ziua inoculării se produce o reacție inflamatorie caracterizată prin edem care la 72 de ore fie se poate resorbi fie se poate indura devenind edem dur sau nodul sau inflamația poate să cuprindă și limfonodurile din vecinătate. La 72 de ore se măsoară pliul din nou. Dacă între măsurătoarea inițială și cea la 72 de ore există diferențe de pliu mai mari de 4mm prin diferența diferențelor, dacă reacția locală este sub formă de edem dur, nodul sau cuprinde și limfonodurile regiunii IDR este pozitivă și animalul trebuie obligatoriu sacrificat în sala sanitară a unui abator de bovine pentru confirmare. Dacă valorile difernței diferențelor de pliu sunt între 2-4 mm rezultatul IDR este dubios și se retestează la 42 de zile după o deparazitare internă iar dacă diferența de pliu este sub 2mm, animalul este negativ. Mai multe detalii găsiți în prevederile Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor. Programul strategic poate fi consultat la adresa https://cmvro.ro/files/download/legislatie/program-strategic/Ordinul_ANSVSA_35_2016.pdf).

În cadrul IDSA (Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală) funcționează Laboratorul Național de Referință pentru Tuberculoză și Paratuberculoză iar Laboratorul de referință pentru CE se află în Madrid, Spania.