Ecologie

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Biologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 57 în total
Cuvinte : 17960
Mărime: 78.36KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Slabu Elena

Extras din document

Mediul de viaţă

Mediul de viaţă mai poate fi considerat drept totalitatea sistemelor vii şi nevii pe care organismul le influenţează şi de care este influenţat în activităţile sale în mod direct sau indirect.

Mediul de viaţă poate fi:

- abiotic, constituit din ansamblul elementelor anorganice din spaţiul ocupat de organism, cu care acesta interacţionează;

- biotic, constituit din totalitatea indivizilor din aceeiaşi specie sau din specii diferite cu care individul vine în contact şi interacţionează.

Factorii ecologici. Dajoz (1971) defineşte ca factor ecologic orice element al mediului capabil de a acţiona direct asupra fiinţelor vii cel puţin în timpul unei faze a ciclului lor de dezvoltare.

Factorii ecologici reprezintă totalitatea factorilor abiotici (componente lipsite de viaţă) şi biotici (organisme vii) cu care organismul vine în contact şi interacţionează reciproc.

După Braun-Blanquet (1954), factorii ecologici se clasifică astfel:

- factori climatici (energia radiantă solară ca lumină şi temperatură, apa şi aerul );

- factori edafici sau pedologici;

- factori orografici;

-factori biotici.

Legile acţiunii factorilor ecologici

Acţiunea factorilor ecologici este controlată de diferite legi.

Legea minimului. Agrochimistul german J. Liebig (1840) arată că creşterea plantelor este limitată de un element chimic, atunci când concentraţia acestuia în sol este inferioară unei concentraţii minime, sub care sinteza substanţelor necesare nu mai poate avea loc. Prin extindere, în ecologie, un factor ecologic aflat sub o anumită limită minimă, acţionează asupra organismelor, limitându-le creşterea şi dezvoltarea normală.

Legea toleranţei a fost elaborată de Shelford (1911). Conform acestei legi dezvoltarea materieii vii este posibilă numai între anumite limite ale concentraţiei factorilor ecologici. Reacţia organismelor faţă de factorii ecologici este redată de curba toleranţei. Această curbă se caracterizează printr-un punct de optimum, ce corespunde valorii cele mai preferate a factorului şi două puncte de pessimum, respectiv un minim şi un maxim. Între cele două puncte de pessimum se află zona sau domeniul de toleranţă a factorului, ce exprimă amplitudinea de variaţie a factorului ce poate fi suportată de o specie.

Factorii limitanţi sunt factorii care au efect inhibitor atât în concentraţia prea mică, cît şi în concetraţie prea mare. Noţiunea se aplică tuturor factorilor de mediu. Curba de toleranţă este specifică, carecteristică pentru fiecare specie, factor ecologic,cît şi etapă de dezvoltare ontogenetică.

Valenţa ecologică este capacitatea organismelor de a tolera anumite variaţii ale factorilor ecologici; unele specii pot tolera variaţii mici, altele variaţii mari privind intensitatea de acţiune a factorilor. Pentru a exprima gradul de toleranţă se folosesc termenii de steno=restrîns şi euri=larg.

Organismele se împart astfel în:

- stenobionte sau stenoice: stenoterme, stenofote, stenohaline, stenoionice, stenotope;

- euribionte sau eurioice; euriterme, eurifote, eurihaline, euriionice, euritope. Legea acţiunii combinate a factorilor ecologici. Mitcherlich (1921) arată că în natură organismele sunt supuse acţiunii globale a tuturor factorilor limitanţi; în anumite condiţii predomină unii sau alţii dintre factori. În aceste condiţii, limitele de toleranţă sunt relative, putând fi modificate de efectul combinat al factorilor. De exemplu, reducerea luminozităţii duce la scăderea cerinţelor plantelor pentru zinc; temperatura ridicată provoacă creşterea evaporării apei din sol.

Legea substituirii factorilor ecologici (echivalenţa parţială). Rubel (1930) arată că factorii ecologici climatici, edafici, orografici şi biotici sunt echivalenţi şi se pot înlocui reciproc. Sennikov (1950) arată că nu există o echivalenţă absolută. De exemplu: la lumină slabă, intensitatea fotosintezei rămîne normală, dacă se măreşte concentraţia CO2; în aparenţă, lumina a fost înlocuită, în realitate este vorba de o compensare a efectului.

În virtutea principiului echivalenţei parţiale a factorilor ecologici, Walter (1960,1964) relevă posibilitatea formării unor biotopuri echivalente în regiuni cu orografie şi climat diferit. De exemplu: într-o regiune cu precipitaţii abundente cum este Podişul Transilvaniei, pe versanţii sudici se întâlnesc biotopuri stepice; lipsa umidităţii din sol nu se datoreşte lipsei de precipitaţii, ci efectelor de scurgere şi evaporării intense determinate orografic. În regiunile alpine se formează biotopuri echivalente celor din zona polară, numite tundră alpină, chiar la latitudini mici.

Preview document

Ecologie - Pagina 1
Ecologie - Pagina 2
Ecologie - Pagina 3
Ecologie - Pagina 4
Ecologie - Pagina 5
Ecologie - Pagina 6
Ecologie - Pagina 7
Ecologie - Pagina 8
Ecologie - Pagina 9
Ecologie - Pagina 10
Ecologie - Pagina 11
Ecologie - Pagina 12
Ecologie - Pagina 13
Ecologie - Pagina 14
Ecologie - Pagina 15
Ecologie - Pagina 16
Ecologie - Pagina 17
Ecologie - Pagina 18
Ecologie - Pagina 19
Ecologie - Pagina 20
Ecologie - Pagina 21
Ecologie - Pagina 22
Ecologie - Pagina 23
Ecologie - Pagina 24
Ecologie - Pagina 25
Ecologie - Pagina 26
Ecologie - Pagina 27
Ecologie - Pagina 28
Ecologie - Pagina 29
Ecologie - Pagina 30
Ecologie - Pagina 31
Ecologie - Pagina 32
Ecologie - Pagina 33
Ecologie - Pagina 34
Ecologie - Pagina 35
Ecologie - Pagina 36
Ecologie - Pagina 37
Ecologie - Pagina 38
Ecologie - Pagina 39
Ecologie - Pagina 40
Ecologie - Pagina 41
Ecologie - Pagina 42
Ecologie - Pagina 43
Ecologie - Pagina 44
Ecologie - Pagina 45
Ecologie - Pagina 46
Ecologie - Pagina 47
Ecologie - Pagina 48
Ecologie - Pagina 49
Ecologie - Pagina 50
Ecologie - Pagina 51
Ecologie - Pagina 52
Ecologie - Pagina 53
Ecologie - Pagina 54
Ecologie - Pagina 55
Ecologie - Pagina 56
Ecologie - Pagina 57

Conținut arhivă zip

  • Ecologie.doc

Alții au mai descărcat și

Nucleotide

Nucleotidele sunt monomerii, unitatile structurale ce formeaza acizii nucleici. Nucleotidele sunt esterii fosforici ai nucleozidelor, rezultate...

Nevertebrate

INTRODUCERE Zoologia este una dintre ramurile principale ale ştiinţelor biologice, care se ocupă de studiul animalelor (de la gr. zoon = animal şi...

Biologie Celulara

Capitolul 1. Unitatea de baza a vietii: celula 1.1. Ce este o celulã? elulele sunt unitãti structurale care compun corpul unei plante sau al unui...

Mediul

Cursul 1 Raportul juridic de mediu reprezintă relaţia socială care ia naştere între persoane în legătură cu prevenirea şi combaterea poluării,...

Biotehnologia alimentelor

I. BIOTEHNOLOGIILE CLASICE: Procese fermentative utilizate în obținerea alimentelor In antichitate utilizare empirica Babilonienii mileniul VI...

Proliferare și Diferențiere Celulară

Toate ţesuturile sunt constituite din celule si substanţă intercelulară. Substanţa intercelulară poate fi reprezentată într-o cantitate ce diferă...

Fiziopatologie

Curs 1 Fiziopatologia (gr. physis - natură, ființă; pathos - suferință; logos - știință, cuvânt) este știința care studiază mecanismele de...

Biologie Vegetală

L.P.1 Structura celulei vegetale la Allium cepa (ceapa) Celula vegetală reprezintă unitatea morfologică şi funcţională a organismului vegetal,...

Ai nevoie de altceva?