Elemente de anatomie și fiziologie a arterelor

În constituția sistemului arterial intră mai multe tipuri de vase: artere de tip elastic, artere de tip muscular, artere mici, arteriole.

Arterele de tip elastic au ca prototip aorta. Ele au calibru mare, sunt situate mai aproape de cord și se caracterizează prin predominenia elementelor elastice în structura peretelui. Fibrele elastice predomină la nivelul mediei și în stratul subendotelial, unde formează limitanta elastică internă. La aceste artere mari limitanta elastică internă nu poate fi net separată de tunica medie (cum este cazul la arterele de tip muscular) datorită structurii apropiate a acestora, ambele fiind alcătuite din lame succesive de tesut elastic.

Țesutul elastic are roluri multiple:

- permite deformarea arterelor în timpul sistolei ventriculare pentru a "accepta" un volum mai mare de sânge;

- înmagazinează o parte din energia mecanică rezultată din contractia ventriculară sub formă de tensiune pasivă, care prin revenirea arterei la forma inițială constituie o forță motrice a curentului sangvin în timpul diastolei ven triculare, asigurând continuitatea deversării sângelui arterial în teritoriul capilar. Acest fenomen de economisire a energiei se mai numește și sistolă arterială.

Deformarea arterială transmisă centrifug de-a lungul axului vascular constituie unda pulsatilă, element specific curgerii în regim arterial.

Arterele de tip "muscular", numite și artere de distribuție, se carac-terizează prin predominanța fibrelor musculare netede longitudinale și circulare la nivelul mediei peretelui arterial. La interiorul mediei se găsește limitanta elastică internă, iar la exterior (între medie și adventice) limitanta elastică externă. Fibrele musculare netede funcționează ca un sincițiu datorită numeroaselor joncțiuni comunicante intercelulare. Activitatea acestui sincițiu se află sub control nervos și neuroumoral, catecolaminele având un rol central.

Răspunsul acestor vase la stimularea catecolaminică depinde de teritoriul în care se găsesc. Aceste diferențe au la bază distribuția diferitelor tipuri de receptori adrenergici. Așa se explică vasoconstricția apărută adaptativ la nivelul pielii, musculaturii scheletice și viscerelor abdominale fără a interesa vasele cerebrale, coronarele și vasele suprarenale în cazul unei hipotensiuni arteriale amenințătoare (spre exemplu în cazul unei hemoragii etc. ). Exemple de artere de tip muscular sunt arterele coronare, carotide, axilare, femurale etc.

Arterele mici au o structură asemănătoare arterelor de tip muscular. Ele sunt formațiuni de trecere între arterele de tip muscular și arteriole. Numărul lor mare permite instalarea circulației anastomotice colaterale, de supleere, în cazul unui obstacol pe axul principal.

Arteriolele, arteriolele terminale si metaarteriolele sunt terminațiile sis-temului arterial. Se caracterizează dimensional prin raportul aproape de egalitate între lumenul și grosimea peretelui arterial. Aceste vase au tunica medie slab reprezentată, dar ea prezintă o îngroșare înainte de deschiderea în capilare, îngro șare care poartă denumirea de sfincter precapilar. Tonusul acestui sfincter re glează cantitatea de sănge care va pătrunde în patul capilar. Sângele poate șunta patul capilar prin numeroasele anastomoze arteriolo-venulare sau arterio-venoase, al căror calibru se află, de asemenea, sub control neuro-umoral (anastomozele sunt deschise când tonusul sfincterului precapilar este crescut și invers).

Peretele arterial este bogat în elemente nervoase. La nivelul adventicei aceste elemente formează o rețea întinsă, de unde ramuri nervoase pleacă și ajung până în vecinătatea endoteliului. De aici rezultă posibilitatea răspunsului prompt al sistemului arterial și arteriolar la comenzile nervoase și de ordin umoral.

Nutriția peretelui se face dinspre adventice prin vasa vasorum și dinspre endoteliu prin permeație. Între cele două curente se află o zonă slab vascularizată, reprezentată de tunica medie pentru arterele normale și straturile profunde ale endarterei în unele situații patologice.

Sistemul arterial este un sistem tubular închis, impermeabil pentru apă, gaze, electroliți, componentele organice și elementele figurate ale sângelui. Principala sa funcție este de a asigura curgerea sangvină permanentă și căt mai omogenă. De respectarea parametrilor fiziologici ai circulației depinde perfuzia tisulară ideală.

Circulația sângelui este caracterizată prin trei mărimi: debit, presiune și rezistență. Debitul de sânge la nivelul unui anumit țesut depinde în primul rând de consumul de oxigen al țesutului respectiv. EI este direct proporțional cu presiunea și invers proporțional cu rezistența la curgere. Rezistența la curgere este influențată în mod esențial de raza lumenului arterial, dar mai este influențată și de alți factori precum caracteristicile fluidului (în speță ale sângelui).

NOTIUNI DE FIZIOPATOLOGIE

Circulația arterială asigură aportul de materiale nutritive la nivelul țesuturilor și organelor. Când aportul scade, țesuturile suferă, iar când scăderea este dramatică sau încetează complet, se produce moartea lor. Există mari variatii în amploarea suferinței țesuturilor, de la manifestări funcționale la leziuni organice grave ca necroza de țesut sau gangrena. Cauzele ischemiei pot fi funcționale (vasodilatare sau vasoconstricție excesivă) sau organice, permanente sau tranzitorii, constând în leziuni care întrerup circulația in axul vascular principal.

Gradul ischemiei determinată de obstacol este variabil, în funcție de diverși factori:

- sediul obstacolului. Localizarea acestuia pe artera femurală comună, poplitee, axilară produce tulburări grave, mergând până la instalarea rapidă a gangrenei;

- întinderea obstacolului. Cu căt este mai întins, cu atăt blochează mai multe vase colaterale. Așa se explică diferența intre ischemia determinată de o ligatură simplă față de cea prin obliterare trombotică extinsă;

- viteza de constituire a obstacolului. Embolia arterială instalată brusc, la care se adaugă spasmul și tromboza extensivă, determină ischemia acută cu consecințe regionale și generale. În arteriopatiile cronice instalarea treptată a obstacolului produce ischemie cronică; în acest interval se pot dezvolta mecanisme compensatorii care mențin viabilitatea membrului;

- distrugerea colateralelor, așa cum se întâmplă în traumatismele cu dilacerări musculare importante sau în hematoamele musculare compresive, reduce posibilitățile de compensare a ischemiei.