Entomologie C2

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Entomologie C2.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier ppt de 32 de pagini .

Profesor: Talmaciu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Biologie

Extras din document

Filoxera viţei de vie – Phylloxera vastatrix - ordinul Homoptera, familia Phylloxeridae

Biologie. Filoxera prezintă două cicluri bine distincte:

- un ciclu complet pe viţele americane (Vitis riparia, Vitis rupestris etc.) sau pe hibrizi, prezentând cele 4 forme morfologice; în acest caz iernează ca ou de rezistenţă şi larve pe părţile subterane ale viţei de vie;

- un ciclu incomplet pe viţele europene (Vitis vinifera), fiind reprezentată în principal prin forma radicicolă, care se dezvoltă pe părţile subterane ale viţei de vie (rădăcini, radicele) şi mai puţin prin forma galicolă, care nu prezintă importanţă economică.

Plante atacate şi mod de dăunare. Filoxera este un dăunător specific genului Vitis, trăind pe diferite specii sălbatice şi cultivate: Vitis riparia, Vitis rotundifolia, Vitis californica, Vitis candicans etc. Toate aceste specii nu sunt atacate în aceeaşi măsură.

Formele radicicole înţeapă şi sug seva din rădăcini. În locurile atacate, ţesuturile se deformează şi se hipertrofiază apărând umflături denumite “nodozităţi”. Nodozităţile sunt produse pe rădăcinile subţiri, iar tuberozităţile apar pe rădăcinile mai groase, având 4 – 10 mm lungime şi 1 – 3 mm grosime.

Rădăcinile cu nodozităţi se usucă total, iar în cele cu tuberozităţi, ţesuturile se necrozează şi se rup, formându-se porţi pentru pătrunderea diferitelor microorganisme.

Viţele atacate se debilitează, au frunze vestejite, dau producţii din ce în ce mai mici şi în decurs de câţiva ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la viţele europene, cultivate pe soluri grele, pagubele pot ajunge la 70 – 90%.

Forma galicolă determină apariţia pe partea inferioară a unor gale, sub forma unei urne neregulate, de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre, la început de culoare galben-verzuie, apoi ruginie.

Măsuri de prevenire şi combatere

Acarianul roşu comun – Tetranychus urticae ordinul Acari, familia Tetranychidae

Biologie şi ecologie. Acest acarian hibernează ca femelă adultă în crăpăturile scoarţei butucilor sau a coardelor şi aracilor şi a pomilor, iar uneori sub frunzele căzute, resturi vegetale, muşchi, în sol etc.

Indivizii hibernanţi îşi reîncep activitatea în primăvară, de obicei spre sfârşitul lunii aprilie, localizându-se pe diferite plante cultivate şi spontane (viţă de vie, pomi, solanacee, leguminoase, crucifere, cucurbitacee etc.).

Ponta are loc pe frunze, într-o pânză specială (păienjeniş), ţesută de acarian, mai ales pe partea inferioară, de obicei de-a lungul nervurilor. Durata unei generaţii se eşalonează în raport de condiţiile climatice,astfel, în plantaţiile viticole, în cursul unei perioade de vegetaţie, se pot succeda 6-10 generaţii.

Reproducerea la Tetranychus urticae este amfigonică şi partenogenetică, masculii fiind în general rari. Din ouăle fecundate apar ambele sexe (masculi şi femele), iar din cele nefecundate, numai masculi.

Ca duşmani naturali ai acestui acarian se menţionează unele specii din ord. Acari (Phytoseiulus persimilis, Typhlodromus caudiglans etc.) şi ord. Coleoptera (Stethorus punctillum etc.) şi unii agenţi acaropatogeni (Streptomyces aureus etc.).

Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător foarte polifag, fiind întâlnit la peste 180 de specii de plante. In urma înţepăturilor, pe frunze apar decolorări sub forma unor pete mari, care la început au culoarea galbenă,apoi capătă culoarea roşie sau brună.Decolorarea începe de obicei de la baza limbului, înaintează de-a lungul nervurii principale, cuprinzând uneori tot limbul foliar, ceea ce duce treptat la uscarea şi căderea prematură a frunzelor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Entomologie C2.ppt