Etologie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Etologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 28 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Biologie

Extras din document

TOLOGIE II

Comportamentul intraspecific

Comportamentul social depinde de variate tipuri de interacţiuni între indivizi, fiecare jucând

rolul său în comunicarea cu alţii. Puţine animale nu sunt pentru un timp sau altul „sociale”. Natura

socială a cârdurilor de peşti, stolurile de păsări în migraţiune, turmele de copitate africane, este

evidentă. Termenul poate fi folosit şi atunci când ne referim la interacţiunile complexe ce au loc

între membrii perechilor reproducătoare sau între părinţi şi pui. Lupta între masculii rivali dinaintea

împerecherii ar putea să capete semnificaţia de „antisocial” decât cel de „social” (Linzey, 2001).

Interacţiunile sociale

Animalele sociale realizează activităţi împreună, influenţându-se unul pe altul. O familie de

raţe se deplasează împreună în activitatea diurnă. O parte din zi se hrănesc, ţinându-se împreună,

oriunde merg. În alte ocazii, ele se îmbăiază împreună, petrec o jumătate de oră curăţindu-şi

penajul, stând una lângă alta. Apoi ele adorm, una lângă cealaltă. Chiar şi în timpul somnului,

raţele şi alte păsări continuă să interacţioneze. O parte din creier rămâne treaz, în alertă, pentru a

detecta prădătorii. Cercetătorii (Linzey, 2001) au evidenţiat că păsările de la marginea grupului,

folosesc o singură emisferă în somn, în 32% din timpul total de somn, faţă de numai 12 % faţă de

păsările ce se află în interiorul cârdului. Păsările din margine orientează ochiul deschis în afara

grupului 86% din timp, iar păsările cu poziţie în centrul grupului nu o preferinţă pentru vreo direcţie.

Acest studiu evidenţiază controlul somnului şi trezirea simultană a diferitelor regiuni ale creierului.

În multe din cazuri se întâlneşte o diviziune a muncii în cadrul grupului. La gâsca

canadiană, cocori, cârdul are forma literei V când migrează. Individul cu cea mai mare experienţă

se află în vârful stolului, care îşi conduce subordonaţii în migraţie către cartierele de iernare,

respectiv de vară.

Cea mai specializată ierarhie socială apare la mamifere, la şobolanul cârtiţă

(Heterocephalus glaber). Colonia este formată din 75-80 de animale. Cele mai multe colonii au o

singură femelă reproducătoare. Munca este făcută atât de masculi cât şi de femele, dar nu egal de

către toţi indivizii. Rolul principal pentru femela reproducătoare este de a produce pui, hrănirea

puilor şi curăţenia lor. Indivizii care nu se reproduc ajută la curăţenie, transportul puilor, întreţinerea

şi apărarea coloniei în galeriile, în care trăiesc. Munca este divizată în funcţie de mărime. Unii

şobolani, nereproducători, de talie mai mare apără colonia împotriva altor indivizi din alte colonii şi

împotriva prădătorilor, ceilalţi realizează toaletarea locului în care trăiesc. Grupul social este

ierarhizat. Regina şi masculii reproducători îi domină pe cei nereproducători. Lucrătorii mai mari îi

domină pe cei mai mici. Comunicarea între ei se face chimic, tactil şi acustic.

Şobolanii cârtiţă sunt ectotermici, fiind printre puţinele mamifere la care temperatura

corpului variază. Temperatura în galerii rămâne aproximativ 30 0C, cea mai mare parte a anului.

Dacă temperatura corpului scade, ei se îngrămădesc unul în altul.

25 % din peşti formează grupuri în tot cursul vieţii şi aproape jumătate din viaţă o petrec în

cârduri. Această formă de trai poate reduce riscul faţă de prădători, creşte succesul reproducător şi

în unele cazuri, creşte eficienţa pentru găsirea hranei. Cooperarea în cadrul grupului este întâlnită

şi la delfini, unde indivizii răniţi sunt ridicaţi la suprafaţă ca să respire, de către grupul însoţitor. O

femelă care naşte este înconjurată de ceilalţi membrii ai grupului care înoată în cercuri în jurul

acesteia, pentru a o proteja.

Viaţa în grup are un rol important şi în reproducere. Peştii marini eliberează gameţii în apa

din jurul lor în acelaşi timp, masculi şi femele, ca urmare a unor stimuli veniţi din mediul extern.

Astfel poate fi asigurată înmulţirea şi posibilitatea de întâlnire a elementelor sexuale a celor două

sexe (Linzey, 2001).

Speciile la care puii primesc grijă parentală au nevoie de o strânsă cooperare între părinţi şi

pui. Perechile au mai mult succes în creşterea puilor decât un singur animal. Fiecare membru al

perechii poate participa la adunarea hranei, apărarea teritoriului, protejarea partenerei şi a puilor

de prădători. Pescăruşii din colonii atacă prădătorul în forţă, beneficiile fiind egale pentru cuiburi.

Elefanţii sau boii moscaţi formează grupuri care protejează puii de potenţialii prădători.

Ierarhia socială apare la multe grupuri de animale. La unele femela este dominantăierarhie

matriarhală, la altele masculul este dominant- ierarhie patriarhală.

Individul dominant este de obicei mai în vârstă şi controlează activităţile până la înlocuirea

sa de un rival mai tânăr.

În cazul hienei pătate (Crocuta crocuta), femela de rangul cel mai înalt şi descendenţii săi

domină peste celelalte animale. Deşi toţi masculii rezidenţi curtează femela, numai masculul cu

rangul cel mai înalt se împerechează.

La albinărelul african (Merops bullockoides) s-a observat o cooperare pentru reproducere.

Indivizii trăiesc în colonii, de aproximativ 200 de indivizi, care sunt organizaţi în clanuri. Femelele

tinere rămân în grupul parental până la vârsta de 1-2 ani, când încep să se reproducă şi migrează

către alte celelalte clanuri ale coloniei. Masculii, în schimb, nu-şi părăsesc clanul parental. Fiecare

clan are propriul teritoriu de hrănire, dar odihna şi cuibăritul se petrec pe un teritoriu comun întregii

colonii.

Competiţia intraspecifică pentru împerechere, hrană, teritoriu, rareori se termină cu răniri

ale combatanţilor. Multe specii au un comportament agresiv ritualizat (fără răniri) ce este etalat în

unele situaţii. Salamandra Plethodon cinereus îşi ridică trunchiul de pe substrat şi priveşte către

oponent, postură urmată de o fandare şi o îndreptare a capului înainte. Broaştele încercă să-şi

răstoarne adversarul care le pătrunde în teritoriul lor (Linzey, 2001). Crotalii în luptă se încolăcesc

unul în jurul celuilalt şi se lovesc unul pe celălalt cu capul.

La hiena pătată, competiţia apare chiar şi între pui. Femela dă naştere, în general la

gemeni într-un bârlog săpat în pământ. Lupta între fraţi se declanşează încă foarte de devreme, în

primele stadii de viaţă. Acest antagonism stabileşte ordinea în care vor avea acces la hrană (la

laptele mamei). Animalul dominant creşte mai mare şi are o şansă mai bună de supravieţuire. Cel

mai slab, adeseori moare datorită resursele trofice limitate.

În lumea animală, indivizii submisivi (subordonaţi) îşi arată poziţia de subordonare în mai

multe moduri: unii peşti îşi schimbă culoarea şi îşi strâng aripioarele; multe canide îşi strâng

urechile şi corpul, iar coadă este poziţionată între picioare.

Viaţa socială implică o serie de costuri şi beneficii (Alcock, 2009). Printre costuri se

numără: indivizii pradă se grupează şi sunt mai uşor de găsit de către prădători; se transmit mai

uşor bolile şi paraziţii între membrii grupului; competiţia este mai mare pentru resursele de hrană,

între membrii grupului; timp şi energie cheltuite prin subordonare în relaţia cu companionii

dominanţi; vulnerabilitate mai mare a masculilor de a fi detronaţi; vulnerabilitate mai mare a

femelelor de a-şi răsturna ouăle. Printre beneficii se numără: apărarea împotriva prădătorilor;

oportunitatea de a primi ajutor de la alţii; găsirea resurselor trofice prin cooperare în cadrul

grupului; Subordonarea şi garantarea siguranţei de a rămâne în interiorul grupului; oportunitatea

pentru unii masculi de a deveni stăpânii grupului; oportunitatea de ajuta la clocitul ouălor în cadrul

grupului.

În cadrul grupului unii masculi reproducători şi-ar putea pierde partenerele şi femele ar

putea să clocească ouăle altora. Aceste costuri reproductive au fost puse în evidenţă la

ciocănitoare de ghindă, o pasăre ce formează grupuri de reproducere, ce cuprind cam trei femele

şi patru masculi. Unele femele depun ouăle în aceeaşi gaură a cuibului din copac, din cauză că

orice femelă care încearcă să păstreze un cuib pentru ea ar putea să îi fie distruse ouăle de alţi

congeneri. În acest caz toate femelele depun ouă, în aceeaşi zi. În mod normal ele îşi fură ouăle

una alteia şi le consumă. Deşi depun toate ouăle în acelaşi timp, o treime din ouă vor fi distruse.

Printre costurile reproductive indirecte se numără: intensificarea competiţiei pentru hranăex.

sturzul de iarnă- Turdus pilaris; leoaicele sunt îndepărtate din preajma prăzii de către masculii

înfometaţi; creşterea vulnerabilităţii la paraziţi şi la agenţi patogeni, care conduc la molime de tot

felul. Cu cât este mai mare un grup, cu atât mai mare este riscul infecţiei cu microbi patogeni.

Gradul de sociabilitate la albine este legat de abilitatea speciei de a combate stafilococii.

Cercetătorii au spălat cuticula la albinele solitare care cuibăresc în izolare, specii ce în mod

obişnuit sunt sociale. Ei au găsit o substanţă pe cuticulă care distruge stafilococii. Prin experimente

s-a demonstrat că această substanţă are o mai mare eficienţă protectivă la indivizii sociali decât la

cei solitari.

Fisiere in arhiva (1):

  • Etologie.pdf