Etologie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Etologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 7 fisiere doc de 41 de pagini (in total).

Profesor: Spataru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Biologie

Extras din document

Strămoşii oilor domestice trăiesc şi astăzi. Astfel, muflonul şi argalul (formele sălbatice) sunt organizate în grupe de maximum 10 capete conduse de berbecul cel mai puternic. Berbecii luptă între ei, îndeosebi în perioada căldurilor. Organele de simţ, în special auzul şi mirosul sunt bine dezvoltate.

RELAŢIA OAIE-MAMĂ-MIEL ŞI COMPORTAMENTUL SUPTULUI

Această relaţie începe chiar înaintea fătării, observându-se un interes crescut al oilor gestante faţă de alţi miei pe care îi controlează olfactiv şi încearcă să-i adopte.

Pentru actul de fătare oaia caută un loc mai ferit, de obicei într-un colţ al grajdului. Fătarea durează în medie 1 1/2 oră. Imediat după fătare oaia se scoală şi începe să lingă mielul. Prin aceasta, oaia învaţă să-1 recunoască după miros. Placenta rămâne de obicei neatinsă de oaie. Mirosul specific individual al mielului este perceput de oaie numai până la o distanţă de 0,25 m, peste această distanţă informaţia olfactorie nu mai este sesizată.

După câteva zile oaia reuşeşte să-şi recunoască propriul miel pe cale optică şi acustică.

După unii autori, în primele 45 de minute după fătare, după alţii până la 3 zile, se pot substitui mieii.

Ungerea mielului orfan cu lichid placentar sau lapte uşurează adoptarea lui de către oaie. Mielul recunoaşte mama lui la 7 zile după fătare. Dacă este separat de mama lui, începe să „strige". Mama de asemenea „behăie" continuu până ce îşi găseşte mielul.

Tulburări ale comportamentului de îngrijire (parental), respectiv în relaţia oaie-miel, se întâlnesc îndeosebi la oile primipare unde instinctul matern nu este maturizat. Aceste oi nu ajută mielul în căutarea ugerului, nu stau la supt sau îşi părăsesc mielul. Un procent ridicat de oi cu fătări distocice şi laborioase nu îşi acceptă mieii ulterior.

Suptul. După fătare mielul se ridică, stabileşte contact naso-nazal cu mama lui, după care caută ugerul, manevră la care este ajutat şi de oaie.

Poziţia mielului la supt este ca şi la viţei, invers paralelă, adică cu regiunea ano-genitală spre capul oii, făcându-se astfel de către aceasta şi controlul olfactoriu.

În timpul suptului mielul mişcă rapid coada, uşurând şi prin aceasta controlul olfactoriu executat de oaie. Durata şi frecvenţa suptului scad pe măsură ce vârsta mielului creşte.

Durata unei perioade sau act de supt este în prim zile de viaţă aproximativ de 40 secunde, iar la 8 săptămâni, în medie de 18 secunde

COMPORTAMENTUL NUTRIŢIONAL

Pe păşune oile ingeră îndeosebi ierburi. Prehensiunea se realizează cu buzele, care la ovine sunt foarte mobile. Plantele sunt apoi presate de către incisivi de placa dentară şi rupte cu o mişcare bruscă a capului. Oile reuşesc să păşuneze iarba şi mai scurt decât vacile, până la 1,6 cm de la nivelul pământului. Oile păşunează de dimineaţă, odată cu răsări soarelui până seara, păşunarea cea mai intensă realizându-se după masă şi seara. În funcţie de starea vegetaţie, oile păşunează zilnic 9—12 ore, durată care este împărţită în aproximativ 6 perioade de păşunat. Prin administrări suplimentare de concentrate se scurtează durata de păşunat.

În regim de stabulaţie la iesle, oile consumă zilnic hrana în aproximativ 5 ore. Cantitatea de furaje ingerate este în funcţie de vârstă, greutate, stare de gestaţie, producţie de lapte, starea de vegetaţie, calitatea ierbii etc. În medie o oaie consumă pe păşune o cantitate echivalentă de 2,5% din greutatea sa corporală. Oile evită de asemenea iarba murdărită de fecale sau urină. Ca şi bovinele, ovinele selectează plantele, având anumite preferinţe. Ordinea de preferinţă a plantelor păşune este următoarea: Trifolium repens, Trifoium pratense, Dactilys glomerata, Lolium perene, Festuca pratensis. Plantele de baltă ca pipirigul şi rogozul sunt evitate de oile de rasă Ţurcană şi Tigaie, în schimb acceptate de oile din rasa Corriedale. Sunt de asemenea preferate de oi păşunile cu iarbă mai scurtă şi de bună calitate, celor cu iarba înaltă.

Ca să ajungă la locurile de adăpare, oile folosesc în mod stereotip acelaşi drum, chiar dacă reprezintă un ocol. Cantitatea de apă ingerată este variabilă în funcţie de rasă, condiţii meteorologice, dezvoltare şi vârstă, fiind în medie la oaia adultă între 3—6 litri pe zi.

Acţiunea de rumegare începe în medie la 1 oră după încetarea furajării. Durata de rumegare este de 8—10 ore pe zi, împărţită în 8—20 perioade. Pentru fiecare bol alimentar sunt necesare în medie 50—80 mişcări de masticaţie. La miei rumegarea se efectuează aproximativ din ziua a 17-a de viaţă.

COMPORTAMENTUL SOCIAL

În. creşterea extensivă pe suprafeţe întinse, oile se strâng în grupe de 10—30 animale, care ocupă de regulă un anumit teritoriu (de câteva sute metri în diametru). Noaptea oile se adună într-un spaţiu mai restrâns pentru odihnă.

Prin comportamentul allelomimetic al oilor (prin care o oaie o imită pe alta, executând acelaşi comportament), se realizează o coeziune deosebită între membrii cârdului. Pentru repaus oile preferă locurile aşezate mai sus, dacă terenul permite acest lucru.

COMPORTAMENTUL AGONISTIC

Ierarhia socială în grupele de oi (10—20 membri) se prezintă de obicei liniară, se stabilizează repede şi grupul rămâne un timp mai îndelungat integrat.

Berbecii cu rang social înalt au prioritate în montarea oilor în călduri. Lupte se observă de regulă numai la berbeci, îndeosebi în sezonul de montă, sau între berbecii care nu se cunosc. Lupta decurge într-un ritual înnăscut în cea mai mare parte a elementelor sale. Berbecii îşi iau avânt, îndepărtându-se astfel până la 20 de metri unul de altul, după care fug unul spre altul. Lovirea cap la cap (în coarne) se realizează printr-un salt final. Ciocnirea se realizează cu o forţă deosebită şi numai graţie existenţei sinusurilor frontale bine dezvoltate se amortizează şocul, astfel că sistemul nervos central nu este lezionat. În cadrul luptei, berbecii se ciocnesc de câteva ori până ce unul renunţă şi fuge. De regulă câştigă berbecul mai vârstnic şi mai greu. În structura socială a turmei, berbecul domină ierarhic orice oaie. În fruntea turmei de oi în mişcare se găsesc de obicei animalele cu rang superior. Relaţia de lider-condus este foarte pronunţată la oi, oile urmând de altfel orice oaie ce pleacă într-o direcţie oarecare. În coada turmei se găsesc de obicei animalele cu rang inferior.

Ierarhia socială poate avea uneori şi consecinţe nedorite. Dacă, de exemplu, un berbec cu rang superior are o valoare genetică mai redusă sau o fertilitate mai mică, acesta, datorită poziţiei sale, montează un număr mai mare de oi, ceea ce are efect negativ asupra numărul şi calităţii mieilor obţinuţi.

Fisiere in arhiva (7):

  • Etologie
    • eto bov.doc
    • eto cai.doc
    • eto capr.doc
    • eto curs ter+com.doc
    • eto gal.doc
    • eto ov.doc
    • eto porc.doc