Fiziologie Animala Generala - Suport de Curs

Imagine preview
(8/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Fiziologie Animala Generala - Suport de Curs.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 67 de pagini .

Profesor: Lucian Hritcu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Biologie

Cuprins

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A ORGANISMULUI 4
1.1. INTRODUCERE 4
1.2. APA CORPORALĂ 4
1.2.1. Lichidele intra- şi extracelulare 4
1.2.2. Difuziunea 4
1.2.3. Osmoza 5
1.2.4. Tonicitatea 5
1.2.5. Filtrarea 5
1.3. GLUCIDELE 6
1.4. LIPIDELE 6
1.5. AMINOACIZII ŞI PROTEINELE 8
1.5.1. Aminoacizii esenţiali 8
1.6. NUCLEOSIDELE, NUCLEOTIDELE ŞI ACIZII NUCLEICI 8
1.6.1. Nucleosidele 8
1.6.2. Nucleotidele 8
1.6.3. Coenzime nucleotidice 8
1.6.4. Acizii nucleici 9
POTENŢIALUL DE MEMBRANĂ. MEMBRANE EXCITABILE 10
2.1. POTENŢIALUL DE REPAUS 10
2.1.1. Măsurarea potenţialului de membrană 10
2.1.2. Originea potenţialului de repaus 11
2.2. POTENŢIALUL DE ACŢIUNE 12
2.2.1. Potenţialul de acţiune sub formă de platou 13
TRANSMITEREA SINAPTICĂ 15
3.1. ANATOMIA FUNCŢIOANLĂ A SINAPSEI CHIMICE NEURO-NEURONALE 15
3.2. SINAPSELE INHIBITOARE DIN SNC 16
3.3. INACTIVAREA MEDIATORULUI CHIMIC 17
3.4. NATURA MEDIATORILOR CHIMICI 18
3.5. SINAPSELE ELECTRICE 21
3.6. UNELE CARACTERISTICI ALE TRANSMITERII SINAPTICE 21
3.7. SINAPSA NEUROMUSCULARĂ 22
3.7.1. Secreţia şi acţiunea acetilcolinei 22
3.7.2. Potenţialul local de placă terminală 23
3.7.3. Excitarea fibrelor musculare netede 24
FIZIOLOGIA MUŞCHILOR 25
4.1. FIZIOLOGIA MUŞCHILOR STRIAŢI SCHELETICI 25
4.1.1. Structura fină a muşchilor striaţi 25
4.1.2. Iniţierea contracţiei musculare: cuplarea electro-mecanică 27
4.1.3. Sursa energetică a contracţiilor musculare 28
4.2. PARTICULARITĂŢILE FUNCŢONALE ALE MUŞCHILOR NETEZI 29
4.2.1. Bazele fiziologice ale contracţiei musculaturii netede 30
SISTEMUL NERVOS SENZORIAL 32
5.1. PROPRIETĂŢILE GENERALE ALE RECEPTORILOR 32
5.1.1. Codificarea calităţii stimulilor 32
5.1.2. Codificarea intensităţii excitanţilor 32
5.1.3. Codificarea distribuţiei spaţiale a stimulilor 33
5.1.4. Codificarea desfăşurării temporare a stimulilor 33
5.2. FUNCTIA SOMESTEZICĂ A SISTEMULUI NERVOS 33
5.2.1. Sensibilitatea tactilă 33
5.2.2. Simţul poziţiei 34
5.2.3. Căile sensibilităţii somatice mecanoreceptive 34
5.2.4. Scoarţa somestezică 36
5.2.5. Sensibilitatea termică 36
5.2.6. Sensibilitatea dureroasă 37
5.2.6.1. Receptorii dureroşi (nociceptorii) 37
5.2.6.2. Căile de conducere şi segmentul central 38
5.2.7. Sensibilitatea auditivă 39
5.2.7.1. Anatomia funcţională a cohleei 40
5.2.8. Organe de simţ pentru echilibru 42
5.2.9. Analizatorul optic 45
5.2.9.1. Mecanismul acomodării ochiului 45
5.2.9.2. Funcţia receptoare a retinei 46
5.2.9.3. Proiecţia retinei în SNC 49
5.2.10. Sensibilitatea gustativă 49
5.2.11. Sensibilitatea olfactivă 51
FUNCŢIILE DE NUTRIŢIE 53
6.1. FIZIOLOGIA DIGESTIEI 53
6.1.1. Funcţia secretorie a tubului digestiv 53
6.1.1.1. Secreţia salivară 53
6.1.1.2. Secreţia esofagului 54
6.1.1.3 Secreţia stomacului 54
6.1.1.4. Secreţia pancreatică 55
6.1.1.5. Secreţia biliară 57
6.1.1.6. Secreţia intestinului subţire 58
6.1.1.7. Secreţiile intestinului gros 58
6.2. FIZIOLOGIA RESPIREŢIEI 59
6.2.1. Etapa pulmonară 59
6.2.1.1. Mecanica respiraţiei 59
6.2.1.2. Extensibilitatea plămânilor şi a toracelui (complianţa) 59
6.2.1.3. Volume, capacităţi şi debite respiratorii 60
6.2.1.4. Ventilaţia alveolară 60
6.2.2. Etapa sanguină 60
6.2.3. Etapa tisulară 61
6.2.4. Reglarea respiraţiei 61
6.2.4.1. Controlul nervos si umoral al respiraţiei 62
6.2.4.2. Reglarea comportamentală si voluntară a respiraţiei 62
6.3. FIZIOLOGIA CIRCULAŢIEI 63
6.3.1. Proprietăţile funcţionale ale miocardului 63
6.3.2. Ciclul cardiac (revoluţia cardiacă) 63
6.3.3. Zgomotele cardiace 64
6.3.4. Debitul şi travaliul cardiac 64
6.3.5. Fiziologia circulaţiei 64
6.3.5.1. Circulaţia în artere 64
6.3.5.2. Circulaţia capilară 65
6.3.5.3. Circulaţia venoasă 65
6.3.6. Reglarea activităţii cardiovasculare 66
6.3.6.1. Mecanisme intrinseci de autoreglare 66
6.3.6.2. Mecanisme extrinseci 66
BIBLIOGRAFIE 67

Extras din document

CAPITOLUL 1

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A ORGANISMULUI

1.1. INTRODUCERE

În compoziţia chimică a organismului animal predomină 4 elemente esenţiale: oxigen, carbon, hidrogen şi azot. Acestea se găsesc combinate în diferite moduri, rezultând o mare varietate de compuşi chimici. Aproximativ 70% din compoziţia chimică a organismului este reprezentată de apă, restul de 30% fiind reprezentat de substanţe organice şi anorganice.

Principalele substanţe organice sunt carbohidraţii, lipidele, proteinele şi acizii nucleici, formate din molecule aparţinând următoarelor clase de compuşi organici: glucide, acizi graşi, aminoacizi şi nucleotide.

Dintre substanţele anorganice, cele mai reprezentative sunt elementele: calciul, fierul, magneziul, fosforul, potasiul şi sodiul. În tabelul 1 este indicată compoziţia chimică a organismului animal.

Tabel 1. Compoziţia chimică a organismului animal

Substanţe Procente

1.2. APA CORPORALĂ

Apa este principalul constituent al organismului animal şi este esenţială pentru viaţă. Este principalul solvent al celulelor vii. Substanţele care se dizolvă în apă se numesc polare sau hidrofile (sodiu, clor, glucoza, etanol etc.) iar cele insolubile sunt denumite non-polare sau hidrofobe (lipide, colesterol etc.). Unele molecule de interes biologic au proprietăţi mixte, având o parte hidrofilă şi alta hidrofobă. Ele sunt cunoscute sub denumirea de substanţe amfifilice.

1.2.1. Lichidele intra- şi extracelulare

Apa corporală poate fi împărţită în două categorii: apa extracelulară şi apa intracelulară.

Lichidele extracelulare din cavităţile seroase (ventriculele din creier, cavitatea peritoneală şi capsulele articulare, globul ocular) sunt cunoscute sub denumirea de lichide transcelulare. În continuare ele pot fi subdivizate în două categorii: plasmă şi lichidul interstiţial.

Lichidul intracelular este separat de cel extracelular prin membrana plasmatică a celulelor.

1.2.2. Difuziunea

În momentul în care o substanţă (solubilă) se dizolvă într-un solvent, rezultând o soluţie, moleculele substanţei solubile se dispersează în solvent, având o mişcare browniană. Acest proces este cunoscut sub denumirea de difuziune.

Rata de difuziune într-un solvent este dependentă de temperatură (este mai mare la temperaturi ridicate), de proprietăţile moleculelor, de magnitudinea gradientului de concentraţie şi de suprafaţa de difuziune. Aceste particularităţi sunt incluse într-o constantă fizică cunoscută sub denumirea de coeficient de difuziune.

1.2.3. Osmoza

Osmoza este difuzia unui solvent (de obicei apa) printr-o membrană semipermeabilă, dintr-o soluţie cu concentraţie mică de soluţie (potenţial mare al apei) într-o soluţie cu concentraţie mare de soluţie (potenţial mic al apei), până la un anumit gradient de concentraţie al soluţiei. Este un proces fizic în care un solvent se deplasează, fără a primi energie, printr-o membrană semipermeabilă (permeabilă la solvent, dar nu şi la soluţie) separându-se în două soluţii de concentraţii diferite.

Presiunea osmotică este definită ca presiunea necesară pentru a menţine echilibrul, fără o mişcare a solventului. Presiunea osmotică a unei soluţii cu o compoziţie molară cunoscută (M) poate fi calculată conform ecuaţiei:

unde R este constanta universală a gazelor (8,31 J/K/mol) şi T este temperatura absolută (310K la temperatura corporală normală).

Presiunea osmotică este dependentă de numărul de particule prezente în soluţie şi independentă de natura chimică a acestora.

Osmoza este importantă în sistemele biologice unde multe membrane biologice sunt semipermeabile. În general, aceste membrane sunt impermeabile la soluţii organice cu molecule mari, precum, polizaharidele, în timp ce sunt permeabile la apă şi soluţii cu molecule de volum mic, neîncărcate. Permeabilitatea poate depinde de proprietăţile solubilităţii, sarcină, sau dimensiunile moleculare ale soluţiei. Moleculele de apă trec prin pereţii celulei de plasmă, tonoplast (vacuolă) sau protoplast în două modalităţi, sau direct prin difuziune prin stratul dublu fosfolipid, sau prin aquapori (mici proteine transmembrană similare cu cele din difuzia facilitată şi de la crearea canalelor de ioni). Osmoza oferă principala modalitate prin care apa este transportată în şi din celule.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fiziologie Animala Generala - Suport de Curs.doc