Hidrobiologie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Hidrobiologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 2 fisiere doc, pdf de 89 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Biologie

Extras din document

INTRODUCERE

Apa a fost elementul esential care a determinat si conditionat aparitia, diversificarea si

dezvoltarea vietii pe Pamînt, fiind mediul primar de viata si prin urmare atribuindu-i-se rolul

de leagan al vietii pe Pamînt. Evolutia si dezvoltarea societatii omenesti a fost si este strîns

legata de existenta apei, omul a fost mereu legat de apa, stabilindu-se în mod voluntar pe

tarmul marii, a lacurilor, rîurilor sau în apropierea unor surse de apa. Astazi se cunosc

preocuparile marilor civilizatii disparute în asigurarea apei necesare vietii chiar în conditiile

cele mai nefavorabile.

Acest rol primordial al apei a fost recunoscut din cele mai vechi timpuri, preocupînd pe

marii învatati ai timpului. Thales din Milet, referindu-se la rolul apei în mentinerea vietii pe

Pamînt dar si a dezvoltarii societatii omenesti, spunea ca apa este “element atotputernic si

raspîndit pretutindeni”. Mai tîrziu, Leonardo da Vinci afirma ca “apei i-a fost data puterea

magica de a deveni seva vietii pe Pamînt”.

Rezultatele cercetarilor efectuate, în primul rînd a celor de paleontologie si geologie,

atesta faptul ca cele mai vechi organisme cunoscute de pe Pamînt au trait în oceanul primar.

Estimativ, se considera ca aproximativ 75% dintre organismele de pe Pamînt au aparut în apa

(69% în mari si oceane si 6% în apele dulci) si doar 25% pe uscat.

Dupa o evolutie de miliarde de ani, trasatura fundamentala a Pamîntului este cantitatea

mare de apa existenta care acopera peste 71% din suprafata sa (aproximativ 360000000 km2

din suprafata totala a planetei, care este aproximativ 510000000 km2). Peste 97% din volumul

total de apa din biosfera estimat la aproximativ 1400 milioane km3 este reprezentat de apa

sarata a marilor si oceanelor si mai putin de 3% de ape dulci, în conditiile în care între apele

aflate pe uscat se gaseste un numar însemnat de lacuri cu apa sarata (tab. 1). Prin urmare,

cantitatea de apa dulce, cea care sustine viata pe uscat este deosebit de redusa, comparativ cu

volumul total de apa existent, cea care poate fi utilizata direct de catre om reducîndu-se la

aproximativ 1%, avînd în vedere cantitatea mare de apa dulce imobilizata în calotele glaciare

si ghetari. La aceasta se adauga distributia inegala a apei dulci pe suprafata Pamîntului, cu

zone care au apa dulce în exces si altele deficitare sau aproape complet lipsite de apa. Rezulta

importanta deosebita a studierii ecosistemelor acvatice în scopul cunoasterii, protectiei si

conservarii acestora în cooncordanta cu principiile dezvoltarii durabile.

Tabel 1 Volumul de apa din biosfera si timpul de reînnoire (Wetzel, 2002)

Volum

(mii de kmc)

Procentul din total Timpul de reînnoire

Oceane 1370000 97,61 3100 ani

Apa din calotele

polare si ghetari

29000 2,08 16000 ani

Apa subterana 4000 0,29 300 ani

Lacuri cu apa dulce 125 0,009 1-100 ani

Lacuri cu apa sarata 104 0,008 10-1000 ani

Apa din sol 67 0,005 280 zile

Rîuri 1,2 0,00009 12-20 zile

Apa sub forma de

vapori din atmosfera

14 0,0009 9 zile

Resursele de apa dulce de pe Pamînt, ca toate celelalte resurse naturale, au un caracter

finit, rezultatele cercetarilor întreprinse în scopul cresterii cantitatii de apa dulce pe Terra

(prin desalinizari de exemplu) desi semnificative, au caracter prohibitiv datorita costurilor

ridicate pentru cele mai multe tari, mai ales în conditii de recesiune economica. Este cunoscut

faptul ca societatea omeneasca a manifestat tendinta de a ignora realitatile legate de

exploatarea resurselor naturale în ansamblu, inclusiv cele de apa dulce în mod concret. Asa

s-a ajuns ca în decursul dezvoltarii societatii omenesti sa apara fenomenele de criza legate de

modul de utilizare a resurseor oferite de mediul înconjurator. Apa dulce, ca orice alta resursa

naturala, a fost si este supusa unei puternice presiuni demoforice (demos = popor, populatie)

(Wetzel, 1983) sau demotehnice (Wetzel, 2001). Se estimeaza astfel ca una dintre marile

provocari ale viitorului pentru mentinerea vietii pe Pamînt va fi problema apei dulci.

Principala cauza care a condus la criza apei dulci pe Pamînt în contexul crizei ecologice

este omul cu necesitatile sale crescînde care a determinat dezvoltarea fara precedent a

tehnologiilor în toate domeniile de dezvoltare economica, politica, socio-culturala si

spirituala. Acest lucru a determinat o serie de crize în dezvoltarea societatii omenesti, iar

gradul de severitate al stresului provocat de acestea a crescut din ce în ce mai mult (fig. 1).

Subliniem în primul rînd cresterea numarului de locuitori de la 1 la 6 miliarde în secolul trecut

(fig. 2), cu previziunea de a se ajunge la 9-10 miliarde în anul 2050 (Ramade, 2002). Acest

lucru a avut drept urmare cresterea consumului de apa în conditiile în care resursele au ramas

neschimbate sau s-au diminuat. Mai grava este degradarea calitatii apei datorita activitatilor

de productie, ajungîndu-se astazi la modificari grave, practic ireversibile ale apei din multe

ecosisteme acvatice continentale dar chiar si din pînza de apa freatica unde timpul de reciclare

si înlocuire este de ordinul sutelor de ani. Acest lucru poate constitui factorul principal care sa

stopeze si sa prejudicieze grav dezvoltarea societatii omenesti. Astazi se cunoaste de exemplu

ca dezvoltarea economica viitoare a Chinei poate fi profund influentata de poluarea cu azotati

si azotiti a pînzei de apa freatica. Urmare a aceleiasi cauze se cunosc numeroase procese

grave care influenteaza cantitatea si calitatea apei pe Pamînt, cum ar fi poluarea accentuata a

mediului acvatic, efectul de sera, mineritul, defrisari masive, drenari etc. Toate acestea se

manifesta la nivel continental sau pe toata suprafata Pamîntului, determinînd în final

schimbarile climatice la nivel global, tot mai evidente în ultimul timp. Mentionam si

fluctuatiile periodice ale climatului cu succesiunea de glaciatiuni si interglaciatiuni, asa cum

se cunosc din evolutia Pamîntului (Botnariuc, 2003), care contribuie la rîndul lor la modificari

si la nivelul ecosistemelor acvatice.

Fisiere in arhiva (2):

  • Hidrobiologie
    • curs hidrobiologie - partea I.pdf
    • curs hidrobiologie - partea II.doc