Hidrobiologie

Apa este leagănul vieţii. Apariţia vieţii a fost legată de apă.

În apă viaţa este reprezentată de microorganisme, plante şi animale, care poartă numele de hidrobionţi.

Oceanele, mările, lacurile, râurile, apele subterane, gheţurile veşnice etc. formează hidrosfera şi reprezintă cel mai vast mediu de viaţă al Terrei, ocupând peste 70% din suprafaţa globului, astfel că, pe bună dreptate Pământul a căpătat numele de planeta albastră.

Apa este în continuă mişcare, de la o sursă la alta şi chiar în cadrul aceleeaşi surse.

Apa constituie un adevărat vehicul de legătură, asigurând schimbul de substanţă şi energie între diversele subsisteme ale geosistemului planetar, integrându-le funcţional.

Ciclul hidrologic cuprinde două verigi: cu circuit închis (mic), şi deschis (mare):

circuitul închis sau mic: ocean-atmosferă-ocean;

circuitul deschis sau mare: ocean- atmosferă- uscat-ocean.

Hidrosfera este formată din trei subsisteme:

oceanic

continental

glaciar

Apa de pe toată Terra, de la suprafaţă până la abisurile oceanelor este populată de organisme organizate în populaţii, specii şi biocenoze, care formează hidrobiosul.

Mările şi oceanele lumii conţin circa 1,560 miliarde de Km3 de apă, în care se produc anual 56,4 miliarde de biomasă animală şi 550 miliarde de tone de biomasă vegetală.

Din această cantitate de biomasă vie, omul exploatează astăzi mai puţin de 0,001%.

Hidrosfera constituie un mediu aparte, cu caracteristici proprii, cu o evoluţie şi o problematică particulară, care formează un obiect de studiu bine conturat – hidrobiologia.

Limnologia, care a abordat studiul apelor continentale sau inferioare;

Oceanologia studiază mările şi oceanele şi se împarte în Oceanografie şi Oceanologie.

Oceanografia reprezintă studiul fizic al mărilor oceanice orientat în special asupra genezei şi dinamicii maselor de apă.

Oceanologia se ocupă cu studiul complex al organismelor acvatice şi al fenomenelor biologice, în strânsă corelaţie cu mediul de viaţă.

Freatologia se ocupă cu studiul apelor subterane sau freatice.

Telmatologia se ocupă cu studiul mlaştinilor de dferite tipuri.

Potamologia se ocupă cu studiul râurilor.

Glaciologia se ocupă cu studiul gheţarilor şi al zăpezilor veşnice.

TIPURILE DE APĂ

Apa în natură nu este peste tot la fel. Deosebim mai multe tipuri de apă:

apa accesibilă, cantitatea de apă din sol care poate fi absorbită prin sistemul radicular de către plante;

apa convenţional curată, apa uzată care îndeplineşte condiţiile de calitate pentru a fi descărcată în emisari fără a fi tratată;

apa coprozoică, apa fecaloid menajeră, în care procesele de descompunere a substanţelor organice nu au început;

apa cosmică, provenită din spaţiile cosmice prin intermediul meteoriţilor care cad pe Terra;

apa curativă, cu proprietăţi fizico-chimice bine determinate, care are acţiune fiziologică asupra organismului uman (apele minerale medicinale);

apa de sedimentaţie, de origine marină rămasă în roci din timpul proceselor de sedimentare sau care a pătruns după acestea; se numeşte apă singenetică sau epigenetică (sinonimă cu apa fosilă);

apa de tip vados, apa de infiltraţie care circulă prin porii şi crăpăturile scoarţei, îmbibând straturile de roci nesaturate, contribuind la formarea rezervelor de apă subterană;

apa de zăcământ, însoţeşte zăcămintele de petrol, bogate în materii organice provenite din descompunerea organismelor în fostele lagune şi bazine maritime (sinonimă cu apa fosilă).

apa fosilă, apa care a rămas în roci în timpul procesului de sedimentare;

apa freatică, apa subterană care saturează complet spaţiile poroase ale rocilor sau ale depozitelor geologice;

apa gravifică, pelicula de apă care se găseşte în porii şi fisurile mari ale rocilor. Se deplasează sub acţiunea gravitaţiei urmând legile hidrodinamice, dizolvă rocile;

apa juvenilă = apa magmatică, apa provenită din condensarea subterană a vaporilor rezultaţi prin procesul degazeificării magmelor vulcanice. Când apare la suprafaţă este considerată apă minerală; conţine multe săruri minerale şi gaze dizolvate;

- apa legată, apa din celulele plantelor care este reţinută cu forţe mari şi nu poate fi extrasă prin presare. Nu dizolvă substanţele şi îngheaţă la temperaturi scăzute – 10° C;

- apa liberă, apa din celule, care este reţinută de forţe mici. Poate fi scoasă prin presare, dizolvă substanţele şi îngheaţă între 0° şi - 10° C;

apa meteorică, apa care cade sub formă de precipitaţii;

apa peliculară, pelicula de apă care înconjură granulele minerale din sol şi se menţine prin forţele electromoleculare; poate fi: stabil legată, când nu dizolvă substanţele şi nu conduce curentul electric şi labil legată, când dizolvă foarte puţin sărurile minerale;

apa salmastră, amestec de ape dulci şi marine (în golfuri, lagune);

apă catarobă, apă foarte curată, cu puţine substanţe organice: apele pluviale, apele subterane şi cele tratate în prealabil pentru băut (prin clorizare, ozonizare, filtrare);