Microbiota Normala a Mamiferelor

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Microbiota Normala a Mamiferelor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 22 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Biologie

Extras din document

Deşi organismele animale sunt sterile în cursul vieţii intrauterine, imediat după naştere sunt colonizate progresiv de un număr mare de microorganisme, care se localizează pe suprafaţa corpului şi a diferitelor mucoase, în special pe traiectul digestiv. Numărul microorganismelor la omul adult este apreciat la 1014 celule, cu un grad de mărime peste numărul total al celulelor organismului uman (1013), cea mai mare parte fiind localizate în sistemul digestiv.

Microorganismele asociate organismului animal şi uman aparţin la două categorii majore:

1) Microbiota normală sau asociată este reprezentată de microorganisme indigene sau autohtone. Asocierea lor cu microorganismele a fost stabilită în cursul evoluţiei comune şi sunt reprezentate de bacterii, microfungi şi protozoare. Deşi de la copiii sănătoşi au fost izolate şi cultivate mai multe virusuri, Reed şi colab. (1974) consideră că în mod normal nu există virusuri asociate.

2) Microorganismele străine sau alohtone provin din mediul extern (aer, sol sau de la alte animale). Unele pot fi patogene. Frecvent sunt numai în tranzit, tară să contribuie semnificativ la activitatea microbiotei normale, la ale cărei condiţii nu se pot adapta.

O situaţie particulară o prezintă microbiota gastrointestinală. Un microorganism poate fi autohton pentru un anumit segment şi alohton pentru altul pe care îl tranzitează după ce s-a desprins de habitatul său natural.

Colonizarea şi succesiunea asociaţiilor de microorganisme la organismul uman

Colonizarea microbiană a tuturor suprafeţelor externe şi a unora interne ale organismului începe la naştere. Procesul este, de regulă, benefic atât pentru microorganisme cât şi pentru gazdă, în sensul că fiecare furnizează ceva esenţial celuilalt şi primeşte în schimb ceva esenţial.

Fătul este steril in utero, dar se infectează în cursul trecerii prin vagin şi organele genitale externe materne şi de la orice sursă din mediu, la care este expus.

În cursul procesului de colonizare, multe microorganisme contaminante mor şi dispar, deoarece nu se pot adapta. Totdeauna există unele specii-pionier care se stabilizează, aderă la diferite substraturi sau se divid cu o rată superioară decât cea a eliminării. La sugarul hrănit la sân, primele bacterii care apar în sistemul digestiv aparţin g. Lactobacillus, urmat după 1-2 zile de Bifidobacterium, care devine predominant numeric. Ulterior se instalează alte specii facultativ anaerobe (E. coli, S.faecalis).

Modificarea majoră a microbiotei, la toate animalele studiate, este asociată cu tranziţia la alimente solide, când apar bacterii strict anaerobe (Bacteroides), în special în intestinul gros, iar proporţia celor facultativ anaerobe scade progresiv.

Mecanismele colonizării sunt cunoscute. Colonizarea trebuie să învingă sistemele de eliminare mucociliare (care îndepărtează bacteriile nelegate de epitelii), fluxul unidirecţional al lichidelor pe suprafaţa epiteliilor şi activitatea peristaltică a tubului digestiv, turnover-ul celulelor epiteliale senescente, sistemele imunitare locale, variaţiile pH şi ale potenţialului redox, agenţii antimicrobieni nespecifici ai gazdei, competiţia cu alte microorganisme etc.

S-a semnalat existenţa unei anumite asemănări antigenice între suprafaţa celulei microbiene şi mucusul sau mucoasa intestinală, în care ocupă un habitat.

Aderenţa are un caracter de specificitate, în sensul că epiteliile situate în diferite localizări anatomice leagă specii bacteriene diferite.

Aderenţa bacteriană este, de regulă, funcţia adezinelor bacteriene, care se leagă de receptorii complementari de pe suprafaţa celulelor epiteliale ale gazdei, care se leagă de receptorii glicoproteici sau glicolipidici de pe suprafaţa epiteliilor.

Aderenţa trebuie să învingă mecanismele de apărare ale gazdei:

- producerea de Ig A din secreţii (slgA);

- sinteza lizozimului;

- sinteza de analogi ai receptorilor specifici, care se combină cu suprafeţele de legare bacteriană, neutralizându-le capacitatea de aderenţă;

- efectul antibacterian al bilei neconjugate, care explică numărul mic al bacteriilor din intestinul subţire;

- producerea de către gazdă, a unor proteine care leagă Fe, creind un deficit de Fe pentru bacterii;

- existenţa unor situsuri anatomice favorabile pentru unele microorganisme (pH, potenţial redox).

Microbiota normală a tegumentului. Pielea nu oferă condiţii favorabile dezvoltării microorganismelor, deoarece este expusă unor variaţii extreme de temperatură, umiditate, dezinfectanţi chimici (săpun, şampon). De aceea, populaţia microorganismelor este mai mică şi mai simplă comparativ cu alte situsuri corporale. Totuşi, numeroase bacterii îşi stabilesc rezidenţa permanentă pe suprafaţa pielii. Iu plus, se produce şi o colonizare tranzitorie cu o diversitate de microrganisme din mediul extern şi cu microorganisme endogene.

Suprafaţa pielii este foarte heterogenă. Sunt arii uscate şi fără păr (palme, tălpi), arii cu o mare densitate a glandelor sudoripare (regiuni axilare, inguinale, perianală), arii bogate în glande sebacee (fruntea, pliurile nazolabiale).

Fisiere in arhiva (1):

  • Microbiota Normala a Mamiferelor.docx