Nevertebrate

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Nevertebrate.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 123 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Biologie

Extras din document

INTRODUCERE

Zoologia este una dintre ramurile principale ale ştiinţelor biologice, care se ocupă de studiul animalelor (de la gr. zoon = animal şi logos = vorbire).

Până prezent au fost descrise formal aproximativ 2 milioane de specii de animale. Descoperirea continuă de noi specii arată că această cifră este încă departe de adevăr, unii autori evaluând fauna actuală totală pe glob la 5 milioane de specii (Milennium Ecosystem Assessment). Pentru a face ordine în lumea animală, a apărut necesitatea elaborării unui sistem de clasificare a speciilor şi grupelor de animale. Primele clasificări ale animalelor aveau la bază aspectul practic sau aspectul imediat al formelor, fără a se ţine cont de legăturile de rudenie dintre grupe (sisteme artificiale). Cel mai pragmatic sistem de clasificare ar fi acela care împarte toate organismele vii în comestibile şi necomestibile. Ulterior a apărut necesitatea elaborării unor sisteme de clasificare mai ştiinţifice, mai apropiate de realitatea obiectivă, pe baza unor criterii filogenetice şi în contextul evoluţiei organismelor în decursul istoriei (sisteme naturale). Întocmirea unui astfel de sistem se bazează pe stabilirea caracterelor de asemănare şi pe aprecierea caracterelor diferenţiale dintre specii şi dintre categoriile mai mari de grupe de specii.

Sistematica (de la cuvântul grecesc latinizat systema = sistem, în sensul de sistem de clasificare), atât cea zoologică cât şi cea botanică, poate fi definită drept ştiinţa care se ocupă cu diversitatea lumii vii şi cu stabilirea relaţiilor de rudenie dintre organisme. Ea poate fi astfel opusă biologiei generale, ştiinţa fenomenelor generale ale vieţii sau a caracterelor comune tuturor vieţuitoarelor. Sistematica include toate ramurile comparative ale biologiei (morfologia şi anatomia comparată, fiziologia şi embriologia comparată, paleontologia etc.). În mod concret însă, sistematica se ocupă cu descrierea, ordonarea şi clasificarea speciilor.

Uneori pentru ştiinţa clasificării organismelor vii se foloseşte şi termenul de taxonomie (de la gr. taxis = aranjare, stabilire, ordonare; nomos = lege, regulă), care este considerat de unii oarecum echivalent cu sistematica. Totuşi, cei doi termeni nu sunt întrutotul identici.

Conform definiţiei date de G.G. Simpson (1961), sistematica este „studiul ştiinţific al felurilor şi diversităţii organismelor şi a tuturor relaţiilor dintre ele”, taxonomia este „studiul teoretic al clasificaţiei, incluzând bazele, principiile, procedurile şi regulile sale”, iar clasificaţia zoologică este „aranjarea în ordine a animalelor în grupe, pe baza relaţiilor şi asemănărilor dintre ele”.

E. Mayr (1969) redă pentru sistematică definiţia lui Simpson, fără a o analiza sau discuta, iar taxonomia o defineşte drept „teoria şi practica clasificării organismelor”. Deci după părerea ambilor autori amintiţi, taxonomia este ştiinţa principiilor clasificării, iar sistematica este clasificarea ştiinţifică a animalelor pe baza principilor enunţate de taxonomie.

Diferitele forme de animale care există sau care au existat în istoria lumii vieţuitoarelor provin unele din altele, trecând prin procese de complicare a organizării şi de adaptare la mediul extern. Prin urmare, între toate speciile există legături de rudenie mai apropiate sau mai îndepărtate. Stabilirea acestor legături dintre grupele de animale, precum şi studiul evoluţiei acestor grupuri, ca ramuri ale arborelui genealogic al animalelor, se numeşte filogenie (de la gr. filon = trunchi; genesis = formare, naştere). Numai pe baze filogenetice se poate stabili o clasificare cu adevărat ştiinţifică a vieţuitoarelor (clasificare filogenetică). Emil Racoviţă (1929) defineşte taxonomia drept „filogenie aplicată”. Definiţia dată de Racoviţă se aplică de fapt sistematicii, care este clasificarea ştiinţifică (deci filogenetică) a organismelor vii.

Ontogenia (de la gr. onta = fiinţă; genesis = formare), care se ocupă cu studiul stadiilor de dezvoltare ale vieţuitoarelor, joacă un rol important în stabilirea legăturilor filogenetice între grupurile mari de animale deoarece „ontogenia este o recapitulare a filogeniei”.

Deoarece mai bine de 90% dintre speciile de animale au dispărut în decursul istoriei geologice a Pământului, legăturile filogenetice dinte animalele actuale sunt puse în evidenţă prin intermediul dovezilor paleontologice, sub formă de fosile.

Este ştiut că vieţuitoarele se împart în două mari categorii: plante şi animale. La prima vedere este uşor de deosebit o plantă de un animale: plantele sunt fixate în pământ prin rădăcini, sunt în general de culoare verde datorită clorofilei, nu au sensibilitate, nu se mişcă, au în constituţia lor celuloză, se hrănesc prin asimilaţie clorofiliană. Animalele, din contra, sunt sensibile, sunt mobile, având organe caracteristice pentru acest scop (cili, picioare, aripi, înotătoare etc.), se hrănesc numai cu substanţe organice, nu au celuloză (exceptând tunicierii care conţin tunicina cu o compoziţie chimică apropiată compoziţiei celulozei

Clasificarea zoologică reprezintă ordonarea animalelor în grupuri de mărimi sau importanţă diferite (categorii sistematice) pe baza gradului lor de înrudire.

Regnul

Subregnul

Încrengătura (filumul)

Subîncrengătură

Supraclasă

Clasa

Subclasă

Supraordin

Ordinul

Subordin

Suprafamilie

Familia

Subfamilie

Genul

Subgenul

Specia

Subspecia

Categoriile taxonomice marcate cu bold nu pot lipsi din clasificare, fiind obligatorii. Adeseori însă, în studiul grupelor se proliferează subgrupuri distincte, astfel încât toate categoriile obligatorii se pot împărţi în subcategorii (subîncrengături, subclase, subordine, subfamilii, subgenuuri etc.). De asemenea, în cazul unor unităţi care au afinităţii mai mari între ele se pot folosi anumite supracategorii (supraclasă, supraordin, suprafamilie). Există şi aşa zisele categorii „neutre”,care pot fi plasate la nivele diferite ale sistemului (diviziunea, subdiviziunea, cohorta, secţia, tribul, grupa, varietatea, rasa, natio, forma etc.).

Specia este unitatea taxonomică esenţială pe baza căreia se construiesc, pe cale sintetică, grupele aparţinând categoriilor taxonomice superioare. În prezent nu există încă o definiţie unanim acceptată a speciei.

Până spre sfârşitul sec. XVIII-lea se credea că vieţuitoarele sunt creaţia divinităţii, că ele sunt şi vor rămâne neschimbate până la sfârşitul lumii. Vieţuitoarele fiind considerate entităţi fixe, neschimbătoare, nu se punea la îndoială existenţa unei limite precise între specii, ci numai problema de a le cunoaşte, a le denumi şi a le cataloga. În 1809 J.B. Lamarck arată în lucrarea Philosophie Zoologique că vieţuitoarele nu au fost întotdeauna aşa cum sunt astăzi. Ele au apărut în mod spontan, din timpuri foarte îndepărtate, sub forme foarte simple şi s-au transformat treptat, au evoluat şi s-au perfecţionat, acest proces fiind şi astăzi în continuă dezvoltare. În 1859 apare monumentala operă a lui Ch. Darwin, Originea speciilor, care, alături de alte opere importante ale aceluiaşi autor, au fost hotărâtoare pentru victoria concepţiei transformării şi evoluţiei vieţuitoarelor. Dar, odată cu victoria concepţiei evoluţioniste s-a pus în discuţie tot mai insistent problema existenţei reale a speciilor. S-a spus că dacă vieţuitoarele se transformă necontenit şi apar mereu forme noi, atunci cum se pot pune limite între specii? Noţiunea de specie corespunde unei realităţi obiective.

Fisiere in arhiva (1):

  • Nevertebrate.doc