Poluarea

Solul este stratul de la suprafaţa pământului, afânat, moale, friabil, care împreună cu

atmosfera constituie mediul de viaţă al plantelor. Solul s-a format din roci, sub influenţa factorilor

pedogenetici: climă, microorganisme, vegetaţie, relief.

Durata de generare este mare, astfel încât pentru a se forma pe cale naturală 3 cm de sol sunt

necesari 300 - 1000 de ani, iar pentru 20 cm, 70000 de ani.

Solul, natural sau modificat de om, se caracterizează printr-o compoziţie organo-minerală

complexă. El apare constituit din trei categorii de substanţe, corespunzătoare celor trei stări de

agregare ale materiei:

- substanţe solide, care constituie faza solidă sau materia solidă a solului.

- apa încărcată cu substanţe solubilizate şi coloidal dispersate, care reprezintă faza lichidă

solului;

- aerul (cu conţinut de azot, oxigen, dioxid de carbon, alte gaze, vapori de apă), care

formează faza gazoasă solului.

Din cuprinsul acestui complex natural mai face parte şi lumea vie (a mezofaunei şi

microorganismelor), care este agentul principal al transformărilor ce au loc în sol.

Compoziţia chimică a solului este în continuă schimbare, prin procese rapide, sau lente de

pedogeneză, cu implicaţii asupra ecosistemelor.

Solul poate îndeplini următoarele roluri:

- suport mecanic ce permite fixarea plantelor;

- sursă de săruri minerale, gaze şi apă pentru plante;

- participare la circulaţia apei şi a altor elemente în natură;

- purificare a naturii, prin proprietăţile lui de adsorbant şi neutralizant al poluanţilor;

- depozit şi sursă regenerabilă de energie fosilă, prin fitomasa transformată în humus;

Poluarea solului

Poluarea solului reprezintă orice acţiune care dereglează funcţionarea normală a solului.

Solul fiind un sistem mult mai complex decât aerul şi apa, poluarea îi afectează proprietăţile,

deci şi fertilitatea. În plus, poluanţii pot trece din sol în plante, apă, sau aer (fig.1), iar depoluarea

este un proces dificil, uneori chiar nerealizabil.

Fig.1 Surse de poluarea a solului

După natura factorilor poluanţi deosebim o poluare fizică, chimică şi biologică.

II. Tipuri de poluare a solului

A. Poluarea cu îngrăşăminte chimice

Utilizarea îngrăşămintelor chimice se bazează pe faptul că odată cu recolta sunt scoase din sol

cantităţi mari de elemente minerale nutritive pentru plante (N, P, K, Ca, Mg, alte oligoelemente).

Pentru refacerea productivităţii solurilor, elementele minerale nutritive trebuie reintroduse în

cantităţi echivalente cu cele scoase prin biomasa vegetală.

Cele mai utilizate îngrăşăminte chimice sunt:

- cu azot : azotatul de amoniu, azotatul de calciu, sulfatul de amoniu, ureea;

- cu potasiu: clorura de potasiu, azotatul de potasiu, fosfatul dublu de sodiu şi potasiu;

- cu fosfor: superfosfatul.

Acţiunea poluantă a îngrăşămintelor chimice comportă două aspecte:

- folosirea excesivă (suprafertilizarea) în scopul obţinerii unor randamente cât mai ridicate posibil;

- purificarea redusă a fertilizanţilor în procesul de fabricaţie (conţin impurităţi toxice).