Excel - Programe de Calcul Tabelar

Imagine preview
(8/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Excel - Programe de Calcul Tabelar.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 32 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Birotica

Extras din document

CAPITOLUL 6

PROGRAME DE CALCUL TABELAR

6.1 Programele de calcul tabelar – instrumente de sprijinire a deciziilor

Programele de calcul tabelar sunt produse program integrate ce cuprind facilităţi de lucru cu tabele, baze de date, diagrame, simulări etc. Aceste programe au fost concepute pentru a prelua cea mai mare parte a activităţilor de rutină din sarcina “funcţionarilor” din diverse domenii, cărora le rămâne doar partea creativă (definirea prelucrărilor, elementele de grafică şi formatare etc.). Spre deosebire de limbajele de programare propriu-zise, aceste produse sunt special concepute pentru a fi manevrate de utilizatorii neinformaticieni. Tehnica programării este redusă la minimum posibil, o aplicaţie creată cu un astfel de produs având o flexibilitate deosebit de ridicată. Iniţial pentru aceste programe a fost folosit termenul de “spreadsheet” ( spread – întindere, foaie, desfăşurare, centralizator; sheet- schemă, diagramă, tabel), ulterior apărând şi alţi termeni precum worksheet, tableur etc.

Un pachet de calcul tabelar performant trebuie să asigure următoarele cerinţe minimale:

 posibilitatea de lucru simultană cu mai multe tabele;

 posibilitatea căutărilor, de la rezultatul unui calcul, la valorile care l-au generat; folosirea comenzilor şi funcţiilor de editare şi formatare;

 posibilitatea reprezentării grafice a datelor din tabele şi de definire a obiectelor de tip grafic;

 folosirea funcţiilor predefinite pentru efectuarea unei game variate de operaţii (calcule matematice, statistice, financiare, căutări etc.);

 organizarea şi gestionarea datelor în baze de date (sortare, interogare, filtrare etc.);

 utilizarea scenariilor pentru estimarea rezultatelor;

 apelarea componentei VBA (Visual Basic for Applications) în generarea aplicaţiilor;

 posibilitatea utilizării procedurilor de înglobare şi legare prin DDE (Dynamic Data Exchange) şi prin OLE (Object Linking and Embedding) precum şi a celor de import /export de la /către alte aplicaţii .

Componenta principală într-o aplicaţie realizată cu un program de calcul tabelar îl reprezintă foaia de calcul (worksheet), care trebuie privită ca un centralizator “uriaş” cu linii şi coloane, la intersecţia cărora sunt celulele în care se introduc date, formule şi funcţii. Fiecare celulă se identifică cu ajutorul unei adrese unice obţinută prin concatenarea identificatorului de coloană cu a celui de linie.

Deschiderea unei sesiuni de lucru Excel se realizează fie din butonul Start → Programs → Microsoft Office → Microsoft Excel, fie accesând pictograma de pe desktop, dacă a fost creată o “scurtătură” Excel. Ca rezultat, se deschide fereastra standard de lucru în Excel (figura 6.1). e suprafaţa de lucru, implicit, sunt disponibile bara meniu şi două bare cu instrumente (Standard şi Formatting) care asigură exploatarea facilităţilor prezente în toate componentele Microsoft. Sub aceste bare este plasată bara de formule care vizualizează, în stânga, în caseta de nume, adresa celulei curente sau numele simbolic atribuit unui domeniu (grup de celule), iar în dreapta conţinutul celulei (date, formule sau funcţii). Între aceste elemente sunt disponibile şi butoanele: = pentru a construi formule de calcul, X-Cancel pentru anularea introducerii şi restaurarea vechiului conţinut al celulei curente şi √ - Enter pentru confirmarea /acceptarea datelor introduse. Atunci când este lansat constructorul de funcţii în locul butonului = apare butonul fx. La activarea barei de formule, în locul casetei de nume este afişată caseta Paste Functions care poate fi consultată în vederea alegerii din lista subordonată ei a funcţiei dorite de utilizator pentru celula curentă.

Casetă cu adresa celulei active

Buton Zonă - conţinut celulă activă Bară meniu

Bară standard

Bară de formatare

Bară de formule

Zona Task Pane

Foaie de calcul

Celulă curentă

Etichetă

Figura 6.1 Fereastra EXCEL

Foaia de calcul (Worksheet) este o colecţie bidimensională de linii şi coloane. Foile de calcul sunt organizate în agende sau registre de lucru numite, la rândul lor, Book<n> (workbook). Începând cu versiunea Excel 7 într-un registru de lucru, implicit, sunt trei foi de calcul numite Sheet<n>, numărul maxim putând fi de 255. Adăugarea de noi foi de calcul în registrul de lucru curent se realizează din meniul Insert folosind opţiunea Worksheet.

O foaie de calcul are 256 de coloane identificate cu ajutorul literelor de la A la IV (A,B,..,Z, AA, AB,..,AZ, BA,BB,...,BZ,....,IA,…IV) şi 65536 de linii identificate cu ajutorul cifrelor. Celulele obţinute la intersecţia coloanelor cu liniile se reperează cu ajutorul adreselor. La rândul lor adresele de celule pot fi relative şi absolute. Cele relative sunt implicite şi se modifică automat în formule şi funcţii sau în operaţiunile de copiere sau mutare în zona destinaţie stabilită de utilizator. Acest tip de adrese se obţine prin combinarea simplă a codurilor de coloană cu a celor de linie (de exemplu, A1, BD23, IV65536). Adresele absolute se stabilesc explicit de către utilizator prin plasarea semnului $ înaintea codului de coloană şi a celui de linie (de exemplu, $A$1, $BD$23, $IV$65536). Avantajul adreselor absolute constă în faptul că la copiere sau mutare ele nu se modifică. O combinaţie a acestor două tipuri de adrese o reprezintă adresele mixte (combinate) în care numai una dintre coordonate se modifică, la copiere sau mutare, în funcţie de zona destinaţie (de exemplu, $A$5, $BD$23).

Când aceeaşi operaţie urmează a fi aplicată asupra unui ansamblu de celule, pentru creşterea vitezei de lucru, la regăsirea şi scrierea formulelor, ele sunt grupate într-un domeniu (range). Domeniile la rândul lor pot fi contigue (când celulele sunt adiacente /înlănţuite) sau necontigue (când celulele nu sunt conectate /învecinate). În primul caz operatorul de referire (numit operator de domeniu) este caracterul două puncte(exemplu: domeniul A3:E25) .În cel de al doilea caz operatorul de referire (numit operator de reuniune) este caracterul virgula (de exemplu, domeniul A3, F5, N3). Pentru referirea tuturor celulelor de pe anumite rânduri sau coloane domeniul se precizează astfel 5:7 (toate casuţele de pe rândurile de la 5 la 7) sau D:F (toate căsuţele de pe coloanele D la F). Pentru referirea unei celule din altă foaie de calcul a aceluiaşi registru adresa celulei va fi precedată de semnul ! şi numele foii (Sheet3!B5; Primarii!G2). Dacă foaia de calcul este din alt registru, adresa va conţine numele registrului între paranteze pătrate, numele foii de calcul şi adresa precedată de ! ([Adm-Publ]Curs!A20; [Sit-Imp]Cladiri!B23]). Celula în care este plasat prompterul sistem se numeşte celulă curentă sau activă şi este evidenţiată printr-un chenar trasat cu o linie îngroşată.

Fisiere in arhiva (1):

  • Excel - Programe de Calcul Tabelar.doc