Burse - Curs 5

Pentru derularea relaţiilor financiare privind achiziţionarea de titluri sau vânzarea de titluri, trebuie să existe o societate financiară de intermediere, denumită generic „Societate De Servicii Şi Investiţii Financiare”. Această societate poate executa operaţiuni pe piaţa bursieră în nume propriu sau în numele clienţilor. Astfel, pentru a putea funcţiona, societatea are nevoie de un aviz din partea CNVM-ului (Comisia Naţională A Valorilor Mobiliare) şi trebuie să îndeplinească condiţiile cerute privind limita de C8 şi natura acţionariatului.

Pentru achiziţionarea sau vânzarea de titluri financiare, clientul se poate adresa şi unei societăţi financiare, care nu este recunoscută ca brocker în ringul bursei, dar aceasta la rândul său trebuie să se adreseze în final tot unui brocker recunoscut.

Avantajul colaborării directe cu o societate recunoscută de brockeraj, este dat de natura serviciilor şi de consultanţa pe care această societate o acordă.

Pentru a se trece la realizarea de operaţiuni financiare este necesar să se stabilească o relaţie între societăţile de intermediere şi client. Această relaţie se stabileşte în urma deschiderii unui cont al clientului la societatea bursieră sau la societatea financiară. Astfel, contul clientului poate fi de trei feluri:

1. Cont deschis la cerere – ne aflăm în situaţia în care clientul cere expres deschiderea unui cont pentru efectuarea viitoarelor tranzacţii;

2. Cont nespecificat – deşi clientul nu a cerut deschiderea unui cont, datorită intenţiei de colaborare pe care şi-a manifestat-o cu societăţile de valori mobiliare, i se deschide un cont din oficiu;

3. Cont discreţionar – apare în situaţia în care clientul derulează tranzacţii importante şi acordă brocker-ului posibilitatea să efectueze până la o anumită sumă de operaţiuni în numele clientului, în scopul realizării de câştiguri.

Indiferent de natura contului deschis de client, relaţia intermediar-client are la bază existenţa unui comision, care recompensează societatea de intermediere pentru serviciile efectuate.

ORDINELE DE LA BURSĂ

Iniţierea unei tranzacţii bursiere are la bază transmiterea unui ordin bursier.

Un ordin bursier, de fapt, reprezintă un act decizional, luat de investitor cu scopul de a vinde sau cumpăra acţiuni pentru realizarea de câştig. Astfel, ordinele bursiere pot fi standardizate sau nestandardizate, şi se transmit prin trei modalităţi principale:

1. prin prezenţa investitorului la sediul Societăţii De Intermediere;

2. prin transmiterea unui formular tipizat completat;

3. prin mijloace economice: mail, telefon.

Oricum ar fi, ordinele bursiere trebuie să conţină o serie de elemente obligatorii, şi anume:

- cantitatea de titluri cumpărate sau vândute;

- preţul de exercitare (execuţie) a ordinului;

- perioada de valabilitate;

- data la care a fost emis;

- tipul ordinului.

TIPOLOGIA ORDINELOR BURSIERE

Ordinele bursiere sunt de patru mari categorii:

1. Ordinul La Piaţă;

2. Ordinul Limită;

3. Ordinul Stop;

4. Ordinul Stop-Limită.

1. Ordinul La Piaţă – este un ordin prin care agentul de intermediere trebuie să execute imediat operaţiuni cuprinse în ordin la cel mai bun preţ existent pe piaţă în acel moment. Astfel, pentru ordinul de vânzare, cel mai bun preţ semnifică cel mai mare preţ existent pe piaţă la acel moment. Pentru ordinul de cumpărare cel mai bun preţ semnifică cel mai mic preţ existent pe piaţă la momentul respectiv. Dacă cumva brocker-ul nu reuşeşte să obţină cel mai bun preţ existent pe piaţă în momentul transmiterii ordinului, atunci el trebuie să suporte diferenţa (suma pe care clientul a pierdut-o), pentru lipsa lui de reacţie.

2. Ordinul Limită – este un ordin care dă posibilitatea intermediarului să deruleze operaţiuni financiare de vânzare-cumpărare, cu o anumită limită. Astfel, nu poate vinde un titlu, în cazul unui ordin de vânzare, fără a primi minim suma specificată (Ex: ordin de vânzare = 27.000  nu poţi vinde sub 27.000) şi, de asemenea, nu poate cumpăra un titlu, în baza unui ordin de cumpărare, decât plătind maxim suma specificată.

3. Ordinul Stop – sunt ordine care dau posibilitatea derulării de operaţiuni cu ordine de vânzare sau de cumpărare, stabilind o limită la care operaţiunea se lichidează (Ex: cumpăr cu 25.000 şi văd că scade. Dau Stop la 25.000 şi îl vând la 26.000).

4. Ordinul Stop-Limită – este un ordin prin care se execută o operaţiune financiară, în baza unui ordin de vânzare sau cumpărare şi care, deşi are un interval de derulare sau de execuţie a operaţiunii, acest interval este mărginit în ambele sensuri.

În afara de aceste patru mari categorii de ordine, mai există şi o serie de ordine combinate:

- totul sau nimic (Ex: 100 titluri – 27.000; găseşti 50  operaţiunea nu se poate realiza);

- dint-o dată sau renunţăm;

- vinde şi cumpără.

Un rol important în cadrul pieţei bursiere îl are modalitatea de execuţie a ordinelor. Astfel, există mai multe criterii care stau la baza execuţiei ordinelor:

- Criteriul re preţ – vor fi executate cu prioritate ordinele de cumpărare la un preţ mai mare şi ordinele de vânzare la un preţ mai mic. Dacă există egalitate în baza acestui criteriu (ordine la acelaşi preţ), se apelează la criterii sumplimentare, care pot fi:

- Criteriul precedenţei, în funcţie de timp – vor fi executate ordinele, ţinându-se cont de momentul transmiterii acestora;

- Criteriul volumului – vor fi exercitate ordinele, ţinându-se cont de valoarea lor numerică şi valoarea lor bănească, cu alte cuvinte, vor fi exercitate ordinele care au volum mai mare;

- Criteriul proratei – urmăreşte exercitarea tuturor ordinelor, proporţional cu valoarea lor (exercităm 30% dintr-un ordin, 20% din altul, etc.).