Burse de Valori

Bursa joaca un rol esential in economia moderna: ca piata titlurilor financiare, ea asigura - alaturi de alte componente ale "economiei simbolice" (financiare) - desfasurarea neintrrupta a circuitului economic, functionarea "economiei reale". Ca atare, institutiile si activitatea acestei piete prezinta o importanta publica - nationala si internationala - si fac obiectul unor reglamentari legale corespunzatoare.

O trecere in revista a experientei din tarile dezvoltate arata ca sistemele institutionale ale economiei financiare difera - uneori considerabil - de la o tara la alta;in acelasi timp, eIista o serie de trasaturi comune, atit in planul conceptiei de ansamblu, cit si in ceea ce priveste solutiile practice adoptate, trasaturi ce descriu principalele modele ale pietei financire sI, respectiv, bursiere in lumea de azi.

1. Supravegherea pietei.

In ceea ce priveste conceptia prvind reglamentarea sI supravegherea pietei financiare, se pot evidentia trei abordari principale:

a) principiul separarii bursiere de activitatea financira; introdus in S.U.A. prin Legea privind titlurile financiare (Securities Act) din 1933 (cunoscuta ca Legfa Glass-Steagall) acest principiu instituie dreptul eIclusiv al societatilor financiare de a desfasura operatiuni pe piata primara si secundara titlurilor;

b) principiul bancii universale, adoptat in mai multe tari europene, care permite bancilor sa se angajeze in toate tipurilede operatiuni financiare, acestea jucind un rol preponderent pe iata bursiera;

c) abordarea mixta, caracteristica in tari ca Marea Britanie si Canada, conform careia activitatile bancare si cele financiare(de plasament) sunt cosderate ca fiind de natura diferita, fara sa fie impusa o separare institutionala a agentilor pietei.

In ultimul timp,aceasta delimitare are un caracter mai putin transant, tendenta fiind de universalizare a activitatii agentilor financir-bancari, fara sa se ignore totusi distinctia dintre functiile pe care acestia le indeplinesc pe piata creditului si, respectiv, piata titlurilor financiare.

In plan practic, prezinta relevanta modul concret in care este reglamentata activitatea agentilor pietei financiare.

Un prim model in acest sens - ce corespunde principiului bancii universale - este acela in care nu se creaza un sistem institutional special pentru reglamentarea si urarirea pietei titlurilor, functiile respective fiind asumate - in totalitate sau in cea mai mare parte - de organele de supraveghere bancara. Este cazul unor tari ca Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, LuIemburrg, Norvegia, Portugalia, Suedea si Elvetia. In acest model, o serie de atributii de reglamentare sI supravegere pot fi delegate burselor de valori (autoreglamentare), care stabilesc - prin statut si regulament - un cadru normativ strict privind tranzactiile bursiere. in unele azuri _ Finlanda, Germania, Elvetia - autoreglamentarea are un aracter foarte larg, rolul autoritatilor bancare fiind, in mod orespunzator, diminuat.

Un alt model este cel care presupune crearea unui sistem institutional specific pentru reglamentarea si supravegherea pietei financiare. Sustinatorii acestui model considera ca reglamentarea distincta a pietei titlurilor este justificata de natura diferita a activitatii financiare in raport cu cea bancara; in timp ce in domeniul bancar, functia principala a agentului economic (banca) este de a asigura valorificarea fondurilor ce-i sunt puse la dispozitie, in conditiile minimizarii riscurilor pentru deponenti,operatunile de plasament se bazeaza tocmai pe asumarea de riscuri mari, in scopul cresterii profitabilitatii activelor; ca atare, in acest din urma caz, obiectul supravegherii nu mai este - in principiu - modul de gestionare a fondurilor publicului, ci in masura in care agentul respectiv (societatea financiara) asigura informarea corecta a opiniei publice in legatura cu actiunile pe care le intreprinde si permite o transparenta perfecta in ceea ce priveste riscul.

Un sistem integrat de reglamentare cuprinde in mod tipic urmatoarele nivele de competenta: national (o legislatie speciala pentru titluri si operatiuni financiare);

ministerial sau paraministerial (un minister, o agentie sau un alt organism de stat cu atributii de reglamentare/supraveghere);

functional (organizatii - de regula cu caracter privat - de autoreglamentare a pietei, cum sunt bursele de valori).

In tari ca Franta, Grecia, Italia, Noua Zeelanda, Spania, Turcia si Marea Britanie, se respecta, in linii generale, acest model. In alte tari apar unele particularitati. Astfel, in Japonia, principalul organ de stat care asigura supravegherea pietei financiare este Ministerul de Finante, prin Biroul de Titluri Financiare; în SUA, Comisia pentru Titluri sI Operatiuni Financiare (The Securities and EIchange Commission, SEC) este competenta pentru operatiunile cu titluri si cele cu optiuni pe indice de bursa; in schimb, pentru operatiunile futures cu instrumente financiare si operatiunile cu optiuni, altele decit cele de competenta SEC, raspunde Comisia pentru Operatiuni Futures cu Marfuri (Commodity Futures Trading Commission, CFTC).

2.Autoritatea pietei

Rolul principal al autoritatii de supraveghere a pietei financiare reprezentata de unul sau mai multe organisme - este de a asigura protectia intereselor investitorilor, ale publicului in domeniul operatiunilor financiare. Din acest punct de vedere se urmaresc doua obiective de baza.

In primul rind impunerea unor norme de informare a publicului obligatorii pentru cei care participa la piata si inainte de toate pentru firmele ale caror titluri sunt tranzactionate. Dar obligatii specifice revin sI societatilor financiare care actioneaza pe piata primara si pe cea secundara, ca si institutiitor si mecanismelor prin care aceste titluri se negociaza (burse sau piete OTC). Este de remarcat faptul ca principiul director al supravegherii in acest domeniu este acel al transparentei perfecte si nu al valorii investitionale a titlului. Aceasta inseamna ca firmele care pun titluri in vinzare publica sa se conformeze intru totul cerintelor de informare prescrise de autoritatea pietei, in caz contrar ele nefiind admise la piata primara respectiv secundara.

Daca aceste conditii sunt insa indeplinite, revine investitorului sarcina sa analizeze oportunitatea plasamentului in titlurile respective si sa-si asume sau nu riscul afacerii.

Pe de alta parte, autoritatea pietei stabileste normele pentru activitatea profesionala a societatilor financiare si agentilor de bursa, astfel incit acestia sa-si indeplineasca atributiile cu stricta respectare a intereselor clientilor lor; in particular sunt interzise o serie de practici cu caracter fraudulos la care ar putea recurge societatile sau agentii de bursa pentru a obtine profituri prin deformarea realitatilor pietei sau folosirea in interes propriu a informatiilor confidentiale de care dispun (aceasta din urma situatie fiind cunoscuta sub denumirea din limba engleza de insider trading).

3. Definire si statut juridic.

Dincolo de diversitatea de modele nationale si de procesele de modernizare din ultima perioda, institutia in jurul careia graviteaza si in prezent intreaga piata bursiara este bursa propriu-zisa. Ca atare, cadrul legislativ din fiecare tara acodra o atentie speciala acestei institutii, reglementind obiectul ei de activitate, forma juridica, organizarea si functionare bursei.

In ceea ce privette definitia bursei de valori, intilnim in legislatia tarilor cu traditie bursiera abordari similare, dar cu diferite nuante in plan juridico-institutional sau functional.

Facind o sinteza a acestor abordari vom considera ca trasaturi definitorii ale bursei, urmatoarele: eIistenta unei piete pentru titluri financiare; localizarea tranzactiilor intr-un spatiu special destinat derularii acestora si dotat cu mijloace tehnice necesare; desfasurarea tranzactiilor pe baze concurentiale sI asigurarea accesului tuturor celor interesati la informatia bursiera; negocierea, incheierea si eIecutarea contractelor dupa o procedura consacrata, prin intermediul unor firme si persoane fizice specializate.

Din punctul de vedere al regimului juridic, bursa poate fi organizata, in principiu, ca o institutie publica sau ca o entitate privata.

Modelul bursei de stat, reglementata si organizata prin legi speciale, este ilustrat indeosebi in tarile de drept latin. in Franta, prin Codul Comercial din 1807 se consacra in domeniul bursier rolul central al autoritatii publice, aceasta fiind reprezentata in conducerea (managmentul) bursei print-un Comisar al Guvernului; agentii de bursa aveau (pina la reforma din 1988) calitatea de functionari publici si monopolul tranzactiilor. in Belgia,Legea privind operatiunile si titlurile financiare (1990) conserva traditia, stipulind ca bursele sint create prin Decret Regal si administrate de o persoana juridica de drept public, care nu urmareste scopuri lucrative; Decretul regal din 18 ianuaria 1991 este baza legala a Bursei de Valori Mobiliare de la BruIelles.