Piața bursieră - definitie, caracteristici, funcții

Curs
7/10 (1 vot)
Domeniu: Burse
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2598
Mărime: 31.06KB (arhivat)
Publicat de: Anton-Radu Biro
Puncte necesare: 0

Extras din curs

1. Definiție, istoric, premise

Pornind de la limbajul comun, denumirea de bursă reprezintă o alocație, iar din punct de vedere etimologic această denumire provine din limba greacă “bursa” semnificând săculeț cu bani.

Din punct de vedere economic, bursa reprezintă o piață unde au loc tranzacții bursiere după o anumită procedură reglementată.

Schimburile, tranzacțiile se cunosc din cele mai vechi timpuri și se efectuau, la început, sub forma de troc. Ulterior, regele Lidiei din Asia Mică a înlocuit trocul tradițional printr-un schimb de mărfuri contra unor piese din argint și aur.

În Mesopotamia apare pentru prima data sistemul de împrumut cu dobandă, la care apelau cei ce doreau să dezvolte o activitate comercială.

Câteva secole mai târziu, în Roma antică, apare categoria de publicani reprezentând comercianții abilitați de către senat ce aveau exclusivitate în colectarea impozitelor, aprovizionarea armatei, etc. Aceștia întemeiau societăți în comandită pe acțiuni numite societăți publicanorum, iar acțiunile acestor societăți se negociau în bazilici construite special în acest scop. Cei ce se ocupau de vînzarea acestor acțiuni se numeau argentari.

La aproximativ 1000 de ani după prăbușirea Imperiului Roman, această activitate de schimb apare la genovezi și la armatorii și comercianții venețieni care, pe durata unei călătorii, constituiau societăți pe acțiuni ce se dizolvau la sfârșit prin separarea părților cu care fiecare a contribuit.

Începând cu secolul XIV, în Franța, printr-o ordonanță a lui Filip cel Frumos este dată prima reglementare cu privire la schimbul organizat într-un anumit loc bine stabilit, schimbul realizându-se prin negocieri pe Podul cel Mare.

Tot în secolul 14, la Brouge negustorii veniți din îndepărtatele Indii își negociau mărfurile într-un han al familiei Van der Boursen, un local numit Hotel de Bourse în holul căruia se negociau periodic metale prețioase, hârtii de valoare etc. Pe frontispiciu, clădirea avea sculptate în piatră doi săculeți de bani, de unde și denumirea localului, care în secolele XIII-XIV a servit drept loc de întâlnire pentru negustori.

Ulterior, dezvoltarea comerțului a impus concomitent și piețe specializate de concentrare a cererii și ofertei pentru realizarea celui mai bun preț.

Dezvoltarea activității economice a determinat apariția în 1792 a primei burse în America la New York unde se negociau acțiuni ce se derulau sub un platan în fața unei clădiri din Wall Street.

În mai 1792 se semnează documentul “Barter Wood Agreement”.

În 1848 apare Bursa de la Chicago la intersecția celor două mari drumuri ce întretăiau America.

La noi în țară perioada de apariție a burselor a fost cea a anilor '60 - '70, când în economia românească a pătruns capitalismul sub forma incipientă a societăților în comandită pe acțiuni.

În 1920 - 1930 este dată prima lege privind organizarea burselor.

În esență, noțiunea de bursă indică locul de întâlnire a vânzătorilor și cumpărătorilor, în sensul unui spațiu de concentrare a cererii și a ofertei. Acest conținut rezultă din definițiile date în documentele de specialitate. Astfel, în legea română asupra burselor din 1929 (legea lui Virgil Madgearu) se arată: “bursele sunt instituții publice create în scopul de a reuni pe comercianți, industriași, producători, armatori și asiguratori în vederea negocierii valorilor publice și private, monedelor, devizelor, mărfurilor, închirierii vaselor și acoperirii riscurilor de tot felul".

Începand cu 1949, însă, bursele au fost desființate pânș dupa 1990.

În 1991 s-a permis înființarea de burse de mărfuri ca societăți pe acțiuni, iar o dată cu Legea nr. 52/1994 a fost reglementată piața bursieră cu componenta ei cea mai activă - piața de capital. Legea 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori definea bursa de valori astfel: “instituție cu personalitate juridică asigurând publicului prin activitatea intermediarilor autorizați sisteme, mecanisme, și proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă și echitabilă a tranzacțiilor cu valori mobiliare și care constituie piața oficială și organizată pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotă, conferind economiilor investite în ele garanția morală și securitate financiară prin măsurarea continuă a lichidității respectivei valori mobiliare.

Legea 129/2000 reglementează expres bursele de mărfuri. Ca urmare a analizelor întreprinse de numeroși specialiști în domeniu, s-a demonstrat că bursa este piața cea mai dezvoltată ce poate fi reglementată și permanent perfecționată.

Dinamismul vieții economice a demonstrat că însuși conceptul de bursă este într-o permanentă dezvoltare.

Cea mai sugestivă definiție data bursei este cea a lui Fernand Brendel - “Bursa este ultimul etaj al unei piețe care nu se mai închide și care cuprinde și domină întreaga activitate economică”.

Preview document

Piața bursieră - definitie, caracteristici, funcții - Pagina 1
Piața bursieră - definitie, caracteristici, funcții - Pagina 2
Piața bursieră - definitie, caracteristici, funcții - Pagina 3
Piața bursieră - definitie, caracteristici, funcții - Pagina 4
Piața bursieră - definitie, caracteristici, funcții - Pagina 5
Piața bursieră - definitie, caracteristici, funcții - Pagina 6
Piața bursieră - definitie, caracteristici, funcții - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Piata bursiera - definitie, caracteristici, functii.docx

Alții au mai descărcat și

Bursele de valori și rolul lor pe piața de capital

1. Premizele aparitiei bursei de valori. Pentru aparitia si dezvoltarea burselor de valori cu specializarea in adancime pe anumite domenii...

Funcționarea operativă a bursei de mărfuri

Capitolul1-Statutul bursei de mărfuri Cele mai importante elemente structurale ale funcţionării operative a unei burse de mărfuri sunt...

Bursa de valori

1.PIATA DE CAPITAL Piata de capital este termenul general folosit pentru a desemna piata in cadrul careia sunt vandute si cumparate instrumente...

Burse de Valori

I.1.1. Definitie. Clasificare Bursa reprezinta o culme a pietei, maturitatea, chintesenta ei. Dezvoltarea comertului începuta în timpuri...

Piața de capital și burse de valori

PIATA DE CAPITAL Concepte cheie Piata financiara Piata de capital Piata reglementata Piata primara; piata secundara Piete intermitente; piete...

Bursele de Mărfuri

1. Bursele de marfuri Bursele de marfuri sunt piete organizate, care asigura concentrarea cererii si ofertei pentru produse si servicii în...

Piața Bursieră în România

1.4. PIAŢA BURSIERĂ ÎN ROMÂNIA 1.4.1 SCURT ISTORIC După cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerţului" (1937), încă din 1839 apare ideea...

Burse - Cursurile 6 și 7

CARACTERISTICI GENERALE ALE OPŢIUNILOR OPŢIUNE = Contract care conferă deţinătorului său dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra sau de a vinde...

Te-ar putea interesa și

Indici Bursieri ai Bursei de Valori București

Capitolul I PIAŢA DE CAPITAL – PRINCIPALA COMPONENTĂ A PIEŢEI FINANCIARE 1.1. Concepte, definiţie, trăsături Sistemul financiar reprezintă...

Bursa de Mărfuri

INTRODUCERE Piaţa bursieră este rezultatul unui proces evolutiv îndelungat, produsul dezvoltării economiei de schimb, al pieţei. Aceasta şi-a...

Bursele internaționale

INTRODUCERE Aparitia si formarea burselor de marfuri este rezultatul procesului evolutiv firesc care a început în urma cu aproximativ 2000 de ani...

Relații comerciale internaționale și corespondență

CURSUL 1 MANAGEMENTUL RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE A. Aspecte generale ale managementului internaţional B. Funcţiile managementului...

Ai nevoie de altceva?