Bazele Teoretice privind Realizarea și Organizarea Sistemelor Informatice

2.1 Strategii de realizare şi organizare a

sistemelor informatice.

Evoluţia rapidă a tehnologiilor informaţionale şi extinderea domeniilor de

utilizare a informaticii au impus realizarea unor strategii de proiectare şi realizare a SI.

În prezent aceste strategii pot fi clasificate în modul următor:

1) În funcţie de rolul SI în cadrul USE se disting 3 categorii de strategii:

a) strategia ameliorativă;

b) strategia inovatoare;

c) strategia adaptivă.

Strategia ameliorativă urmăreşte automatizarea activităţilor şi operaţiilor care au

caracter repetitiv sau de rutină. Sistemele informatice, elaborate după asemenea

strategie, nu impun modificări în sistemul unităţii, au un grad redus de complexitate,

sunt lipsite de flexibilitate, nu folosesc personal numeros, iar timpul de implementare

este scurt.

Strategia inovatoare consideră că implementarea SI trebuie însoţită de schimbări

importante în organizarea şi funcţionarea sistemului USE. Aceste strategii presupun un

timp mai mare pentru realizarea noului sistem, mai multe cheltuieli, personal de înaltă

calificare, dar care asigură valorificarea facilităţilor oferite de calculator.

Strategia adaptivă se bazează pe principiul invariaţiei sau modificărilor lente

impuse de existenţa proceselor şi structurilor de bază ale unităţilor economice.

Elementele informaţionale invariante sunt surprinse în baza informaţională (BI) care

ocupă locul central în cadrul SI. Strategia adaptivă asigură flexibilităţi sporite datorită

utilizării conceptului de bază informaţională care se transpune în colecţii de date şi care

împreună cu procedurile de creare, actualizare şi exploatare constituie nucleul SI.

Prin comparaţie, strategia ameliorativă pleacă de la un set bine determinat de ieşiri

în funcţie de care se determină toate celelalte elemente ale sistemului (atribute de intrare,

BI, algoritmi şi proceduri de prelucrare etc.), în timp ce strategia adaptivă începe prin

determinarea setului de intrări strict necesare asigurării BI în aşa fel încât aceasta să

modeleze cât mai complet sistemul unităţii.

2) În funcţie de modalitatea de abordare şi realizare a SI se disting 2 categorii de

strategii:

a) strategia ascendentă – evolutivă (botton – up);

b) strategia descendentă (top – down)

Strategia ascendentă – evolutivă (de jos în sus) se bazează pe principiul definirii şi

asamblării componentelor de nivel inferior în cadrul celor de nivel superior, cu

precizarea că integrarea componentelor să fie făcută succesiv, pe măsură ce sunt

1

definitivate. Adică, în conformitate cu aceasta strategie, rezolvarea unei anumite

probleme începe cu rezolvarea problemelor minore. Soluţiile sunt agregate în vederea

soluţionării unei probleme mai complexe. Se procedează astfel până ce se ajunge la vârf,

la soluţionarea problemei generale (la nivel de USE).

Avantajul acestei strategii se explică prin aceea că SI se dezvoltă treptat în

corelaţie cu cerinţele reale ale utilizatorului. Unitatea economică poate beneficia mai

repede de rezultatele prelucrării automate a datelor, deoarece se familiarizează cu noul

sistem treptat.

Dezavantajul acestei strategii se explică prin necesitatea cunoaşterii în detaliu al

domeniului problemei de rezolvat, înainte de trecerea la rezolvarea propriu-zisă. De

asemenea, prin gradul redus de integrare al aplicaţiilor, datorită unei concepţii de

ansamblu care poate conduce la reproiectarea anumitor aplicaţii.

Strategia descendentă este opusa celei ascendente, abordând problema de la

general la particular, de sus în jos. Are principiul divizării unui sistem complex pe

niveluri succesive de detaliere până la obţinerea unor componente simple şi

independente abordate şi dezvoltate separat. Această strategie conferă SI o structură

modulară de tip arborescent, în care componentele fiecărui nivel sunt controlate şi

coordonate de componentele nivelului imediat superior.

Aceasta strategie prezintă avantajul ca oferă, în orice moment, o imagine de

ansamblu asupra problemei de rezolvat.

Strategia prezintă şi unele dezavantaje, cum ar fi: angrenarea unui personal

numeros privind analiza complexă a sistemului informaţional existent şi crearea

modelului de ansamblu al SI, prelungirea timpului de realizare a SI, eventualitatea

erorilor în definirea structurii şi a relaţiilor dintre componentele SI care pot afecta

activitatea ulterioară.

De menţionat că, strategiile ascendentă şi descendentă se pot folosi în practică

într-o formă combinată, prin definirea modulară, de ansamblul a SI. Modulele proiectate

pot fi determinate prin metoda descendentă, iar asamblarea acestora se realizează prin

strategia ascendentă.

În concluzie, alegerea uneia dintre strategii depinde de sistemul proiectat şi poate

influenţa costurile de realizare, mărindu-le sau micşorându-le.

Multitudinea strategiilor de realizare a SI impune succesiunea parcurgerii unor

etape şi faze privite ca stadii succesive de dezvoltare a SI (acest subiect va fi examinat

separat).