Curs Calculatoare Sem 2

Limbajul PSEUDOCOD

Limbajul Pseudocod este un limbaj inventat în scopul proiectarii algoritmilor si este format din propozitii asemanatoare propozitiilor limbii române, care corespund structurilor de calcul folosite în construirea algoritmilor.

Tinând seama ca obtinerea unui algoritm pentru rezolvarea unei probleme nu este întotdeauna o sarcina simpla, ca în acest scop sunt folosite anumite metode, în etapele intermediare din obtinerea algoritmului se vor folosi propozitii curente din limba româna. Acestea sunt considerate elemente nefinisate din algoritm, asupra carora trebuie sa se revina si se vor numi propozitii nestandard.

Prin urmare, limbajul Pseudocod are doua tipuri de propozitii:

- propozitii standard, care vor fi prezentate fiecare cu sintaxa si semnificatia (semantica) ei;

- propozitii nestandard.

Propozitiile nestandard sunt texte care descriu parti ale algoritmului înca incomplet elaborate, nefinisate, asupra carora urmeaza sa se revina.

Pe lânga aceste propozitii standard si nestandard, în textul algoritmului vom mai introduce propozitii explicative, numite comentarii. Pentru a le distinge de celelalte propozitii, comentariile vor fi închise între acolade.

Fiecare propozitie standard începe cu un cuvânt cheie. Pentru a deosebi aceste cuvinte de celelalte denumiri, construite de programator, se vor scrie, de regula, cuvintele cheie cu litere mari. Se mentioneaza faptul ca si propozitiile simple se termina cu caracterul ';' în timp ce propozitiile compuse, deci cele în interiorul carora se afla alte propozitii, au un marcaj de sfârsit propriu. De asemenea, se mentioneaza ca propozitiile limbajului Pseudocod vor fi luate în seama în ordinea întâlnirii lor în text, asemenea oricarui text al limbii române.

Prin executia unui algoritm descris în Pseudocod se întelege efectuarea operatiilor precizate de propozitiile algoritmului, în ordinea citirii lor.

Si in limbajul pseudocod se porneste de la subschemele logice, adica de la acele secvente de oricâte structuri construite conform celor trei reguli de baza:

Structura secventiala - redata prin concatenarea propozitiilor, simple sau compuse, ale limbajului Pseudocod, care vor fi executate în ordinea întâlnirii lor în text.

Propozitiile simple din limbajul Pseudocod sunt CITESTE, TIPARESTE, FIE si apelul de subprogram.

Propozitiile compuse corespund structurilor alternative si repetitive.

Structura alternativa - redata în Pseudocod prin propozitia DACA;

Structura repetitiva - redata în Pseudocod prin propozitia CÂT TIMP.

Propozitiile DATE si REZULTATE sunt folosite în faza de specificare a problemelor, adica enuntarea riguroasa a acestora.

Propozitia DATE se foloseste pentru precizarea datelor initiale, deci a datelor considerate cunoscute în problema (numite si date de intrare) si are sintaxa:

DATE lista;

unde lista contine toate numele variabilelor a caror valoare initiala este cunoscuta. În general, prin lista se întelege o succesiune de elemente de acelasi fel despartite prin virgula. Deci în propozitia DATE, în dreapta acestui cuvânt se vor scrie acele variabile care marcheaza marimile cunoscute în problema.

Pentru precizarea rezultatelor dorite se foloseste propozitia standard

REZULTATE lista;

în constructia "lista" ce urmeaza dupa cuvântul REZULTATE fiind trecute numele variabilelor care marcheaza (contin) rezultatele cerute în problema.

O problema este cunoscuta atunci când se stie care sunt datele cunoscute în problema si ce rezultate trebuiesc obtinute. Deci pentru cunoasterea unei probleme este necesara precizarea variabilelor care marcheaza date considerate cunoscute în problema, care va fi reflectata printr o propozitie DATE si cunoasterea exacta a cerintelor problemei, care se va reflecta prin propozitii REZULTATE. Variabilele prezente în aceste propozitii au anumite semnificatii, presupuse cunoscute. Cunoasterea acestora, scrierea lor explicita, formeaza ceea ce vom numi în continuare specificarea problemei. Specificarea unei probleme este o activitate foarte importanta dar nu si simpla.

De exemplu, pentru rezolvarea ecuatiei de gradul al doilea, specificarea problemei, scrisa de un începator, poate fi:

DATE a,b,c; { Coeficientii ecuatiei }

REZULTATE x1,x2; { Radacinile ecuatiei }

Aceasta specificatie este însa incompleta daca ecuatia nu are radacini reale. În cazul în care radacinile sunt complexe putem nota prin x1, x2 partea reala respectiv partea imaginara a radacinilor. Sau pur si simplu, nu ne intereseaza valoarea radacinilor în acest caz, ci doar faptul ca ecuatia nu are radacini reale. Cu alte cuvinte avem nevoie de un mesaj care sa ne indice aceasta situatie sau de un indicator, notat, de exemplu, ind. Acest indicator va lua valoarea 1 daca radacinile sunt reale si valoarea 0 în caz contrar. Deci specificatia corecta a problemei va fi:

DATE a,b,c; { Coeficientii ecuatiei }

REZULTATE ind, {Un indicator: 1=radacini reale, 0=complexe}

x1,x2; { Radacinile ecuatiei, în cazul ind=1,}

{respectiv partea reala si cea }

{imaginara în cazul ind=0}

Evident ca specificarea problemei este o etapa importanta pentru gasirea unei metode de rezolvare si apoi în proiectarea algoritmului corespunzator. Nu se poate rezolva o problema daca aceasta nu este bine cunoscuta, adica nu avem scrisa specificarea problemei.

Cunoasterea completa a problemei este prima regula ce trebuie respectata pentru a obtine cât mai repede un algoritm corect pentru rezolvarea ei.

Algoritmi liniari

Propozitiile CITESTE si TIPARESTE sunt folosite pentru initializarea variabilelor de intrare cu datele cunoscute în problema, respectiv pentru tiparirea (aflarea) rezultatelor obtinute. În etapa de programare propriu-zisa acestor propozitii le corespund într-un limbaj de programare instructiuni de intrare-iesire.

Propozitia CITESTE se foloseste pentru precizarea datelor initiale, deci a datelor considerate cunoscute în problema (numite si date de intrare) si are sintaxa: