Curs de informatică

1.1 Elementele limbajului HTML 4.0 şi principalele lor atribute

HTML ( Hypertext Markup Language ) este un limbaj creat în scopul de a descrie, în mod text, formatul paginilor Web; fişierele create în acest limbaj vor fi interpretate de navigatoare, care vor afişa paginile în forma dorită ( cu texte formatate, liste, tabele, formule, imagini, hiperlegături, obiecte multimedia etc. ).

Limbajul HTML a evoluat în versiuni succesive, odată cu evoluţia protocolului HTTP şi a programelor de navigare. Astfel, HTML 1.0 era compatibil cu Mosaic, primul program de navigare, dar după apariţia unor navigatoare noi, a fost necesară introducerea unui standard oficial Internet pentru construirea paginilor ( HTML 2.0 ) şi extinderea sa cu noi facilităţi: formule matematice, tabele, moduri avansate de descriere a organizării paginilor ( începând cu HTML 3.0 ).

Aşa cum se poate deduce din numele limbajului, HTML descrie caracteristicile de format ale elementelor incluse prin procedee de marcare. Fiind un limbaj de marcare, HTML nu utilizează instrucţiuni ( ca Pascal-ul sau C-ul ) ori comenzi ( ca Fox-ul ), ci etichete, acestea fiind numite şi balize, elemente sau tag-uri. Un limbaj de marcare trebuie să specifice mulţimea de marcaje obligatorii, maniera de identificare a marcajelor şi semantica fiecărui marcaj.

Termenul tehnic pentru textul marcat este elementul, acesta fiind văzut ca o componentă structurală a unui document. Fiecare element trebuie specificat explicit într-un anumit mod şi astfel fiecare element va fi introdus între două marcaje ( tag-uri ) - de început şi sfârşit. Perechea tag de început-tag de sfârşit este folosită la încadrarea fiecărei apariţii a elementului respectiv în cadrul unei pagini Web.

Astfel, forma unui element generic va fi <element> </element>, unde <element > specifică un tag de început şi </element> un tag de sfârşit, iar “element” este numele unui element oarecare permis de specificaţiile HTML.

Un element poate fi vid ( nu conţine nimic între tag-ul de început şi cel de sfărşit ) sau poate conţine un text, inclusiv alte elemente.

Procesele de standardizare şi de includere a comenzilor de marcare în fişierele HTML permit navigatoarelor să citească şi să formateze paginile Web, lucru foarte important în condiţiile în care ele conţin nu numai texte alb-negru, ci şi culori, imagini, hiperlegături, diverse obiecte.

Practic, marcajele HTML asigură controlul asupra modului de afişare a obiectelor corespunzătoare în cadrul programelor de vizualizare a documentelor HTML - navigatoarele.

Marcajele HTML pot fi clasificate în următoarele categorii :

1.marcaje de bază – cele care delimitează pagina/documentul HTML, titlul acesteia şi corpul paginii

2.marcaje pentru structurarea documentului, care permit introducerea de subtitluri, paragrafe, linii de delimitare

3.marcaje pentru formatarea textului şi crearea listelor

4.marcaje pentru crearea hiperlegăturilor

5.marcaje pentru introducerea de obiecte: tabele, formule, imagini sau obiecte multimedia preluate din fişiere, formulare

Câteva consideraţii asupra elementelor :

- Numele elementului nu este case-sensitive, adică, chiar dacă se utilizează majuscule sau caractere obişnuite, rezultatul este acelaşi. De exemplu <EM> este echivalent cu <Em> sau <em>.

- De multe ori este permis ca în cazul unor elemente tag-ul de sfârşit să fie omis. Acest lucru nu este indicat dar nici nu constituie o greşeală dacă se utilizează această practică numai la elementele care permit acest lucru.