Etape de Proiectare în Ciclul de Viață al unui SI

În conceperea şi realizarea SI, proiectarea generală (PG) deţine o pondere

deosebită, deoarece aceasta defineşte structura şi funcţionalitatea noului sistem în

raport cu obiectivele şi cerinţele solicitate de către beneficiar.

Etapa de PG a unui SI are ca obiectiv elaborarea concepţiei logice a SI, adică

defineşte SI atât structural, cât şi funcţional.

Cu alte cuvinte, proiectarea generală asigură modelarea conceptuală a noului

sistem, inclusiv stabilirea componentelor de sistem (subsisteme şi unităţi

funcţionale), a legăturilor dintre acestea şi a funcţionalităţii structurii sale în aşa

fel, încât întregul sistem să acţioneze ca un tot unitar. Astfel, la etapa de proiectare

generală sunt definite obiectivele noului SI, se determină structura bazei

informaţionale, se asigură formalizarea atributelor de intrare şi se proiectează

organigrama noului sistem.

Altfel spus, la etapa PG se stabileşte arhitectura viitorului sistem informatic

şi interacţiunile între componentele sale, se face o primă schiţă legată de viitoarea

baza de date operand pe un nivel de abstractizare foarte mare şi o prezentare a

prelucrărilor la nivel general.

Organizarea şi conducerea proiectării generale presupune stabilirea unui

colectiv pentru realizarea proiectării generale şi elaborarea unui plan de realizare a

acestei etape. Managerul de proiect asigură planificarea, organizarea, coordonarea

şi urmărirea întregii activităţi, elaborează graficul de desfăşurare a fazelor

proiectării generale, stabileşte, pentru fiecare fază, termenul de realizare,

obiectivele specifice şi personalul implicat.

PG presupune folosirea unor variante de abordare, utilizate în funcţie de

următorii factori:

- Complexitatea obiectivelor stabilite;

- Aria de cuprindere a noului SI;

- Posibilităţile de modificare a ieşirilor SI solicitate de unitatea beneficiară

(UB).

Aceste variante sunt bazate pe aplicarea anumitor principii, şi anume:

- IEŞIRI – INTRĂRI;

- INTRĂRI – IEŞIRI;

- MIXTĂ.

Varianta IEŞIRI – INTRĂRI începe cu precizarea obiectivelor noului SI,

în raport cu cerinţele UB. Obiectivele sunt concretizate în ieşirile sistemului ale

căror atribute formează baza informaţională (BI) de ieşire care este analizată în

raport de modul de obţinere a atributelor de ieşire, în scopul definirii BI de intrare.

Prin urmare, această variantă presupune parcurgerea următoarelor faze:

- Definirea obiectivelor SI;

- Definirea ieşirilor SI;

- Definirea BI;

- Formalizarea atributelor, care include:

o Codificarea atributelor;

o Adaptarea documentelor de intrare.

- Definirea structurii funcţionale a SI;

- Elaborarea documentaţiei PG.

Avantajul acestei variante se explică prin furnizarea unui conţinut complet

al BI de intrare, determinat strict pe baza ieşirilor solicitate.

Dezavantajul – imposibilitatea obţinerii de noi rapoarte sau indicatori. În

cazul schimbării conţinutului şi setului de ieşiri informaţionale de către UB, este

necesară o reexaminare a conţinutului BI de intrare.

Varianta INTRĂRI – IEŞIRI porneşte de la determinarea obiectivelor, iar

apoi se determină mulţimea intrărilor necesare, structurate sub forma BI de intrare,

care este analizată în vederea BI de ieşire.

Adică, această variantă include următoarele faze:

- Definirea obiectivelor SI;

- Inventarierea tuturor atributelor de intrare şi a legăturilor sau

corespondenţelor dintre acestea pe baza documentelor de intrare utilizate;

- Definirea BI de intrare;

- Formalizarea atributelor, care include:

o Codificarea atributelor;

o Adaptarea documentelor de intrare.

- Definirea ieşirilor SI;

- Definirea structurii funcţionale a SI;

- Elaborarea documentaţiei PG.

Avantajul acestei variante – flexibilitatea conţinutului BI de intrare în condiţiile

apariţiei de modificări ale ieşirilor informaţionale.

Dezavantajul – BI este supradimensionată, ceea ce implică timp mare de

realizare , costuri ridicate de proiectare, realizare şi o sporire a complexităţii

prelucrărilor SI.