Proiectarea Sistemelor Informatice de Gestiune

Introducere

În acest curs se vor preda unele probleme legate de managementul proiectelor informatice, despre modul de alegere a variantei de proiectare optimă şi modul de întocmire a unui proiect informatic.

Se vor prezenta etapele de proiectare şi fazele aferente acestora, nu se va insista la detalierea amănunţită a acestora, doar la nivelul cerut pentru un ajutor de analist de sistem.

Modul de notare se va face astfel:

- 60% va reprezenta testul ce se dă din curs în sesiune şi care va conţine 20 întrebări grilă cu un singur răspuns din patru adevărat;

- 30% nota la proiectul ce se va elabora individual pe baza modelului făcut la seminar şi care se va preda cel mai târziu în ultimul seminar, fără care nu se poate trece examenul;

- 10% nota pentru activitatea de la seminarii şi prezenţă;

- dacă una din cele trei note este sub nota 5(cinci) atunci nu se face media şi se va repeta testul de teorie obligatoriu dacă a fost dat, cei care nu au dat proiectul se pot prezenta doar pentru a verifica ce au învăţat, sau la acceptul acestora cu o penalizare de trei puncte cât valorează proiectul, deci nota nu poate depăşi nota 7 (şapte).

Cuprinsul sumar al cursului

Capitolul 1 Noţiuni de bază ale sistemelor

Capitolul 2. Necesităţi

Capitolul 3. Analiza sistemelor

Capitolul 4. Proiectare şi specificaţii

Capitolul 5. Elemente ale modelării orientate obiect

Capitolul 6. Limbajul UML

Capitolul 7. Implementarea, exploatarea şi întreţinerea sistemelor

Capitolul 8. Eficienţa sistemelor informatice

BIBLOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Alan Shalloway, James Trott – Design Patterns Explained: A New Perspective on Object-Oriented Design, 2nd Edition, Addison Wesley Professional, 2005

2. Avornicului C. şi alţii – Aplicaţii informatice, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2003

3. Avornicului C., Tomai N, Avornicului M. – Proiectarea obiectualǎ şi UML, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2004

4. Avornicului C., Tomai N. – Proiectarea sistemelor informatice economice şi utilizarea internetului în diverse domenii, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 1999

5. Avornicului C., Avornicului M. – Sisteme – Analiză – Proiectare, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2006

6. Avornicului C., Avornicului M. –Managementul şi proiectarea sistemelor informatice, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2007

7. Chichernea v. şi alţii – Proiectarea sistemelor informatice, Editura SYLVI, Bucureşti, 2001.

8. Gane C. – Computer Aided Software Engineering, Rapid System Development Inc., Engglewood Cliffs, Prentice Hall, New Jersey, 1990

9. Michael Blaha, James Rumbaugh – Object-Oriented Modeling and Design with UML, 2nd Edition, Prentice Hall, 2005

10. Zwass V. – Management Information Systems, ECB-Wm, C. Brown Publishers, Dubuque, IA, 1992

Capitolul 1 Noţiuni de bază ale sistemelor

1.1.Sisteme, sistemul informaţional şi abordarea sistemică

Lumea este formată dintr-o infinitate de corpuri şi obiecte, care pare a fi discontinuă şi neuniformă. Deci, pe lângă substanţă şi energie a mai apărut aspectul de informaţie.

V.M. Gluşeav spune că, expresia neuniformităţii distribuţiei substanţei şi energiei în timp şi spaţiu, se ştie că substanţa reprezintă masa sau volumul, energia reprezintă forţa sau câmpul ce intervine în desfăşurarea fenomenelor. Deci, informaţia este modul în care sunt ele distribuite în timp şi spaţiu.

1.1.1.Teoria sistemelor

Ludowig Van Bertalanffy, este considerat părintele teoriei sistemelor, el defineşte sistemul ca un ansamblu de elemente aflate în interacţiune.

În accepţiunea teoriei matematice a sistemelor, informaţia ce considerată expresie a ordinei şi organizării, ce este specifică fiecărui subsistem în parte.

Putem demonstra că formula informaţiei este identică cu formula entropiei descoperită de L. Baltzmann, adică cu: H = - pklog2pk (N >1), unde pk este probabilitatea de realizare a unui eveniment k din sistem sau subsistem.

O. Onicescu în 1979 arată că gradul de organizare a unui sistem poate fi măsurat cu ajutorul energiei informaţionale, astfel: E = pj2(A) , unde pj este probabilitatea de apariţie a evenimentului A.

Continuare 1.1.1.

Informaţia, copie a revoluţiei ştiinţifice şi tehnice contemporane, se poate considera ca o noţiune foarte veche, înţelegerea acesteia depinde de semnificaţia ce i se poate atribui: ca suport al cunoştinţelor umane, ca biţi şi alte unităţi de măsură specifice informaticii.

Teoria sistemelor arată că sistemele au următoarele principii: coordonabilitate, incompatibilitate, optimalitate şi incertitudine.

Coordonabilitatea ne arată că reglarea centralizată a unui sistem complex, dacă ea este posibilă, nu este avantajoasă, datorită proceselor ce trebuie să fie reglate, a contradicţiilor şi a neliniarităţii lor.

Incompatibilitatea, arată căci cu cât complexitatea sistemului este mai mare, cu atât scade posibilitatea de a-l descrie în mod riguros.

Optimalitatea, arată că dacă un subsistem al uni sistem complex nu este optimal în relaţiile sale cu celelalte subsisteme, atunci nici sistemul complex nu mai este optimal.

Incertitudinea ne relevă că într-un sistem complex, starea unui subsistem şi interacţiunea sa cu celelalte subsisteme poate fi simultan determinată numai până la un anumit grad de acurateţe.

Continuare Capitol 1

1.1.2. Feluri de sisteme

Teoria sistemelor recunoaşte că: după mulţimea elementelor şi relaţiile cu mediul, după factorul timp, după coeficientul de complexitate şi după natura relaţiilor dintre mărimile de intrare şi cele de ieşire, sistemele pot să fie: finite sau infinite, închise sau deschise, statice sau dinamice, simple sau complexe, determinate sau probabilistice, liniare sau neliniare, etc., această clasificare a fost făcută de Grunberg în 1977.

Teoria sistemelor permite distingerea sistemelor în funcţie de complexitatea lor. Oricât de independent ar fi un sistem, în realitate nu poate fi vorba decât de o independenţă relativă, fiindcă el este integrat împreună cu celelalte sisteme, cu care este în interacţiune.

Fiecare sistem poate fi un subsistem şi fiecare subsistem poate face parte din mai multe sisteme, devine necesară o abordare mult mai largă, deci una interdisciplinară.

Organizarea sistemelor duce la generarea altor sisteme care sunt din ce în ce mai complicate şi mai diverse, diversitatea ne fiind provocată de substanţă şi energia din care sunt constituite, ci de modul cum sunt organizate. Deci, organizarea este cea care conduce la diversitatea lumii în care trăim.