Sisteme Informatice de Asistare a Deciziilor

1. Sistemul informatic de asistare a deciziei – componentă a sistemului informaţional al organizaţiei

În practica organizaţiilor există deseori situaţii în care se manifestă tendinţa de a suprapune cele două noţiuni, informaţional şi informatic. Există cel puţin trei aspecte prin care se arată ca sistemul informaţional nu se reduce la cel informatic:

-există o serie de sarcini importante, care se execută manual (prelucrări de date, interpretarea rezultatelor, efectuarea unor analize economice);

-există şi alte instrumente neinformatice, care îndeplinesc funcţii în interiorul sistemului informaţional (copiatoare, telefax-uri, mijloace audio-vizuale);

-rezolvarea problemelor de gestiune, indiferent de natura resurselor gestionate (materiale, umane, financiare) nu poate fi preluată în totalitate de sistemul informatic.

1.1. Sistemul informaţional al conducerii

Dezvoltarea tehnologiei informaţionale a condus la includerea informaţiei ca a şasea resursa organizaţională, alături de resursele umane, maşini, resursele financiare, materiale şi management.

În concluzie, pentru ca informaţia să poată fi utilizată de către o organizaţie ca o resursă, ea trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

Să răspundă cât mai rapid la schimbările condiţiilor competiţionale, în acest mod pot fi exploatate mai rapid noile oportunităţi şi pot fi reduse punctele competiţionale vulnerabile;

Să crească eficienţa şi productivitatea internă a organizaţiei accentuând productivitatea managerilor; acest lucru presupune o mai bună coordonare a elementelor funcţionale ale organizaţiei.

Să îmbunătăţească creativitatea, productivitatea şi efectivitatea decidenţilor individuali şi de grup în cadrul organizaţiei; acest lucru presupune asigurarea instrumentelor potrivite pentru a culege informaţii reale şi la timp, îmbunătăţirea analizei informaţiilor şi a calităţii deciziilor şi expedierea, asistenţă şi monitorizarea implementării acţiunilor şi deciziilor de management.

Sistemul informaţional reprezintă ansamblul interconectat într-o concepţie sistemică a datelor, informaţiilor, mijloacelor şi metodelor de culegere, prelucrare, stocare, transmitere, receptare a informaţiilor cu privire la funcţionarea unei structuri organizaţionale şi la relaţiile ei cu mediul.

El cuprinde următoarele elemente componente:

-datele

-fondul de informaţii;

-tehnicile de colectare şi stocare;

-metodele şi modelele de prelucrare;

-mijloacele de tratare a informaţiilor.

Factorii care sunt consideraţi esenţiali pentru succesul unui sistem informaţional, sunt:

-calitatea tehnică a sistemului;

-participarea şi implicarea utilizatorilor în proiectarea sistemului;

-sprijinul managementului.

Studiul sistemelor informaţionale are un caracter multidisciplinar şi cuprinde două modalităţi de abordare – una tehnică şi una comportamentală. Abordarea tehnică se bazează pe următoarele discipline: management ştiinţific, ştiinţa calculatoarelor şi cercetări operaţionale. Abordarea comportamentală se bazează pe psihologie, sociologie şi ştiinţele politice.

1.2. Sisteme informatice

Sistemele informatice reprezintă ansamblul de echipamente conectate între ele, care lucrează împreună, folosind tehnici şi proceduri specifice pentru colectarea, procesarea stocarea şi diseminarea informaţiilor, în vederea susţinerii proceselor de adoptare a deciziilor, coordonare, control, analiză şi monitorizare a activităţilor organizaţionale. Sistemul informatic reprezintă acea parte a sistemului informaţional în care prelucrarea datelor se realizează automat folosind tehnica modernă de calcul.

1.2.1. Tipologia şi caracterizarea sistemelor informatice care operează în cadrul unei organizaţii

Societatea informaţională, aflată într-o permanentă dinamică, este axată pe dezvoltarea sistemelor informatice şi a tehnologiei informaţiei. datorită varietăţii sistemelor informatice, se impune o clasificare a lor, în funcţie de mai multe criterii, cum sunt:

1) După scopul urmărit:

-sisteme informatice pentru automatizarea activităţilor de rutină;

-sisteme informatice pentru conducerea operativă, tactică şi strategică;

-sisteme informatice de asistare a deciziilor;

-sisteme informatice pentru automatizarea proceselor de comunicaţie.

2) După gradul de dispersie al resurselor sistemului:

-sisteme informatice locale (exploatabile pe calculatoare independente sau în reţea);

-sisteme informatice distribuite în plan teritorial;

3) După specificul activităţii pe care o automatizează:

-sisteme informatice de gestiune;

-sisteme informatice pentru optimizarea procesului decizional, economic şi administrativ;

-sisteme informatice pentru conducerea proceselor tehnologice.

4) După gradul de integrare:

-sisteme informatice insulare (singulare);

-sisteme informatice parţial integrate, la nivelul structurii organizatorice:

-pe orizontală, la acelaşi nivel decizional;

-pe verticală, la nivel de activităţi de bază;

-sisteme informatice total integrate:

-pe orizontală, la toate nivelurile decizionale;

-pe verticală, la nivelul activităţii de ansamblu din organizaţie.

5) După legătura cu tipul de organizare:

-sisteme informatice grefate pe organizarea procesuală (sisteme de producţie, de personal, comerciale etc.);

-sisteme informatice grefate pe subdiviziuni organizatorice.

6) După tipul reţelei pe care se dezvoltă sistemul informatic:

-sisteme informatice bazate pe LAN (Local Area Network);

-sisteme informatice bazate pe MAN (Metropolitan Area Network);

-sisteme informatice bazate pe VPN (Virtual Private Network).

7) După modul de tratare a prelucrărilor:

-sisteme informatice cu prelucrare on-line, caracterizate de existenţa unui proces de transmitere şi prelucrare a datelor, fără intervenţia factorului uman;

-sisteme informatice cu tratarea lucrărilor în timp real (real time systems) incluzând acele sisteme care recepţionează prelucrarea datelor şi returnează rezultatele, suficient de rapid pentru a fi în măsură să influenţeze în acel timp, mediul în care funcţionează;

-sisteme informatice cu acces multiplu simultan (time sharing), prin care mai mulţi utilizatori şi/sau procese sunt conectate simultan, interactiv, prin câte un terminal, la sistemul de calcul. acesta alocă, printr-un regim special, segmente de timp, fiecărui proces lansat de către utilizatori, folosindu-se astfel în mod simultan resursele sistemului informatic.

Organizaţia este o entitate sociotehnică eterogenă. De aceea, un singur sistem informaţional nu poate furniza toate informaţiile de care ea are nevoie. În funcţie de nivelurile organizaţionale pe care le deservesc, sistemele informatice pot fi clasificate în patru categorii:

1) Sisteme la nivel strategic;

2) Sisteme la nivelul mediu al managementului (tactic);

3) Sisteme bazate pe cunoştinţe;

4) Sisteme la nivel operaţional.

Sistemele la nivel strategic asistă managerii de nivel superior (senior managers) să realizeze planificarea pe termen lung a activităţilor firmei, să aloce eficient resursele disponibile şi să elaboreze strategii. aceste sisteme urmăresc să asigure o adaptare a potenţialului tehnic şi economic al organizaţiei la schimbările care se produc în mediul său de afaceri extern.

Sistemele la nivelul tehnic al managementului sunt proiectate pentru a servi la monitorizarea, controlul, adoptarea deciziilor şi administrarea activităţilor de către managerii de la nivelul mediu al sistemului de conducere, managerii tactici. managerii de la acest nivel în mod obişnuit furnizează, mai degrabă, rapoarte periodice, decât informaţii de detaliu privind anumite operaţiuni care au avut loc în organizaţie.