Sistemul de Programe

Pe lânga componenta materiala, un SEC dispune si de o componenta informationala.

Sistemul de programe, potrivit functiilor sale in prelucrarea automata a datelor, poate fi clasificat in 3 componente ierarhice:

- PROGRAME DE BAZA;

- PROGRAME APLICATIVE SAU GENERATOARE DE APLICATII;

- PROGRAME SPECIALIZATE SAU PACHETELE DE PROGRAME.

Programele de baza asigura gestionarea tuturor resurselor sistemului electronic de calcul în timpul exploatarii acestuia. Conform rolului pe care acestea îl au in exploatarea sistemului de echipamente si în prelucrarea automata a datelor, pot fi grupate în 3 categorii:

1. Programe ale sistemului de operare

2. Programe utilitare si de serviciu

3. Programe traducatoare.

1. Programele sistemului de operare- reprezinta componenta software de baza a unui sistem electronic de calcul, ce este formata dintr-un set de programe ce asigura alocarea si controlul tuturor resurselor hardware si software aferente sistemului, precum si o serie de functii pentru cresterea performantelor programarii si exploatarii sistemului.

Sistemul de operare al calculatorului este un set de programe principale, ce coordoneaza functiile interne ale sistemului de echipamente si ofera mijloacele de control asupra operatiilor de baza ale acestuia.

Sistemul de operare realizeaza urmatoarele functii de baza:

- Gestiunea prelucrarilor;

- Gestiunea intrarilor si iesirilor

- Gestiunea colectiilor de date sau gestiunea fisierelor;

- Comunicarea cu utilizatorul si cu programele de aplicatii.

Gestiunea prelucrarilor este asigurata de un program specializat (numit dupa caz supervizor, nucleu, director, etc) ce asigura pe de o parte administrarea prelucrarilor de efectuat si pe de alta parte, administrarea resurselor necesare executiei unui program.

Gestiunea intrarilor si iesirilor este asigurata de un program special numit generic” administrator al intrarilor si iesirilor” (IOCS sau BIOS) care, atunci când un program utilizator solicita o operatie de intrare/iesire, preia sarcinile legate de citirea si scrierea pe unitatile periferice.Toate transferurile de informatii între unitatea centrala si periferice sunt supuse controlului sistemului de operare.

Când un calculator personal initiaza procedura de încarcare a sistemului de operare, o serie de programe în cod masina preiau controlul sistemului. Acest set de programe reprezinta componenta BIOS a sistemului. Programele sunt rezidente în sistem si comunica în cod masina cu partea de hard.

Gestiunea fisierelor sau a colectiilor de date de catre un sistem de operare, implica doua aspecte si anume: partajul memoriei între diferitele fisiere încarcate în memoria interna si partajul fisierelor între mai multi utilizatori , de unde necesitatea protejarii informatiei prin drepturi de acces.

Sistemul de operare trebuie sa acceada la sistemul de fisiere pentru a utiliza hard-diskul. Sistemul de fisiere structureaza capacitatea fizica de stocare de o astfel de maniera încât sistemul de operare sa poata face referinta la date. Fara un sistem de fisiere propriu , un sistem de operare este incapabil sa localizeze pe disc unde începe si unde se termina un fisier.

Sistemele de operare Microsoft utilizeaza pentru gestiunea informatiilor pe disc trei tipuri de sisteme de fisiere: FAT16, FAT32, NTFS.

Sistemul FAT16 este un sistem vechi pe 16 biti, utilizat de MS DOS si de WINDOWS 3.X.

Sistemul FAT32 este utilizat de WINDOWS ‘95/’98, utilizând intrari in FAT de 32 biti.

Sistemul NTFS32 este adecvat gestiunii fisierelor într-o retea de calculatoare, deoarece poate administra independent informatiile referitoare la fiecare fisier în parte.

Comunicarea cu utilizatorul este asigurata de partea asa-zis externa a sistemului de operare. Utilizatorul poate sa comunice cu sistemul fie prin intermediul comenzilor, fie prin intermediul interfetei grafice. Fiecare comanda este recunoscuta de programe specializate numite interpretoare de comenzi.

MODUL DE ÎNCARCARE A UNUI SISTEM DE OPERARE

Atunci când un PC initiaza procedura de încarcare a unui sistem de operare, componenta BIOS efectueaza un diagnostic hardware si initializeaza unele componente ale acestuia.

Toate aceste operatii premergatoare încarcarii sistemului de operare poarta denumirea generica de POST (Power On Self Test) sau de test de punere sub tensiune. Dupa ce efectueaza acest test, calculatorul va proceda la încarcarea sistemului de operare. Între cele doua etape, utilizatorul are posibilitatea de acces la SETUP. Acesta este un program al componentei BIOS ce permite utilizatorului sa modifice parametrii stocati în memoria semipermanenta CMOS.

Un test POST se deruleaza conform secventei urmatoare:

- Ecranul afiseaza informatiile referitoare la placa grafica: marca placii grafice, versiunea de BIOS, memoria video disponibila.

- In partea de sus a ecranului se afiseaza numarul versiunii de BIOS si copyright-ul.

- Un contor va afisa memoria instalata hardware, ce va fi disponibila software.

- Daca testul s-a derulat cu succes , se va afisa un tablou ce contine parametrii POST de configurare a calculatorului personal. Pentru cele mai multe versiuni de BIOS, parametrii POST sunt:

1. tipul microprocesorului

2. coprocesorul matematic;

3. tipul unitatii de floppy- disk;

4. tipul dispozitivului de afisaj;

5. data sistemului BIOS;

6. capacitatea memoriei de baza;

7. capacitatea memoriei extinse;

8. tipul controller-ului de hard disc C;

9. tipul controller-ului de hard disc D;

10. porturile seriale;

11. porturile paralele;

12. capacitatea memoriei cache, etc.