Clasificarea țițeiului

Clasificarea ţiţeiului

Tipurile de ţiţei diferă nu numai funcţie de regiunea sau localitatea din care se extrag, dar şi funcţie de adâncimea stratului din acelaşi zăcământ.

Ţiţeiurile se clasifică pe baza criteriilor privind natura chimică a ţiţeiului sau din punctul de vedere al pobilităţii de prelucrare şi utilizare a produselor rezultate.

După natura chimică, ţiţeiurile sunt caracterizate prin indici structurali şi prin indici de calitate. Pe baza indicilor structurali, ţiţeiurile sunt împărţite în 7 clase denumite astfel :

1. Clasa parafinică

2. Clasa parafin-naftenică

3. Clasa parafin-aromatică

4. Clasa parafin-naften-aromatică

5. Clasa parafin-aromato-naftenică

6. Clasa naften-aromatică

7.Clasa aromato-naftenică

Indicii de calitate care definesc grupele de ţiţeiuri sunt procentul de ceară, procentul de răşini şi asfaltene, procentul de sulf şi procentul de distilat până la temperatura de 200oC. Principalele grupe de ţiţeiuri sunt :

1. Ţiţeiuri ceroase, puţin răşinoase, nesulfuroase

2. Ţiţeiuri ceroase, puţin răşinoase, sulfuroase

3. Ţiţeiuri ceroase, răşinoase, nesulfuroase

4.Ţiţeiuri ceroase, răşinoase, sulfuroase

5. Ţiţeiuri ceroase, asfaltoase, nesulfuroase

6. Ţiţeiuri ceroase, asfaltoase, sulfuroase

7. Ţiţeiuri neceroase, puţin răşinoase, nesulfuroase

8. Ţiţeiuri neceroase, puţin răşinoase, sulfuroase

9. Ţiţeiuri neceroase, răşinoase, nesulfuroase

10. Ţiţeiuri neceroase, răşinoase, sulfuroase

11. Ţiţeiuri neceroase, asfaltoase, nesulfuroase

12. Ţiţeiuri neceroase, asfaltoase, sulfuroase

Răşinile şi asfaltenele sînt constituite din cicluri condensate superioare; ele conţin puţin O, N şi de multe ori S.

Aceste substanţe sînt constituite din 40% cicluri aromatice, 27% cicluri raftenice (cu cinci sau şase atomi de carbon in ciclu) şi 33% catene laterale parafinice.

Proporţia de hidrocarburi parafinice din reziduuri (asfalt) se presupune echivalentă cu aceea a parafinei solide (cerezina). Parafinele cu catene laterale (lichide) fiind considerate absente. Răşinile sunt relativ volatile şi distilă prin incălzire spre deosebire de asfaltene care sunt nevolatile.

Conţinutul de răşini creşte cu creşterea temperaturii de fierbere a fracţiunilor; in acelaşi timp se măreşte şi prororţia de C din moleculă. Răşinile sînt neutre, de consistenţă solidă pană la semilichidă solubile in eter de petrol. Prin acţiunea căldurii şi a oxigenului răşinile se transformă in asfaltene. Acestea sînt solide, casante, solubile in benzen, cloroform şi sulfură de carbon.

Se admite că moleculele complexe ale răşinilor şi asfaltenelor se formează din hidrocarburi aromatice policiclice prin oxidare în anumite condiţii, conform schemei:

Hidrocarburi aromatice + O2 -+ Răşini + O2 -. Asfaltene

Caracteristica esenţială a moleculelor de răşini şi asfaltene o constituie gradul înalt de aromaticitate

O clasificare mai veche împarte ţiţeiurile în neparafinoase, semiparafinoase şi parafinoase după punctul de congelare al păcurii şi anume :

Clasa A : pentru ţiţeiuri neparafinoase a căror păcură are punctul de congelare mai mic de -15oC, care se subîmpart în :

A1 - neparafinos –octanic –uleios

A2 - neparafinos –octanic –neuleios

A3 - neparafinos –neoctanic –uleios

A4 - neparafinos –neoctanic –neuleios

Clasa B : pentru ţiţeiuri semiparafinoase a căror păcură are punctul de congelare între -15 oC si 20 oC

Clasa C : pentru ţiţeiuri parafinoase cu punctul de congelare a păcurii de peste 20 oC

Ţiţeiurile octanice se împart în grupe pe baza procentului de benzină uşoară, iar cele neoctanice se împart în grupe pe baza procentului de benzină uşoară şi benzină grea cu finalul de 185 oC.

Aceste metode de clasificare dau indicaţii asupra direcţiei de prelucrare a păcurii, asupra necesităţii de deparafinare a uleiurilor obţinute prin distilarea păcurii.