Electrochimie

Electrochimia prezintă o ramură a chimiei-fizice, care studiază sistemele care conţin ioni, precum şi procesele care decurg la suprafeţele de separare a fazelor cu participarea particulelor încărcate - ioni şi electroni.

Fenomenele produse de trecerea curentului electric prin electroliţi pot fi:

- fen. fizice–migrarea ionilor în soluţii la aplicarea unui câmp electric;

- fen. chimice – descărcarea substanţelor la electrozi.

IONICA („IONICS”) – studiul echilibrelor ionice din soluţiile de electroliţi;

ELECTRODICA („ELECTRODICS”) – studiul proceselor de electrod (studiul reacţiilor care se produc la electrod);

STUDIUL STRATULUI DUBLU ELECTRIC DE LA INTERFAŢĂ – se consideră a fi o punte de legătură între IONICS (I.) şi ELECTRODICS (II.)

Cu o istorie de mai bine de 2000 de ani, electrochimia este un exemplu tipic de domeniu de studiu şi cercetare interdisciplinară.

În 1709, Francis Hauksbee de la Societatea Regală din Londra a creat prima lumina fluorescentă.

Pe la mijlocul secolului XVIII, French chemist Charles François de Cisternay Du Fay a descoperit două forme de electricitate statică.

Du FAY a anunţat că energia electrică are consistenţa a două fluide: vitreous (din latinescul "sticlă"), sau energie electrică pozitivă; şi resinous, sau energie electrică negativă.

În 1748, Nollet a inventat primul electrometru, electroscopul.

În 1789, Franz Aepinus descoperă condensatorul.

Luigi Galvani (1791); Alessandro Volta (1793)

Faraday în 1834 introduce termenii de echivalent electrochimic, catod, anod, electrod, ion, cation, anion, electrolit, numărul lui Faraday (F).

Wiliam R. Grove inventează în 1839, celula de combustie cu hidrogen şi oxigen.

1834-1849 –Sinteza Kolbe.

Din anii 1970, perioadă în care s-a desfăşurat o intensă muncă de cercetare în domeniul electrochimiei organice.

Electrochimia s-a impus în ultimele decenii în diverse domenii:

sinteza organică, (obţinerea electrochimică a nitrozoderivaţilor, utilizaţi în continuare în sinteza de heterocicluri azotate sau reducerea selectivă a grupării nitro de pe schelete fenotiazinice substituite);

prepararea la scară de laborator a unor substanţe valoroase, cu aplicabilitate în industria farmaceutică;

în chimia analitică în obţinerea şi studiul activităţii electrocatalitice a unor materiale electrodice compozite

în chimia mediului prin monitorizarea poluanţilor (senzori) dar şi prin procesele electrochimice de distrugere şi îndepărtare a poluanţilor.

Metodele electrochimice se utilizează des deoarece:

oferă tehnologii nepoluante, silenţioase, eficiente;

oferă posibilitatea efectuării unor sinteze la temperaturi mult inferioare celor din sintezele chimice clasice;

oferă posibilitatea obţinerii unor substanţe prin electrosinteză;

micşorează riscul contaminării produşilor de reacţie cu alţi produşi.

Un dezavantaj al metodelor electrochimice este costul ridicat al energiei electrice utilizate.