Acidul Ascorbic

1.Introducere

L-acid ascorbic (vitamina C), reprezintă un antioxidant de exceptie ce contribuie activ la franarea proceselor degenerative din organism. Facând parte din grupa vitaminelor hidrosolubile (solubile in apa) acidul ascorbic se elimina ȋn cantitati mari din organism.

L-enantiomerul acidului ascorbic se mai numeşte şi vitamina C (numele de "ascorbic" vine de la proprietatea sa de a preveni şi vindeca scorbutul). Primatele (incluzând oamenii) şi câteva alte specii din regnul animal, notabil fiind porcuşorul de guinea, şi-au pierdut proprietatea de a sintetiza vitamina C şi trebuie să şi-o procure din alimente sau din alte surse.[1]

Acidul ascorbic şi sărurile sale de sodiu, potasiu şi calciu sunt des folosiţi ca aditivi alimentari antioxidanţi. Aceşti compuşi sunt solubili în apă şi, deci, nu pot proteja grăsimile de oxidare: pentru acestea, esterii liposolubili ai acidului ascobic cu catenă lungă de acizi graşi (ascorbil palmitat sau ascorbil stearate) pot fi folosiţi drepti antioxidanţi.

Numele aditivilor alimentari europeni relevanţi sunt: E300 acid ascorbic, E301 ascorbat de sodiu, E302 ascorbat de calciu, E303 ascorbat de potasiu, E304 esteri ai acidului ascorbic cu acizi graşi ascorbil palmitat,ascorbil stearat.[1]

În 1937 Premiul Nobel pentru chimie a fost acordat la Walter Haworth pentru munca sa în determinarea structurii acidului ascorbic.

Acidul ascorbic este oxidat foarte uşor şi de aceea este folosit ca reducător în soluţiile de developare fotografică (printre alţi compuşi) şi drept conservant.

Expunerea la oxigen, lumină, căldură si metal distrug acidul ascorbic, deci trebuie păstrat la întuneric şi răcoare, într-un recipient non-metalic.

Forma oxidată a acidului ascorbic se numeşte acid dehidroascorbic.[1]

Acid ascorbic se găseşte în fructe şi legume, cum ar fi citricele (portocalele, lămâile, mandarine, etc), pepeni galbeni, rosii, ardei, broccoli, legumele cu frunze verzi, cum ar fi spanac, cartofi şi napi. Are un rol deosebit de importantă în producţia de vin, bere, lapte, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe. În industria vinului, acid L-ascorbic poate fi adăugat pentru a preveni oxidarea vinului.[2]

2. Utilizarea acidului ascorbic

Antioxidanţii reprezintă un grup de aditivi care se utilizează pentru păstrarea calităţii grăsimilor, împiedicând procesul de degradare a grăsimilor prin autooxidare (râncezire aldehidică). În cazul alimentelor, degradarea grăsimilor, pe lângă faptul că face alimentele improprii consumului (modificând gustul şi mirosul), reduce şi valoarea lor nutritivă. Grăsimile degradate oxidativ au efect dăunător asupra organismului prin acţiune distructivă asupra vitaminelor A, E, C, B2 , B6 din alimente (avitaminoze secundare), prin lezarea mucoasei gastrice şi intestinale, în care caz se ajunge la scăderea coeficientului de utilizare digestivă a alimentelor şi prin acţiunea peroxizilor şi radicalilor din grăsimile autooxidate asupra membranelor celulare, asupra unor vitamine din organismul uman .

Antioxidanţii pot fi clasificaţi în antioxidanţi propriu-zişi şi antioxidanţi secundari. Substanţele care întăresc acţiunea antioxidanţilor se numesc sinergetice. După originea lor antioxidanţii pot fi naturali şi de sinteză.[3]

Acid ascorbic se comporă ca un antioxidant prin disponibilitatea sa de a se oxida în condiţii energetice favoranile. Oxidanţii (numiţi ştiinţific specii de oxigen reactiv) precum redicalul hidroxil (format din peroxid de hidrogen), conţin un orbital monoelectronic şi de aceea sunt foarte reactivi şi dăunători oamenilor şi plantelor la nivel molecular. Acest lucru are loc datorită interacţiei lor cu acizii nucleici, proteinele şi lipidele. Speciile de oxigen reactiv pot 'extrage' un atom hidrogen din ascorbat, care devine astfel monodehidroascorbat, dar imediat câştigă un alt electron pentru a redeveni dehidroascorbat. Speciile de oxigen reactiv sunt reduse in prezenta apei, în timp ce formele de ascorbat oxidat sunt relativ stabile şi nereactive, necauzând nici un rău celulei.[1]

În plante, L-ascorbic acid este esenţială pentru activitatea în timpul fotosintetice

de detoxifiere a superoxid şi peroxid de hidrogen în cloroplastele, în lipsa catalazei. Asa este, de asemenea, implicat în regenerarea α-tocoferol. Vitamina C joacă un rol major în procesul de fabricare şi de apărare a ţesutului conjunctiv. Reprezinta un ingredient principal al colagenului, o substanţă lipicica, care leagă celulele împreună pentru a forma ţesuturi [4]. Acid ascorbic ajută sistemul imunitar pentru a lupta împotriva cotropitorilor străini şi celulele tumorale. Acid ascorbic susţine, de asemenea, sistemul cardiovascular, prin facilitarea metabolismul grăsimilor şi a ţesuturilor de protectie daune radicalilor liberi, şi asistă sistemului nervos prin transformarea amino-acizi în anumite neurotransmiţători.[5] Pielea, dinţi şi oase de asemenea beneficiaza de acid ascorbic. Aceasta antioxidant contribuie la menţinerea oaselor sanatoase, prevenirea bolilor parodontale si vindecarea ranilor. Serveşte chiar ca o aspirina naturala, prin controlul inflamaţie şi durere.[6] Acidul ascorbic contribuie la o varietate de funcţii biochimice, biosinteza aminoacizi şi aminelor ce reglementa sistemul nervos. El ajută, de asemenea, corpul să absoarbă fier şi in reactia histaminei, componenta inflamatorie a reacţiilor alergice.

Condiţia referitoare la deficitul de vitamina C este scorbutul, care este caracterizate de boala a gingiilor, durere la nivelul muşchilor şi articulaţiilor, leziuni ale pielii, oboseală, şi sângerări. Un adult are nevoie de 10 miligrame de vitamina C pe zi pentru a preveni scorbutul. Unele studii au arătat că o doză zilnică de 100 mg sau mai mult este necesara pentru a menţine in organism vitamina C. [7] Persoanele în vârstă sunt cunoscute pentru lipsa de vitamina C, în primul rând pentru că dieta lor este săracita. Într-un sondaj din 1978, persoanele în vârstă au avut doar jumătate din nivelul de acid ascorbic în sânge, la fel ca şi subiecţii mai tineri. Conform studiilor de cercetare, bărbaţi şi femeile peste 65 de ani nevoie de doze zilnice de 150 mg şi 75 - 80 mg, respectiv, pentru a menţine un nivel plasmatic de 1,0 mg / dl.