Chimie generală

1.Aflatoxina

Aflatoxina este o substanţă toxică produsă de anumite tipuri de mucegaiuri. Prima dată aflatoxina a fost identificată in 1961 la Aspergillus flavus, mucegai de la care i s-a dat şi denumirea (A.flavus - aflatoxina).

Aflatoxinele sunt produşi de metabolizare ai mai multor specii de mucegaiuri având ca structură de bază nucleul cumarinic condensat cu unul furanic.Se cunosc 17 aflatoxine: B1, B2 ,B2a ,G1, G2, G1a , M1 ,M2 , GM1, GM2 ,P1, P2, Q1, Q2, aflatoxicolul, aspertoxina;

Ea este secretată de Aspergillus flavus, şi un numar mare de alte mucegaiuri, diferit penicilinii şi chiar Rizopus şi au ca principal producator A. flavus. Acesta se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produsele secundare de la fabricarea uleiului (srot, tărâţe), arahide, cereale, produse de origine animală (brânzeturi fermentate, preparate de carne). S-au constatat hepatite acute la copii care au fost alimentaţi cu înlocuitori de lapte obţinuţi din seminţe oleaginoase atacate de fungi.[8]

Nu sunt solubile în apă,ci în solvenţi organici, dar aceştia nu pot fi folosiţi pentru îndepărtarea micotoxinelor, deoarece prin extracţie se pierde valoarea alimentară a produsului.

Prima dată problemele provocate de aflatoxine au fost depistate în Anglia, unde în anul 1960 au murit în câteva luni peste 2.000 de curcani. S-au făcut cercetări şi rezultatele au scos la iveală că păsările fuseseră infectate cu o ciupercă microscopică ce provenea de la hrana animalelor: nişte turte de arahide care fuseseră aduse de la un singur depozit care, se pare, nu respecta condiţiile de igienă impuse. Ce este mai rău este faptul că, odată ce un animal a mâncat hrană infectată (porumb sau alte cereale) el poate transmite toxina mai departe la omul care consumă carnea animalului respectiv. De la acel incident, în toată Europa de vest s-au impus măsuri clare pentru depozitarea alimentelor, tocmai pentru a preveni astfel de cazuri dramatice.[11]

Conform cercetatorilor americani, cel mai inalt risc de contaminare cu aflatoxina il au cerealele, alunele si seminţele de bumbac. Şi frunzele de tutun stocate şi prelucrate necorespunzător ar putea conţine aflatoxină, sporind în acest fel gradul de toxicitate pentru fumători, şi aşa expusi multiplelor riscuri ale viciului lor. Îmbolnăviri acute la oameni (aflatoxicoze) au fost raportate în ţări ca Taiwan, India, Kenya. Simptomele sunt : dureri abdominale, vomă, edem pulmonar, convulsii, comă şi uneori chiar moartea prin edem cerebral. Apar leziuni la nivelul ficatului, rinichilor şi inmii. Expunerile prelungite chiar la doze mici de aflatoxină pot favoriza apariţia cancerelor. Unele studii apreciază că potenţialul cancarigen al aflatoxinei este foarte mare.[11]

Aflatoxinele sunt specifice ţărilor cu climă caldă deoarece ele incubează şi au o producţie maximă la temperaturi ridicate. Aflatoxina B1 prezintă cea mai mare toxicitate. În laptele vacilor care consumă furaje contaminate cu aflatoxine , apar aflatoxine M în două fracţiuni M1 si M2. În general aflatoxinele au greutăţi moleculare mici, sunt termostabile, dar sensibile la aer şi lumină. Ele pot fi considerate hepatotoxice, hepatocancerigene şi mutagene; animalele tinere sunt mai sensibile decât cele vârstnice, cea mai mare sensibilitate o prezintă însa bobocii de raţă.[8]

Aflatoxinele sunt distruse de către radiaţiile UV, acizi, alcalii şi sunt uşor oxidabile

Efectele cancerigene sunt nu numai la nivelul hepatic, ci şi la stomac, plămâni.

Aflatoxina B1 se poate cupla în vitro cu AND-ul, provocând mutaţii inreversibile. [11[

Intoxicaţiile cu aflatoxine se manifestă prin stare hemoragipară, dizenterie, uneori

icter; mediul cel mai favorabil pentru formarea acestora il constituie porumbul si arahidele. Aflatoxinele se găsesc şi în carne, ouă, peşte, creveţi, cu predilecţie în diferite organe (la porc în ficat).[8]