Extras din curs

Din punct de vedere chimic, în categoria “metalelor grele” intră aproape 40 metale având densitatea mai mare de 5. În termini mai comuni, în categoria “metalelor grele” sunt cuprinse metalele cele mai toxice. Toxicitatea metalelor grele este rezultatul legării lor de sistemele enzimatice importante din celula animală sau din anumite componente ale membranelor celulare.

CONTAMINAREA CU MERCUR

Mercurul poate exista în natură sub formă metalică (Hg), stare binucleară (Hg-Hg)2+ şi starea mercurică Hg2+ . Principala sursă de mercur este mineralul cinabru (HgS) care conţine 86,2% mercur. Concentraţia mercurului în atmosferă va fi mai mare deasupra depoyitelor de cinabru.

Canitatea de mercur ce se poate găsi la un moment dat în apele poluate va depinde de gradul de poluare al acestor ape, deoarece mercurul este folosit în multiple direcţii:

• În industria electrotehnică

• În industria chimică

• În industria hârtiei, faianţei, prelucrarea pieilor.

Prezenţa mercurului în produsele alimentare

Organismul uman primeşte mercur din aerul respirabil, apa de băut şi alimente. Prezenţa mercurului în alimente este considerată un mare pericol. Din fericire, nivelul mercurului în produsele alimentare este scăzut (0,02 mg/kg), variaţiile fiind în funcţie de tipul de produs : carne-0,075 mg/kg , ouă-0,010mg/kg , peşte-0,22-0,35 mg/kg . De remarcat că mercurul provenit din seminţele tratate, parţial se regăseşte în cerealele obţinute.

Evoluţia mercurului în organism

Compuşii cu mercur pot fi absorbiţi în organism din tractusul

gastrointestinal, respirator şi prin piele, în funcţie de forma în care se găseşte mercurul.

Mercurul elementar în stare de vapori este mult mai periculos pentru om, deoarece este absorbit prin tractusul respirator. Compuşii cu mercur sub formă de aerosol sau praf, de asemenea, sunt absorbiţi pe cale respiratorie.

Compuşii metilici şi cu clor ai mercurului pot fi absorbiţi şi prin piele.

După absorbţie, mercurul este transportat prin sânge în diferite ţesuturi, distribuşia lui fiind dependentă de starea sub care se găseşte.

Mercurul se acumulează la ficat, rinichi, pancreas, vezică, mucoasa tractusului gastrointestinal şi se poate acumula şi în creier. În interiorul celulelor mercurul poate fi asociat cu mitocondriile, microzomii, lizozomii şi nucleii.

Mercurul anorganic este excretat de către rinichi prin urină, de către ficat prin bilă, prin mucoasa intestinală, glandele sudoipare şi salivare. Aproape 90% din mercurul ingerat este excretat prin fecale. Mercurul organic este excretat în principal prin urină.

Aspecte toxicologice

Simptomele intoxicaţiei acute cu mercur includ: gastroenterite, dureri abdominale, nausea, vomismente, diaree cu sânge. În decursul a câteva zile de la intoxicaţie se produc gingivite şi stomatite. Alte simptome includ: salivaţie excesivă, gust metalic, glande salivare mărite, buze şi obraji ulceraţi, dificultăţi în respiraţie.

Intoxicaţia cronică (hidrargirismul) se manifestă prin simptome discrete în prima etapă, pentru ca după 15-20 zile simptomele să fie mai clar exprimate, constatându-se sialoree epiformă, halenă urât mirositoare, ulcere bucale, colici, diaree, astenie, paraplegie, tremurături musculare, slăbire progresivă, uneori febră, căderea părului, etc.

CONTAMINAREA CU CADMIU

Cadmiul se utilizează ca substanţă de protecţie împotriva ruginirii, pentru acoperirea vaselor de fier. Sub formă de amalgam se utilizează în tehnica dentară.

Cadmiul în furaje

Date asupra conţinutului de Cd în hrana animalelor sunt rare şi fragmentare. Concentraţiile normale de Cd în hrana animalelor domestice sunt relativ mari şi adeseori depăşesc 0,5 μg/g greutate umedă. Doze ridicate de cadmiu administrate vitelor şi oilor adulte, odată cu hrana, determină avortul, moartea prematură a viţeilor şi mieilor sau naşterea lor cu diferite abnormalităţi.

Cadmiul în alimente

Dieta normală aduce în medie 0,01-0,04 μg Cd/g, cantitatea de cadmiu ingerată fiind în funcţie de cantitatea de alimente consumată. Printre cele mai importante alimente incriminate cu cadmiu se numără carnea de porc (0,01-0,1 μg cal/g aliment), peştele (0,01-3,16 μg cal/g aliment), cartofii (0,02 μg cal/ g aliment), laptele (0,017-0,03 μg cal/g aliment), berea (0,02 μg cal/g aliment).

Deşi cantităţile de Cd în alimente sunt relativ mici, iar absorbţia în tractul gastrointestinal este redusă, o expunere cotidiană şi un timp de înjumătăţire în organism extrem de lung duce la o acumulare considerabilă a metalului. Cadmiul este un contaminant tipic, cu repercursiuni importante pentru organismul uman.