Analiza Conjuncturii

1.Internaţionalizarea pieţei firmei şi necesitatea prospectării ei

Fazele procesului de internaţionalizare

- prima fază s-a derulat în primele trei decenii ale perioadei postbelice, concentrându-se printr-o dezvoltare a schimburilor dintre economiile ţărilor lumii, care îşi păstrează caracterul lor naţional

- a doua faza, specifică perioadei 1970-1990, de transnaţionalizare, se caracterizează prin apariţia de fluxuri de investiţii străine

- anii ’90 marchează începutul unei noi faze denumită economia fără frontiere sau economia globală, caracterizată şi prin existenţa unor fluxuri de transfer tehnic şi informaţional la scară planetară

Piaţa

- devine tot mai deschisă spre exterior

- în ţările dezvoltate atât întreprinderile mari cât şi cele medii realizează o jumătate din cifra lor de afaceri în exterior

- în ţările în curs de dezvoltare se observă acelaşi proces

- întreprinderile sunt nevoite să-şi extindă studiile de piaţă la nivel internaţional

Companie cu activitate internaţională , corporaţie globală, societate transnaţională, companie supranaţională, companie internaţională, întreprindere (companie) multinaţională

Definiţii:

• companie multinaţională - firmă care are acţionari de diferite naţionalităţi

• societate transnaţională - întreprindere care dispune de facilităţi de producţie situate în mai multe ţări

• John Dunning : societate transnaţională - firmă care se angajează în investiţii străine directe şi care deţine şi controlează activităţi creatoare de valoare în mai mult de o ţară

• ONU: societatea multinaţională - întreprindere care are în proprietate şi controlează facilităţi de producţie sau de prestări de servicii în afara ţării de origine.

Limitele acestor definiţii

Din punct de vedere cantitativ - cerinţe minime

- două ţări - Universitatea Harvard cnsideră necesar cel puţin şase state

- ponderea veniturilor realizate în exterior faţă de cele realizate pe piaţa de origine să fie 25 –30%

- acţionari din minim două state.

Din punct de vedere calitativ, cel mai important element este comportamentul firmei.

După distribuţia puterii de luare a deciziilor din punct de vedere geografic firmele pot fi:

- etnocentrice (centrul din ţara de origine ia deciziile în mod absolut),

- policentrice (orientate spre pieţe ţintă individuale),

- regionale sau geocentrice (orientate către zone mai mari, de regulă blocurile comerciale)

- globale (elementul geografic nu mai prezintă nici o importanţă).

Gradului de transnaţionalitate al unei societăţi se măsoară cu indicele transnaţionalităţii folosit de către UNCTAD

ITN = (Aext/AT + Vext/ VT + Fmext/FmT) : 3

• Aext=activele deţinute în străinătate

• AT =activele totale ale firmei

• Vext=vânzările efectuate în străinătate

• VT =vânzările totale

• Fmext =forţa de muncă utilizată în străinătate

• FmT =forţa de muncă totală.

Luarea decziei de internaţionalizare şi motivele internaţionalizării

• decizia de internaţionalizare presupune:

- conştientizarea existenţei oportunităţilor de afaceri pe piaţa internaţională

- determinarea momentului oportun iniţierii

- determinarea tipului de activităţii internaţionale

- determinarea gradul de internaţionalizare

- este o decizie pe termen lung

- implică investiţii importante de capital şi timp

- implică experienţă managerială şi de marketing.

• motivaţii care stau la baza deciziei de internaţionalizare

motivaţii pro-active, atunci când schimbarea strategică este iniţiată din cadrul firmei:

- profiturile,

- existenţa unui produs nou sau beneficierea de un avantaj tehnologic important faţă de concurenţă,

- cunoştinţele speciale asupra unui client extern,

- o conjunctură specială,

- existenţa unei angajament de durată din partea managementului faţă de procesul de internaţionalizare,

- diferenţele de fiscalitate între diferite state,

- economiile de scală

motivaţii reactive, atunci firma ia decizia de internaţionalizare ca răspuns la anumiţi stimuli şi încearcă să se adapteze la diferite schimbări impuse de către mediul de afaceri

- presiunile concurenţei,

- supraproducţia,

- scăderea vânzărilor pe piaţa internă şi reducerea cotei de piaţă,

- excesul de capacitate de producţie,

- apropierea faţă de clienţii externi,

- schimbarea mediului de afaceri,

- presiunile competitive

Cauzeleşi efectele internaţionalizării

Tendinţele principale care se constituie atât în cauze ale creşterii comerţului mondial cât şi ale procesului de internaţionalizare:

schimbările tehnologice care au generat scăderea cheltuielilor de transport, de comunicaţie, de procesare a datelor, de stocare şi acces la informaţie. Răspândirea acestor tehnologii, extinderea şi generalizarea noilor reţele informatice au creat nu numai instrumentele de comunicare rapidă, ci au şi consacrat interdependenţa dintre ţările, regiunile şi puterile globului.

Schimbările tehnologice au produs efecte majore în modalităţile prin care s-a manifestat această interdependenţă între ţările lumii:

- în anii ’50, ’60 şi ’70, ea a fost condusă de guverne, ghidată de decizii politice şi a presupus o serie de aranjamente comerciale menite să diminueze taxele şi, deci, şi costurile produselor respective. GATT urmărea de fapt să asigure un regim comercial liber şi global pentru statele capitaliste ºliberalizarea comerţului;

- în anii ’80 au au apărut fluxurile de ISD;

- în anii ’90 care au la bază afirmarea noilor tehnologii (microelectronica, computerele, robotica, telecomunicaţiile, noile materiale şi biotehnologia) a apărut un nou tip de economie bazată pe cunoaştere ai cărui actori sunt corporaţiile, marile companii care acţionează la nivel global.

Corporaţiilor multinaţionale deţinând monopolul cercetării şi al tehnologiilor de vârf capătă şi o forţă ieşită din comun care le face dorite de către oricine aspiră să progreseze - le permite să-şi impună propriile condiţii.

Analiza volumului de vânzări al corporaţiilor şi a mărimii PIB-urilor diverselor ţări arată că 51 dintre cele mai mari o sută de entităţi economice sunt corporaţii şi numai 49 sunt ţări

promovarea de către guvernele ţărilor lumii a unor politici liberale de deschidere a pieţelor şi de eliminare a obstacolelor administrative ce împiedică derularea activităţii economice

Practica indică existenţa unei liberalizări bine controlate de către principalele centre de putere în funcţie de interesele acestora, fenomen care generează relaţii comerciale inegale.

Ţările mai puţin dezvoltate:

- nu au un acces suficient la progres şi sunt afectate de o creştere a şomajului şi de o scădere a veniturilor reale ale populaţiei.

- se diminuează gradul în care o ţară care nu face parte din rândul marilor puteri poate menţine controlul asupra propriei sale economii naţionale, asupra materiilor prime şi a altor resurse pe care le deţine.

- există păreri care asociază fenomenul internaţionalizării (globalizării) cu o subminare a suveranităţii naţionale a statelor mai puţin dezvoltate, fenomen care odată perceput de populaţia ţărilor respective determină manifestări de naţionalism extrem, de xenofobie.

Ca o inconsecvenţă a F.M.I. sesizată de numeroşi economişti de prestigiu ( vezi: J.Stiglitz, 2002), se referă la faptul că dacă sarcina iniţială a FMI consta într-o intervenţie prin care se urmărea adoptarea de către statele în cauză, a unei politici economice expansioniste (creşterea cheltuielilor publice, reducerea impozitelor, scăderea ratei dobânzii, etc), în prezent F.M.I. acordă fonduri numai ţărilor care abordează politici de restrângere a activităţii economice, respectiv reducerea deficitelor bugetare, creşterea impozitelor sau majorarea ratei dobânzii.

• Schimbarea în politica F.M.I. s-a realizat în perioada anilor '80, când SUA şi Marea Britanie au început să promoveze ideologia pieţei libere, că soluţie a tuturor problemelor internaţionale, valabilă şi pentru ţările în curs de dezvoltare.

- acţiunea conjugată a schimbărilor tehnologice şi a liberalizării pieţelor