Cadrul Instituțional al Comerțului Internațional

1. Istoric:

Existenţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), începând cu 1 ianuarie 1995, reprezintă rezultatul celei mai importante reforme privind structurile instituţionale ale comerţului internaţional. OMC concretizează, sub o formă actualizată, obiectivele vizate încă din 1948, prin proiectul, eşuat ulterior, de creare a unei Organizaţii Internaţionale a Comerţului (OIC). Până în 1994, sistemul comercial internaţional a fost condus de GATT (General Agreement on Tariffs and Trade – Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), singurul supravieţuitor al acestui proiect. GATT a contribuit la crearea unui sistem comercial multilateral solid şi prosper, care a devenit pe parcursul diferitelor serii de negocieri tot mai liberal. De-a lungul perioadei 1948-1994, GATT a realizat regulile care au administrat o mare parte a comerţului internaţional, în decursul unui interval în care s-au înregistrat cele mai ridicate ritmuri de creştere. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că GATT a fost atât un acord, cât şi o instituţie provizorie.

Iniţial, alături de „instituţiile de la Bretton Woods” (1944) cunoscute sub numele de Banca Mondială şi FMI, trebuia creată o a treia organizaţie, un al treilea pilon instituţional al relaţiilor economice internaţionale, care să se ocupe de cooperarea economică. Proiectul, extrem de ambiţios, însuma peste 50 de pagini şi prevedea crearea unei OIC (Organizaţii Internaţionale a Comerţului), ca instituţie specializată a ONU. Pe lângă domeniul comerţul internaţional, erau incluse reguli privind folosirea forţei de muncă, acorduri pe produse, practici comerciale restrictive, investiţii internaţionale şi servicii.

Înainte chiar ca textul cartei să fie ratificat, 23 de ţări din cele 50 de participante, au decis, în 1946, să înceapă negocieri privind reducerea şi consolidarea taxelor vamale. Această primă serie de negocieri a inclus 45.000 de concesii tarifare, care afectau circa o cincime a comerţului internaţional, respectiv 10 miliarde dolari. Cei 23 de participante au convenit să accepte, cu titlu „provizoriu”, anumite reguli comerciale conţinute în proiectul cartei OIC. Acest ansamblu de reguli comerciale şi concesii tarifare a devenit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ, GATT.

Semnat la 30 octombrie 1947, el a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948, într-un moment în care carta OIC era încă în curs de negociere. Cei 23 de participanţi au devenit membrii fondatori ai GATT, numiţi fiind în mod oficial „părţi contractante”.

Deşi carta OIC fusese în final acceptată de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru comerţ şi folosirea forţei de muncă, organizată la Havana în 1948, ratificarea sa de către parlamentele ţărilor participante se va dovedi, în

anumite ţări, imposibilă. Principala opoziţie a venit din partea Congresului SUA, în ciuda faptului că guvernul american militase activ în favoarea OIC. În ciuda caracterului său provizoriu, GATT a rămas, din 1948 până la crearea OMC în 1995, singurul instrument multilateral responsabil în domeniul comerţului internaţional. Cu alte cuvinte, sistemul comercial internaţional va fi, până în ianuarie 1995, guvernat printr-un simplu acord provizoriu.

2. GATT

Din punct de vedere juridic GATT nu era decât un simplu acord comercial, administrat de o comisie interimară. Statele care aderau la acest acord nu deveneau „membre GATT”, ci „părţi contractante”, statut pe care şi l-au păstrat până la înlocuirea GATT cu OMC. Atunci când se întruneau însă ca instanţe dotate cu putere de decizie, ele formau „Părţile Contractante”. Un alt element de originalitate era legat de modul de luare a deciziilor: în cadrul GATT nu se vota practic niciodată, deşi existau reguli precise în acest sens. Cea mai mare parte a deciziilor se luau prin consens, măsurile fiind considerate adoptate atunci când nu mai existau obiecţii. Totuşi, prin forţa împrejurărilor, GATT a reuşit să se ridice la rangul de organizaţie internaţională, cu sediu, la Geneva, cu buget şi instanţe proprii:

- Sesiunea pãrţilor contractante reprezintă forul suprem al GATT. Este alcătuită din delegaţii tuturor ţărilor semnatare, care se reunesc, de regulă, o dată pe an (sesiuni ordinare) sau de câte ori este nevoie (sesiuni extraordinare). Fiecare ţară dispune de un vot, dar consensul este cel care primează asupra votului formal.