Comerț

CURS NR 1

Comerţul internaţional = componentă a circuitului economic mondial şi reprezintă activitatea care include totalitatea schimburilor de măfuri şi servicii la care participă toate ţările lumii.

Comerţul exterior = partea comerţului internaţional care se referă la schimburile comerciale ale unei singure ţări. Comerţul exterior include exportul, importul, re-exportul şi tranzitul.

Exportul = activitatea desfăşurată de persoane autorizate pentru vânzarea produselor şi serviciilor obţinute la nivel naţional, în alte ţări.

Importul = activitatea desfăşurată de persoane autorizate pentru cumpărarea produselor şi serviciilor din diverse ţări.

Re-exportul = activitatea desfăşurată de persoane autorizate pentru cumpărarea produselor şi serviciilor din diverse ţări şi de a le exporta în alte ţări.

Tranzitul = activitatea desfăşurată de persoane autorizate pentru transportul mărfurilor străine pe teritoriul naţional.

Preţ FOB (Free On Board) = reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care cuprinde valoarea mărfurilor plus toate cheltuielile şi taxele până la îmbarcare.

Preţ CIF (Cost Insurance & Freight) = preţul la frontiera ţării importatoare care pe lângă FOB cuprinde şi cheltuielile de transport internaţional plus asigurare.

Ţara de destinaţie = ţara în care mărfurile vor fi consumate.

Ţara de origine = ţara unde se produc mărfurile sau ţara în care mărfurile au suferit ultima transformare.

Ţări dezvoltate = USA, UE, Japan, Canada, Ecuador, Australia, Noua Zeelandă, Israel, Monaco, Gibraltar, I-le Faroe.

OPEC = Algeria, Arabia Saudită. Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Gabon, Indonezia, Irak, Iran, Kuweit, Libia, Nigeria, Quatar, Venezuela.

Trăsături şi tendinţe ale dinamicii şi volumului comerţului internaţional contemporan

În perioada postbelică comerţul contemporan a cunoscut un avânt deosebit sub influenţa factorilor:

1. urmările politice şi economice ale celui de – al II-lea Război Mondial;

2. schimbările profunde în structura economiei mondiale;

3. evoluţia tehnico – ştiinţifică şi implicaţiile ei asupra diviziunii mondiale a muncii;

4. apariţia şi proliferarea proceselor de integrare economică.

Analiza evoluţiei comerţului internaţional permite desprinderea a 3 trăsături principale:

1. ritmul de creştere a comerţului internaţional a înregistrat cea mai susţinută dinamică comparativ cu oricare altă perioadă istorică similară (între 1950 – 2004 comerţul internaţional a crescut de peste 55 de ori ca volum fizic);

2. spre deosebire de perioadele anterioare comerţul internaţional a devansat ca ritm de creştere PNB-ul, producţia industrială şi agricolă;

3. în prioada postbelică comerţul internaţional a devansat ca ritm de creştere dar şi ca volum valoric absolut, rezervele de aur şi devize, centralizate în ţările nesocialiste.

Evoluţia comerţului internaţional pe grupe de produse

Din necesitatea de urmărire a procesului de evoluţie a comerţului internaţional, sistemul Naţiunilor Unite a clasificat mărfurile în:

1) Produse de bază

 produse alimentare

 materii prime

 combustibili

2) Produse manufacturate

 produse chimice

 maşini, utilaje şi mijloace de transport

 alte produse manufacturate

Cele mai exportate produse:

1) maşini şi utilaje

2) aparatură birotică

3) produse miniere

4) produse chimice

5) produse agricole

Comerţul internaţional este semnificativ dominat de grupul ţărilor industrializate care deţine 2/3 din comerţul internaţional.

Peste 75% din totalul comerţului, aceste ţări, îl derulează între ele datorită complementarităţii economice şi comerciale conturate între timp.

Fluxurile comerciale derulate de celelalte sunt încă relativ reduse şi reprezintă 15% din comerţul internaţional.

Ţările cele mai puţin dezvoltate (48) deţin 0,5% din comerţul mondial.

Se înregistrează o îmbunătăţire a participării ţărilor în curs de dezvoltare, acestea devenind exportatori de produse manufacturate.