Comerțul cu Amănuntul

5.1. Conţinutul activităţii, rolul economic şi funcţiile comerţului cu amănuntul

La fel ca celelalte domenii care formează structura procesului de distribuţie a mărfurilor şi comerţul cu amănuntul prezintă o problematică deosebit de complexă, atât sub aspectul activităţilor economice desfăşurate, cât şi al sistemului de relaţii generale. Aceasta face ca însuşi sistemul de definire şi conturare a conţinutului, a rolului şi a funcţiilor sale să prezinte unele aspecte dificile şi extrem de pretenţioase din punctul de vedere al analizei lor în timp, creând chiar etapizări şi localizări

punctuale. Pentru a răspunde unor asemenea exigenţe, specialistul american Philip Kotler, într-o lucrare relativ recentă, publicată în România în anul 1997 - “Managementul marketingului” - încearcă o conturare mai pragmatică a respectivului concept, pornind de la ideea potrivit căreia “noţiunea de comerţ cu amănuntul include toate activităţile implicate în vânzarea produselor sau serviciilor direct către consumatorii finali, spre a fi folosite în scopuri personale, necomerciale”. Potrivit părerii specialistului respectiv, “orice organizaţie care practică acest gen de comerţ - fie că este vorba de producători, detailişti sau grosişti - efectuează comerţ cu amănuntul”, necontând “cum sunt vândute mărfurile sau serviciile (de către vânzător sau prin poştă, cu ajutorul telefonului sau prin utilizarea unui automat de vânzare) şi nici unde sunt vândute acestea (într-un magazin, pe stradă sau la domiciliul consumatorului)”. Kotler punctează astfel principalele aspecte privind conţinutul activităţii, agenţii economici posibil a fi implicaţi cât şi formele de vânzare întâlnite în comerţul cu amănuntul.

Într-o formă clasică, dicţionarele de specialitate definesc comerţul cu amănuntul ca o formă a circulaţiei mărfurilor a cărei funcţie constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, în general în cantităţi mici şi în stare de a fi întrebuinţate.

Economia modernă a generat însă noi exigenţe faţă de comerţul cu amănuntul, determinându-l ca, alături de vânzarea propriu-zisă, să includă în preocupările sale şi realizarea unor servicii care să ducă la îmbunătăţirea sistemului de satisfacere a nevoilor consumatorilor sau utilizatorilor finali şi, implicit, la creşterea gradului de satisfacţie a acestora. Este vorba atât de servicii pe care le pot realize înşişi comercianţii cu amănuntul, cum ar fi cele de consulting, ajustajul unor produse, etc., cât şi de o serie de servicii ce sunt asigurate împreună cu alte unităţi de specialitate, cum sunt cele privind asigurarea transportului mărfurilor la domiciliul consumatorilor, instalarea şi garanţiile postcumpărare, asistenţa socială, diverse servicii personale (frizerie, coafură) etc. Mai mult, ultimele evoluţii ale activităţii comerciale conturează chiar o interferenţă voită în cadrul proceselor de vânzare a bunurilor cu serviciile destinate satisfacerii anumitor nevoi, cum ar fi, de exemplu, vânzarea diferitelor bunuri de folosinţă îndelungată şi asigurarea unor abonamente privind întreţinerea acestora, atât în perioada de garanţie, cât şi postgaranţie, organizarea sărbătoririi unor evenimente familiale sau, în general, servitul mesei la domiciliu etc. Apariţia şi conturarea ca tendinţă a creşterii intensităţii unor astfel de fenomene va face ca atât conţinutul activităţii de comerţ cu amănuntul, cât şi funcţiile sale să devină mult mai complexe, ducând chiar la regândirea rolului şi locului unităţilor comerciale în cadrul procesului de servire a consumatorilor. Ţinând seama de aceste aspecte, se poate spune că, într-o asemenea accepţiune, comerţul cu amănuntul reprezintă un ansamblu de activităţi şi relaţii organizate şi desfăşurate de unităţi specializate pe circulaţia mărfurilor, în scopul aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali.

Dată fiind complexitatea activităţii care se desfăşoară în acest domeniu, pe lângă relaţiile economice de schimb, comerţul cu amănuntul presupune şi relaţii juridice, bancare, prestări de servicii, precum şi relaţii de muncă. Prin intermediul unor asemenea relaţii, comerţul cu amănuntul se integrează mecanismului de piaţă, fiind direct conectat cu toate cele patru componente ale pieţei globale: piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa capitalurilor, piaţa schimburilor monetare şi piaţa forţei de muncă. Comerţul cu amănuntul este înfăptuit de societăţi comerciale cu capital public sau privat, regii autonome, cooperative, unităţi proprii ale producătorilor, diverse organizaţii obşteşti, asociaţii etc. Pentru a asigura oferta de mărfuri în cadrul pieţei, întreprinderile comerciale cu amănuntul, indiferent de forma de proprietate, apartenenţa, tipul, structura şi mărimea lor, se aprovizionează cu mărfuri de la comercianţii cu ridicata sau de la producători, constituie în unităţile lor stocuri de mărfuri şi apoi le vând către consumatori. Aceasta face ca sub aspect logistic comerţul cu amănuntul să reprezinte o unitate a trei procese: aprovizionare-stocare-vânzare, unitate în cadrul căreia vânzările de mărfuri constituie activitatea esenţială, specifică relaţiilor de schimb din cadrul respectivei forme de comerţ.

Desfăşurând o activitate bine delimitată în procesul distribuţiei mărfurilor, comerţul cu amănuntul prezintă o anumită specificitate. Respectiva specificitate este dată de următoarele elemente:

- mărfurile care se vând prin comerţul cu amănuntul sunt destinate în cea mai mare parte consumului individual;

- vânzarea-cumpărarea are loc prin intermediul relaţiilor băneşti;

- mărfurile se desfac în partizi mici, corespunzător consumului unei persoane sau familii într-o anumită perioadă de timp;

- prin vânzarea lor, mărfurile părăsesc sfera circulaţiei, intrând în sfera consumului.